Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
În librăriile pariziene - Un succes pe tema eşecului de Ioana Bot


Deocamdată, în peisajul românesc, puţini sunt cercetătorii din domenii umaniste care să îşi vadă cărţile publicate mai întîi ,dincolo", şi încă la edituri de prestigiu. Performanţa îi reuşeşte lui Corin Braga, care, cu Le Paradis interdit au Moyen Âge. La quęte manquée de l'Eden oriental (Paris, L'Harmattan, 2004, 405 p. Paradisul interzis în Evul Mediu. Căutarea ratată a Edenului oriental) publică primul volum al unui proiect amplu de cercetare a imaginarului european, dezvoltat de autor în ultimii ani, pe de o parte - sub coordonarea unui specialist al domeniului de talia lui Jean-Jacques Wunenburger, pe de altă parte - în interiorul Centrului de Cercetare a Imaginarului pe care Corin Braga l-a întemeiat şi îl conduce la Facultatea de Litere a Universităţii ,Babeş-Bolyai". Corin Braga confirmă, ca şi prin precedentele sale studii, apărute în româneşte, previziunea lui Gilbert Durand însuşi, după care ,în domeniul imaginarului se mai poate face carieră frumuşică încă vreo două sute de ani" (apud Cristian Bădiliţă, Tentaţia mizantropiei, Iaşi, Polirom, 2000), contribuind la revivificarea unui domeniu ce a cunoscut la noi un succes notabil încă din anii '70 ai secolului trecut. Calitatea ştiinţifică indiscutabilă a cercetării, amploarea şi substanţa materialului investigat şi adus sub ochii cititorilor în excerpte bogate, de mari dimensiuni, toate acestea ne îndreptăţesc să salutăm în rîndurile de faţă, înainte de orice, una dintre cele mai tenace şi mai profesioniste cercetări româneşti în domeniul imaginarului, şi să îi aşteptăm cu interes continuarea, în volumele pe care cel de faţă le deschide şi le anunţă.

Este o carte de o erudiţie extraordinară, care reface legătura (pentru mulţi aşa-zis ,specialişti" ai domeniului, astăzi, pierdută) între cercetările de imagologie şi vechea filologie, buna tradiţie a lecţiunii comentate a textelor vechi, de care Corin Braga se apropie implicit, în căutarea unor garanţii de ştiinţificitate ale demersului. Faptul că - pentru cititorul de astăzi, specialist sau nu - contextualizarea originală a vechilor scrieri nu mai este un gest la îndemînă ameninţă să înceţoşeze claritatea clasificărilor şi ordonărilor inerente cercetării. Corin Braga, critic literar, antropolog, exeget al miturilor, atît religioase, cît şi literare, scriitor de proză onirică el însuşi, are, desigur, o serie de competenţe care îl recomandă pentru o asemenea cercetare. Dar, dinaintea miriadei de manuscrise medievale povestind despre călătorii (reale sau, mai ales, imaginare) către un Eden (imaginar), ca într-un închipuit laborator vechi de alchimie în care ar fi nimerit printr-o falie temporală (pasionat de SF el însuşi, cercetătorul îmi va ierta, sper, analogia ...neştiinţifică), deşi el e mereu tentat să devină un ucenic vrăjitor-alchimist, singura cale, îngustă ca o lamă de sabie, pe care o poate străbate ca un cercetător al vremilor noastre, este aceea a reducerii propriei fascinaţii faţă de obiect, în favoarea probităţii şi obiectivităţii, a restituirii ,din afară" (pentru că, într-adevăr, în ,dinăuntrul" original, nici el, nici noi, nu vom ajunge niciodată...). Nu este o postură comodă, nici un parcurs uşor de împlinit.

Aici intervine, cred, principala dificultate cu care Corin Braga s-a văzut confruntat în realizarea studiului propriu-zis, şi pe care a ales să nu o expună vederii cititorului: ea se referă la necesara reconstituire a orizontului de mentalitate (medieval) care conferea valoarea de întrebuinţare a respectivelor imagini ale lumii (numite ,hărţi") sau povestiri despre lumi depărtate. Ceea ce ne desparte de oamenii Evului Mediu european s-ar putea să fie mai important decît ceea ce ne apropie - sau, în orice caz, aprecierea acestui raport dintre diferenţă şi identitate constituie una din mizele subiacente ale dimensiunii istorice a cercetării.

Redus la momentele sale principale, demersul din Le Paradis interdit... (şi din volumele următoare ciclului, probabil) seamănă unui impecabil balet clasic, cu trei momente obligate - şi este cu atît mai mare meritul cercetătorului de a nu se fi lăsat (întru totul) răpit de fascinaţia ritmurilor şi de a nu-şi fi compus un dans absolut personal. El pleacă de la una din cele şapte - spun specialiştii - trame capitale, fundamentale, capabile să înflăcăreze imaginaţia umanităţii din orice vremuri şi din orice spaţii: cea a questei (ei i s-ar alătura înfrîngerea monstrului, evoluţia de la sărăcie la bogăţie sau de la inferior la superior, călătoria, renaşterea, comedia şi tragedia - v. Christopher Booker, The Seven Basic Plots: Why We Tell Stories, Continuum, London, 2004). Pentru această questă, în varianta sa eşuată, Corin Braga reconstituie o istorie (delimitată cronologic de marginile Evului Mediu iudeo-creştin) a reprezentărilor, aducînd argumente extrase dintr-o materie foarte amplă, restituită cu o erudiţie apreciabilă.

Fireşte, într-o materie atît de bogată, a cărei restituire pentru cititorul actual reprezintă una din intenţiile cele mai evidente ale cărţii, autorul trebuie să facă dovada mai întîi a două calităţi: aceea de ,ordonator" (gestul îi reuşeşte lui Corin Braga impecabil, reflexul clasificator fiind chiar gestul dintîi prin care cercetătorul îşi asigură distanţa poziţiei obiective) şi aceea de ,povestitor". Povestitorul ,pe înţelesul nostru", chiar dacă are la dispoziţie ediţii moderne ale textelor utilizate, este mai mult decît un traducător: el trebuie să fie un exeget. La lectura cărţii, devine evident că una dintre problemele sale majore o reprezintă asigurarea echilibrului dintre prezentare şi hermeneutică, dintre dorinţa de accesibilitate pentru un cititor avizat, dar nu neapărat specializat, şi comandamentul exegezei sine qua non. Mai şcolăreşte spus, echilibrul dintre ,rezumat" şi ,comentariu". Poate că pentru cei familiarizaţi cu ...proza lui Corin Braga nu mai este o noutate ceea ce - pentru mine - face parte de mult dintre convingerile esenţiale: una din calităţile esenţiale ale scriitorului Corin Braga, indiferent de tipul de text pe care îl scrie, este talentul de povestitor. Corin Braga povesteşte cu har, dar şi cu pasiune, fascinat el însuşi de subiectul naraţiunii, ca şi de detaliile ei. Le Paradis interdit... nu face excepţie. Regal de erudiţie, profuzie de detalii (marginal clasificate), cartea devine un soi de ,1001 de călătorii fabuloase" ce se pot citi şi cu răsuflarea tăiată de epicul şi peripateticul istorisirii. Dacă, în neutralitatea unei limbi străine elegante dar impersonale, veţi căuta particularităţile stilistice (româneşti) ale scrisului lui Corin Braga, eu cred că le veţi afla cu deosebire la nivelul pasiunii povestirii, al fascinaţiei auctoriale faţă de meandrele şi pliurile narative ale propriului subiect. Pentru că vorbeam de echilibrul necesar ca despre o lamă de sabie, nu o dată tăişul ei scînteie (ochilor mei) ameninţător, sub alunecările în poveste ale cercetătorului... Dar este şi ceea ce dă pecetea personală a studiului. După un prim capitol, Questa iniţiatică ratată, care prezintă materia şi stadiul actual al cercetărilor, suntem conduşi de un Corin Braga încîntat, pasionat, fericit, de la Paradisul interzis (Grădina zeilor în teologia comună a Orientului Apropiat, Anamorfoza mozaică a mitului grădinii, Escatologia ebraică de la Moise la Isus Cristos, Promisiunea escatologică a lui Isus Cristos, Paradis terestru / Paradis celest în tradiţia patristică, Trei tipuri de questă: fizică, mistică şi alegorică) la Questa călugărilor din deşert (Localizarea Paradisului terestru, Primele tentative de întoarcere în Paradis, Questa Sfîntului Macarie, Questa ratată şi problemele contemplaţiei mistice) şi apoi la Questa lui Alexandru (Indiile fabuloase, Altundele monstruos, Saga lui Alexandru), pentru a încheia (deocamdată) cu un capitol despre Misionari, diplomaţi şi aventurieri în Imperiul Preotului Ioan (Preotul Ioan - moştenitor al Indiilor lui Alexandru cel Mare, Cucerirea imaginară a Imperiului mongol, Călătoria iniţiatică a lui Jean Mandeville, Dispariţia Edenului oriental).

Nu ştiu, acum, care vor fi constantele europenităţii spre extragerea şi motivarea cărora se va îndrepta cercetarea lui Corin Braga în etapele ei următoare, pentru împlinirea figurii obligate despre care vorbeam. Ca un bun povestitor, autorul ne lasă cu răsuflarea suspendată, în aşteptarea volumului următor. Dar, cititor cucerit eu însămi de frumuseţea poveştii, îngăduiţi-mi să fac ceea ce face oricine în această postură: să mi-o apropriez, sugerînd un ,final" (citiţi: o întoarcere la concepte) care mi-ar plăcea. Şi unde insuccesul questei Paradisului şi imortalităţii subsecvente, despre care autorul spune de altfel că ,pare înscris în genele înseşi ale culturii şi literaturii iudeo-creştine", se întîlneşte cu o altă temă definitorie pentru europenitatea noastră (ca identitate problematică şi longevivă, totodată), şi anume cu aceea a eşecului căutării limbii perfecte. De la Căutarea limbii perfecte la Limba păsărilor (şi, mai departe, spre...îngeri), nu mi se pare deloc întîmplător că reflecţii majore, ale ultimelor decenii, asupra acestei problematici, s-au oprit la atari produse culturale izvorîte dintr-o irepresibilă conştiinţă a imperfecţiunii şi a eşecului. Formele artei, ale oricărei arte, ca şi funcţiile ,terapeutice" ale oricărei naraţiuni, sunt astfel de explicat ca reflexe compensative, particulare, ale unei conştiinţe a eşecului asumat. Pentru că, dincolo de fascinaţia şi de infinitul narativ al poveştilor, se află sensul lor, tot astfel cum dincolo de erudiţia monumentală se află miza ei conceptuală.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara