Numărul curent: 42

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Întâlnirile "României literare":
În jurul unei legi de Reporter


În seara zilei de 23 octombrie 2002, la Clubul Prometheus din Bucureşti, s-au reluat (după întreruperea din cursul verii) "întâlnirile României literare". Dezbaterea, găzduită de eleganta cafenea de la subsol a clubului, a avut drept subiect Legea Pruteanu. Din partea României literare au fost prezenţi Nicolae Manolescu, Gabriel Dimisianu, Alex. Ştefănescu, Adriana Bittel, Eugenia Vodă, Ioana Pârvulescu, Marina Constantinescu, Mihai Pascu, Eugenia Vodă, Nina Pruteanu.

Subiectul dezbaterii a atras, ca un magnet, filozofi, istorici, scriitori, lingvişti, sociologi, ziarişti şi oameni de televiziune, mulţi dintre ei foarte cunoscuţi, ca Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu, Stelian Tănase, Mircea Cărtărescu, Octavian Paler, Şt. Cazimir, Grigore Brâncuş, Valeria Guţu-Romalo, Cristian Tudor Popescu, Cornel Nistorescu, Mihai Răzvan Ungureanu, Mircea Chivu, Lucian Mândruţă, Nicolae Prelipceanu, Antoaneta şi Marius Ralian ş.a. (Cineva de la "galerie" a remarcat faptul că rareori se adună la un loc, în România, atâtea celebrităţi.) A existat şi un public atent, inteligent, care a râs prompt de câte ori a fost cazul (ca publicul invizibil de la "sitcom"-urile TV).

în sfârşit, dar nu în cele din urmă, a participat la discuţii autorul legii însuşi, George Pruteanu, care a încercat să dueleze singur cu numeroşii săi adversari de idei.

Trebuie precizat de la început că legea (încă nepromulgată) a fost examinată din toate punctele de vedere de participanţi şi găsită inutilă şi inaplicabilă. S-a făcut şi mult haz pe seama ei, dar aproape de fiecare dată s-a recurs şi la argumente. Totodată, s-au respins acuzaţiile nefondate aduse lui George Pruteanu în presă şi la diverse talk-show-uri televizate, de e-xemplu acuzaţia că el ar vrea să interzică neologismele, cuvintele străine etc.

Iată, în continuare, un rezumat al dezbaterilor şi scurte extrase din unele intervenţii.

George Pruteanu a făcut o nouă expunere de motive privind iniţiativa lui legislativă şi a comunicat textul ultim al proiectului şi care îşi reduce "bătaia" la textele "cu conţinut direct sau indirect publicitar".

Nicolae Manolescu a explicat că "în materie de limbă, nu putem recurge la lege, ci numai la normă" şi că "aceia care folosesc greşit limba română pot fi penalizaţi prin ridiculizare, nu e cazul să fie amendaţi". în concluzie, "limba trebuie cultivată, nu protejată."

George Pruteanu a revenit declarând printre altele că este "victima unei imense mistificări, a unui linşaj mediatic". "Este caraghios să se creadă - a adăugat el - că eu stau la graniţă, cu arma în mână, ca să opresc transporturile de cuvinte străine."

Cristian Tudor Popescu, întrerupt de George Pruteanu încă de la primele lui cuvinte, i-a replicat: "Mi-aţi spus, când m-aţi căutat la ziar, că trebuie să mă pronunţ şi eu, fiindcă sunt un reper moral. Ei bine, veni reperul moral aici!" în continuare, Cristian Tudor Popescu a afirmat că legea serveşte unui interes politic, că n-are nici o legătură cu lingvistica. în plus, ea se bazează pe o minciună: aceea că oamenii de pe stradă s-ar simţi stresaţi de frecvenţa mare a inscripţiilor în limbi străine. "De altceva se simt ei stresaţi, a adăugat Cristian Tudor Popescu, de sărăcie, de mizerie, de corupţie."

Nicolae Manolescu i-a cerut lui George Pruteanu să restrângă aria de aplicare a legii "la publicitate şi la instrucţiunile care însoţesc produsele comerciale".

Grigore Brâncuş a făcut un istoric al problemei, evocând printre altele "afluenţa de neologisme latino-romanice de la începutul secolului al XIX-lea" şi amintind că "mulţi scriitori procedau atunci cum cere d-l Pruteanu azi; ei dădeau traducerea între paranteze - de exemplu: circumstanţă (împrejur-stare, circum-stare); limba a ales însă până la urmă neologismul..."

întrucât George Pruteanu a revenit explicând că oamenii de pe stradă protestează împotriva inscripţiilor în limbi străine, neînsoţite de versiunea lor în limba română, Gabriel Liiceanu i-a cerut exemple. George Pruteanu a scos din mapă o scrisoare primită de la un cetăţean care mărturiseşte că nu înţelege cum este posibil ca "un restaurant cu specific românesc să se numească Golden blitz".

Nicolae Manolescu s-a întrebat cum ar putea fi traduse cuvinte ca web, site, net, service...

La rândul lui, Gabriel Liiceanu, plecând de la ideea promotorului legii că trebuie asigurat confortul psihic al românilor care nu cunosc limbi străine, s-a întrebat cum s-ar putea asigura confortul psihic al românilor care nu cunosc cele mai uzuale neologisme şi asistă, totuşi, ca telespectatori, la discuţiile unor intelectuali.

Cristian Tudor Popescu i-a citat pe specialiştii de la Facultatea de Litere din Bucureşti care au ajuns la concluzia că este vorba de "o pseudosoluţie la o pseudoproblemă." De fapt - a repetat Cristian Tudor Popescu - "este vorba de o problemă politică. George Pruteanu exploatează politic naivitatea unor români. Limba română este pusă în pericol, mai curând, de colegii de partid ai lui George Pruteanu. Românii se simt stresaţi nu când văd inscripţii în limbi străine, ci când aud că la Guvern se dau drept şpagă patru milioane de dolari."

Şt. Cazimir a citit o lungă dizertaţie ştiinţifico-ludico-satirică, având următorul motto: "Când PC-ul nu-i acasă, joacă mouse-ul pe masă!". De asemenea, a calificat Legea Pruteanu drept "o lege second hand".

Gabriel Liiceanu a evocat elogios serialul de educaţie lingvistică de la TV realizat cu ani în urmă de George Pruteanu (neuitând să precizeze că această opinie i-a adus de-a lungul timpului multe reproşuri din partea unor prieteni) şi şi-a exprimat regretul că George Pruteanu a devenit între timp om politic. Apoi i-a mulţumit maliţios promotorului legii pentru că, prin iniţiativa sa, a deschis fără să vrea discuţia asupra unei probleme mult mai grave: "degradarea fără precedent a calităţii oamenilor din România, incapacitatea lor de a mai vorbi limba română." Gabriel Liiceanu a explicat că, "din cauza lipsei de educaţie, însăşi gândirea lor a ajuns defectuoasă".

Ioan T. Morar a cerut (ironic) o radicalizare a legii: "să se refere şi la analfabeţi".

Andrei Pleşu, cu un umor irezistibil, a mărturisit că legea i se pare "derizorie" (nu "stupidă", cum credea) şi că în aceste condiţii se uită în jur şi se miră câţi oameni de valoare au venit să-şi piardă timpul discutând-o! "Eu - a dezvoltat ideea Andrei Pleşu - am probleme serioase, cu CNSAS-ul, cu altele, ceilalţi la fel, şi uite cum stăm aici cu toţii, de atâtea ore..." Andrei Pleşu a admis că reacţiile din presă şi de la diverse televiziuni au fost de o violenţă disproporţionată, în raport cu importanţa legii. Dar... "ai meritat-o, George, pentru că ai făcut din-tr-o problemă tehnică banală un discurs politic pompos." Tot Andrei Pleşu a lansat formula: "Tu aperi, George, limba de cuvinte străine, iar noi o apărăm de tine."

Valeria Guţu-Romalo a făcut mai multe consideraţii de istoria limbii şi a subliniat ideea că "numele firmelor trebuie stabilite în deplină libertate, ca şi numele oamenilor".

Octavian Paler a susţinut că legea e, de fapt, "o diversiune" şi a amintit, printre altele, o iniţiativă legislativă din secolul nouăsprezece, la Iaşi: Vasile Pogor a propus o lege mai simplă şi anume: orice firmă cu nume străin să fie impozitată triplu. Pogor l-a sfătuit pe un comerciant care nu ştia ce echivalent românesc să găsească pentru parfumerie să recurgă la cuvântul parfumeraie.

Mircea Chivu a vorbit despre "excesul de legiferare".

Gabriel Dimisianu şi-a exprimat dezamăgirea: "credeam că legea are un obiect de mai mare importanţă; este vorba, în realitate, de o problemă minoră, care nu merita mobilizarea unui întreg Parlament". Şi a adăugat: "mi-ar fi plăcut o lege care să instituie obligativitatea examenului de limba română pentru absolvenţii tuturor facultăţilor, indiferent de profilul lor".

Mihai Răzvan Ungureanu a definit legea ca pe o "imixtiune a statului în domeniul privat".