Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
În dezbatere: școala fără manuale? Manuale școlare și dreptul de a alege de Mircea Anghelescu

Este, probabil, greu de explicat unui simplu funcționar politic, un ministru de pildă, sentimentul nostru de uimire în fața nonșalanței cu care s-a propus și s-a adoptat fără ezitare ideea de a trece sarcina de a edita manualele școlare, manuale unice nota bene, unei edituri de stat adică unei edituri patronată chiar de Ministerul Educației. Dacă nu este revocată, odată cu inițiatorul ei, această inițiativă necugetată va avea consecințe dramatice asupra formării generațiilor care vor da tonul activității acestei țări peste două sau trei decenii. În orice domeniu conturat cât de cât de o specificitate a activităților firești, o măsură – bună sau rea – de o asemenea importanță ar fi implicat o discuție prealabilă a specialiștilor: reprezentanții celor care scriu manuale, ai celor care le folosesc, ai structurilor instituționale implicate: ai Universității, ai institutelor de cercetare ale Academiei și ai asociațiilor profesionale ș.a. Probabil că fiecare categorie de specialiști își va spune cuvântul în fața acestei situații cu totul deosebite, dar nouă, celor care am predat o viață teoria și sociologia literaturii, literatura română, literatura comparată și universală ș.a. ne revine sarcina și dreptul de a prezenta măcar în mare chestiunile pe care ar fi trebuit să le aibă în vedere o asemenea decizie și, în primul rând, două: una ar fi o informare privind felul în care se construiesc manualele de limbă și literatură, pentru gimnaziu și liceu, în diverse țări (din Uniunea Europeană, desigur) și apoi tradițiile proprii fiecărei culturi: în cazul de față, ale tradiției românești, cu atât mai mult cu cât ea a fost destul de diversă, substanțială și înalt formativă – copiii acestei tradiții sunt autorii Marii Uniri pe care ne pregătim să o sărbătorim.
Pentru prima chestiune, privind interesul nostru pentru ceea ce se face în alte părți, mă mulțumesc să citez un caz cunoscut direct: în anii optzeci, cooptat deja într-un grup care urma să elaboreze un manual de literatură pentru clasa a IX-a de liceu și urmând să plec pentru câteva luni cu o bursă academică în Statele Unite, inspectoarea de specialitate din Ministerul Învățământului (care fusese condus de Suzana Gâdea și de alți demni urmași ai săi) m-a rugat, neoficial, să aduc, dacă pot aduce din locurile prin care urma să colind, vreo două- trei manuale de literatură, să vedem cum fac ei aceste lucruri. Am adus câteva, le-am dus la minister și bineînțeles nu le-am mai văzut de atunci: dar ideea de a vedea cum fac manuale și „dușmanii” ideologici exista.
În ceea ce privește tradiția proprie, mi s-ar părea interesant să vedem nu numai încărcatele manuale de felul celor concepute între războaie de Gh. Nedioglu, cu probleme de detaliu și ample date istorice care trebuiau, probabil, memorate (imitate apoi de unele dintre manualele de după 1990), ci și pe cele inaugurate de primele manuale gimnaziale românești, Lepturariul lui Aron Pumnul, apărut în patru volume între 1862-1864. După titlul complet Lepturariu rumânesc cules din scriptori rumâni, publicat la Viena după mai mulți ani de pregătire, această antologie comentată este considerată necesară încă din 1849, când ecourile revoluției nu se stinseseră încă: este evident că această întreprindere este mai mult decât o operă pioasă, care culege toate piesele unei literaturi încă neordonate, și o culege din ziare, reviste, volume de autor și chiar din manuscrise. Ea este construită pe o evidentă idee națională, vitală în acel moment în forme declarative, cu valoare politică, și rămâne vitală și astăzi, în forme morale și artistice. Așa se explică și prezența textelor istorice în Lepturariu, unde găsim pentru prima dată într-un manual școlar texte din Bălcescu (fragmente din Puterea armată a românilor și Cuvânt preliminar despre izvoarele istoriei rumânilor), sau descrieri geografice (Privire preste Hațeg, Descripciunea băilor de Borsec) sau chiar de științe ale firii (Iuliu Baraș ș.a.), care oferă primele noțiuni despre universul natural al dezvoltării noastre istorice. Lăsând la o parte textele paraliterare și cunoscând influența directă și indirectă a Lepturariului asupra formării canonului școlar, și deci asupra canonului național, exercitată prin intermediul lui Eminescu, poate că această experiență ar fi meritat o cunoaștere și deci o valorificare cumpănită, adică tocmai atitudinea care lipsește în incredibila aventură în care ne precipită politicianismul și disprețul pentru valorile pe care școala trebuie să le promoveze. Am adus în discuție acest tip de „manuale”
nu pentru a propune reintroducerea lor, ci pentru a medita puțin, după trezia care trebuie să urmeze catastrofei actuale, asupra necesității ca manualul să cuprindă și texte, texte bine alese și diferite, care să pună în mâna elevului din cel mai urgisit colț al țării materialul necesar formării sale și pe care nu-l găsește acasă (ce procent din copiii de vârstă școlară au acasă nu o mică bibliotecă, dar măcar o carte sau două?) și nici la biblioteca școlii (instituție uitată de guvernele pensiilor speciale). Preponderența basmelor și a textelor neaoșiste, de neînțeles pentru copiii din era televizoarelor și a internetului, trebuie cenzurată în favoarea textelor moderne, ușor accesibile și care să stimuleze apetitul pentru lectură încă de la clasele mici. Dar, desigur, trebuie înainte de orice să avem manuale, manuale diferite, pe care profesorul să le aleagă după opțiunile și abilitățile sale, învățându-i și pe copii cu ceea ce lipsește acum: obișnuința cu dreptul și cu datoria de a alege.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara