Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
În căutarea fericirii de Florin Irimia

Ce se întâmplă când te naşti femeie, vii din Basarabia, eşti crescută de-o mătuşă şi te îndrăgosteşti de-un evreu? Cam aşa s-ar putea rezuma, într-o frază, romanul franţuzoaicei Catherine Cusset, Un viitor strălucit, apărut în original în 2008 şi în traducere românească doi ani mai târziu.
Nunuş este o fetiţă cuminte, îngrozită să nu lase urme de noroi pe covorul din sufrageria lui tanti Iulia, care s-ar supăra şi ar ţipa la ea. A păţit-o o dată şi n-ar vrea să mai repete experienţa. Stă cu tanti Iulia şi cu soţul acesteia pentru că mama ei a murit într-un accident, „şi acum este în cer, de unde o vede pe Nunuş în permanenţă” iar tată pare că n-a avut niciodată. Are, în schimb, o bunică care locuieşte şi ea împreună cu Nunuş în vila mare şi roz a Iuliei, unde mai încape şi Păpuşa, căţeluşa familiei din cauza căreia a fost certată atunci când a intrat în casă încălţată. Alerga după ea (o altă activitate complet interzisă) încercând s-o oprească să intre cu lăbuţele ei murdare în sufragerie, dar n-a reuşit, şi în final cea admonestată a fost ea. Spre deosebire de Nunuş, Păpuşa n-are interdicţii. Chiar şi murdară poate să se aşeze unde doreşte, inclusiv pe fotoliile tapiţate Ludovic al XV-lea. „În fond e casa ei”, îşi spune Nunuş, „nu a mea”. Chiar şi aşa, viaţa e destul de frumoasă.
Apoi, brusc, nu mai e. În 1943, familia este forţată să plece din Chişinău. Ruşii, pe care fetiţa şi-i imaginează ca pe nişte căpcăuni care răpesc şi mănâncă copii, urmează să intre în Basarabia şi să pune stăpânire pe ea, inclusiv pe vila mare şi roz în care Nunuş nu are voie să alerge ca să nu dărâme ceva. Iar pentru că Păpuşii îi place aşa de mult acolo şi are voie să facă orice, casa va rămâne a ei. Până la sosirea noului proprietar, evident, care e posibil s-o păstreze cum la fel de bine poate s-o arunce în stradă.
Cei care pleacă, călătoresc într-un tren pentru animale, total diferit de confortul cu care fuseseră obişnuiţi. Nu că nu s-ar fi putut şi mai rău. Din fericire pentru ei, „mai răul” fusese rezervat, trei ani mai devreme, exclusiv evreilor.
În România, familia schimbă mai multe oraşe, Turda, Craiova, Brăila, până ce, într-un final, se stabilesc la Bucureşti. Nunuş, devenită între timp Lenuş, îşi schimbă şi numele de familie în momentul când este adoptată. Iar tanti şi unchiul devin mama şi tata, nu că ei s-ar pricepe foarte bine la asta. În Bucureşti, cei patru locuiesc în casa unor evrei, obligaţi prin lege să găzduiască o altă familie. Lenuş se împrieteneşte cu doamna Weinberg, proprietara, acum bătrână şi neputincioasă, căreia îi citeşte cu voce tare din Mizerabilii. Tot în Bucureşti, Lenuş îl va cunoaşte pe Iacob, un evreu rămas singur în ţară, căci toţi ai lui (mamă, tată şi doi fraţi) au emigrat în Israel. De fapt, şi el urma să plece, dar a preferat să termine facultatea în ţară iar apoi s-au închis graniţele. Acum, întâlnirea cu fata îl determină să-şi schimbe din nou planurile. Este dragoste la prima vedere dar pentru cuplul proaspăt format urmează un şir lung de greutăţi. Prima mărgea neagră de pe acest şirag al frustrărilor este dată de împotrivirea părinţilor Elenei, şi mai cu seamă a tatălui, de a se întâlni şi-apoi de a se căsători cu-un evreu care, zic ei, o va face nefericită. Nu spun asta pentru că sunt antisemiţi (pretind ei), ci pentru că sunt convinşi că Iacob va pleca în cele din urmă în Israel şi-o va duce pe fata lor, cu multă şcoală şi cu un viitor strălucit la ea în ţară, într-un deşert fierbinte unde toată ziua se va speti încercând să scoată apă din piatră seacă. Şi într-adevăr, Iacob o va duce. Doar că nu de-a dreptul în deşert, în nici un caz ca s-o facă nefericită şi cu atât mai puţin ca să le facă în ciudă părinţilor ei, după ce la un moment dat aceştia îi interziseseră să se vadă cu fiica lor, ci pur şi simplu pentru că altă soluţie de a ieşi din lagărul de exterminare numit România nu există. După ce fraţii lui Iacob plătiseră cei zece mii de dolari ceruţi, iar apartamentul din Bucureşti fusese „donat” unui domn cu secure, familia va fi lăsată să plece. Miracolul se petrece în 1974 când deja băiatul lor, Alex, are doisprezece ani. Dar destinaţia finală se va dovedi până la urmă a fi America şi nu Tel Aviv-ul în care vor petrece doar câteva luni. America, în care Lenuş va deveni Helen Tibb iar Iacob, Jacob. America în care fiul lor va termina Harvard-ul şi se va căsători c-o franţuzoaică pe care părinţii lui Alex o vor privi cu suspiciune, cum la vremea lor şi iubirea lor fusese privită cu suspiciune. America în care Iacob îşi va găsi sfârşitul, punând capăt unei vieţi împlinite şi contracarând o suferinţă ce ar fi devenit mult prea mare, dar şi America unde Helen va deveni bunică.
Ce surprinde la Un viitor strălucit (adică dorinţa supremă a Elenei pentru fiul ei Alex) este acurateţea detaliilor despre România comunistă şi recrearea atmosferei de dinainte dar şi de după 1989. E ca şi cum Cusset ar fi locuit în Bucureşti în vremurile acelea şi scrie din experienţă, ceea ce nu este cazul. Mai surprinde şi caracterul internaţional, cosmopolit al romanului care, în mod neaşteptat se axează pe acest cuplu de români cu nimic mai prejos decât vecinii lor americani, dar care se descurcă la fel de onorabil şi în alte locaţii, cum ar fi Paris, Tel Aviv, Roma etc. Cusset surprinde foarte bine şi conflictul dintre generaţii, dintre aşteptările şi speranţele de la viaţă pe care oamenii le au în funcţie de vârstă şi de cultura din care provin. Este un roman scris atent, un roman care a necesitat o documentare serioasă dar care odată terminat, curge frumos, revărsându-se în oceanul care există în fiecare din sufletele noastre. Un roman despre ce înseamnă să fii român (evreu, american, francez etc.), dar şi despre ce înseamnă să trăieşti pe acest pământ, indiferent de unde provii. Un roman care, poate chiar fără să vrea, ne mai aduce o dată aminte (dacă mai era nevoie) că adevăratul potenţial al românului nu va fi niciodată atins în ţara lui, ci peste hotare, cât mai departe de casă.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara