Numărul curent: 12

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Actualitatea:
În apărarea proprietăţii intelectuale de Solomon Marcus


Asaltul împotriva calităţii de autor

Furtul intelectual a devenit o adevărată plagă socială. Proprietatea intelectuală, calitatea de autor sunt tot mai frecvent călcate în picioare. Cum s-a ajuns la această situaţie? într-un articol publicat în urmă cu câţiva ani în România literară analizam rădăcinile acestui fenomen în sistemul nostru educaţional. Până la o anumită vârstă, un copil poate crede că o poezie de Coşbuc devine a lui prin simplul fapt de a o fi transcris în caietul său cu propria sa mână. Vine apoi cu ea la o revistă şi o propune spre publicare. Acest simpatic scenariu al naivităţii infantile, simptom semnificativ al dificultăţii de a face educaţia ideii de proprietate intelectuală, ar trebui să ne alarmeze atunci când s-a constatat că el se prelungeşte, în multe cazuri, dincolo de vârsta copilăriei. Am asistat, în urmă cu câţiva ani, la spectacolul penibil al plagiatului comis de un politician, care interpretase dreptul de traducere şi publicare a unei lucrări, acordat de editura la care ea apăruse iniţial, în sensul libertăţii de a înlocui pe autorul lucrării respective cu cel al versiunii în limba română. în apărarea acestul furt săriseră alţi politicieni, care dovedeau, prin falsa lor pledoarie, că, în materie de înţelegere a ideii de proprietate intelectuală, ei se aflau încă la vârsta infantilă. Există acum forme mai subtile ale acestui fenomen, de exemplu publicarea unui curs universitar la care pe copertă figurează un anumit autor, dar chiar în prefaţă se arată că este vorba de preluarea, cu adaptări de rigoare, a unei lucrări apărute aiurea şi aparţinând altui autor.


Impasul educaţiei şcolare

Şcoala continuă să ignore educarea ideii de proprietate intelectuală. Revistele diferitelor şcoli, sesiunile de referate şi comunicări organizate anual de unele licee sunt o dovadă elocventă în această privinţă. Texte care, în mod vizibil, preiau idei şi informaţii din diverse surse, nu le indică explicit pe acestea, cititorului fiindu-i greu să distingă în ce constă contribuţia pretinsului autor. La sesiunile de comunicări ale elevilor şi profesorilor, multe expuneri păcătuiesc prin aceeaşi neglijenţă. Graniţa dintre comunicare şi referat se estompează până la dispariţie. Ai ceva de spus tu, cu propria ta gândire, faţă de ceea ce alţii au spus în chestiunea avută în vedere? Iată o întrebare care ar fi trebuit să intre în reflexele oricărui comportament educat. Vrei să aduci un argument nou în favoarea unei afirmaţii controversate sau, dimpotrivă, simţi nevoia s-o combaţi? Vrei să atragi atenţia asupra unei probleme care a trecut neobservată? Dacă răspunsul la aceste întrebări este afirmativ şi dacă nu te înşeli, atunci consideraţiile tale îţi aparţin cu adevărat, eşti proprietarul lor. Cultura este o ştafetă, în care preluăm selectiv achiziţiile anterioare şi încercăm să le continuăm. în această ştafetă, este normal să-i numim explicit pe cei pe care-i continuăm şi de care ne prevalăm, aşa cum este la fel de normal ca cei care ne continuă pe noi, prin incluziune sau prin distanţare critică, să ne numească în mod explicit. Dar şcoala, în multe cazuri, preferă reproducerea unor şabloane, ele permit o mai comodă evaluare prin raportare la baremuri care ignoră varietatea abaterilor de la corectitudine şi de la adevăr. Tezele cu subiect unic, pentru admiterea la liceu, şi subiectele propuse la bacalaureat ilustrează clar acest fenomen. Ne amuzăm anual cu perlele unor elevi, dar nu cumva tocmai aceste perle sunt muguri de gândire personală, în replică la reproducerea unor formulări în limba de lemn? Deocamdată, tot limba de lemn capătă notă mai bună.


Explozia furtului intelectual

Cauzele acestei explozii sunt multiple. Reuşita la anumite examene, obţinerea anumitor diplome şi titluri, ocuparea anumitor poziţii în profesie, în ierarhia socială au devenit ambiţia unui număr tot mai mare de persoane. Dar succesul, în această privinţă, este condiţionat, de cele mai multe ori, de efectuarea unor lucrări care pretind competenţă profesională, talent şi multă muncă. Pe cei mai mulţi, educaţia primită nu i-a antrenat în această direcţie. Rezultatul? Apare un comerţ cu lucrări de gradul I în învăţământul preuniversitar, cu lucrări de diplomă universitară, de masterat, cu teze de doctorat. Proliferează lucrările ştiinţifice cu mulţi autori, dintre care numai unii au contribuit efectiv la elaborarea lor. Unii directori de institute de cercetări devin automat coautori la lucrări ale sublaternilor. Tot mai mulţi politicieni, oameni de afaceri sau căpătuiţi prin tot felul de mijloace doresc să-şi întregească profilul cu un titlu de doctor sau de profesor aşezat înaintea numelui lor. Fenomenul se extinde în domeniul literar-artistic. A fi scriitor! Iată un blazon care face impresie. Observaţi cât de frecvent apare cuvântul scriitor sub numele unor participanţi la diferite emisiuni, în special pe Canalul Cultural al TVR. Dar exact cei care sunt într-adevăr scriitori nu-şi afirmă explicit această calitate.


Un aliat dar şi un adversar temerar: internetul

A devenit un loc comun transformarea calculatorului, a internetului în complice principal al plagiatorului. într-a­devăr, internetul este o lume de informaţii fără precedent ca bogăţie, varietate şi prospeţime. Wikipedia a depăşit toate marile enciclopedii de tip tradiţional. Plăteşte aceste avantaje cu faptul că unele informaţii sunt greşite sau superficiale. Este o enciclopedie în mers, într-o dinamică permanentă. Dar oare encliclopediile clasice nu abundă şi ele în greşeli şi lacune?

Mulţi autori preiau de pe internet idei, informaţii, dacă nu chiar texte întregi; unii o fac cinstit, indicând cu exactitate adresa electronică respectivă, alţii ascund parţial sau integral aceste preluări. Un conducător de doctorat care vrea sa verifice gradul de originalitate al tezei prezentate de doctorandul său se poate afla în faţa unei situaţii dificile, dacă nu este, la rândul său, familiarizat cu folosirea internetului. într-adevăr, internetul îi păcăleşte pe infractori, transformându-se, din complice al plagiatorilor, în poliţistul care contribuie esenţial la identificarea acestora. Cum? Este suficient să selectăm cuvintele şi sintagmele dominante în textul în chestiune şi să le căutăm pe google, pentru a primi drept răspuns lista locurilor în care se regăsesc cuvintele şi sintagmele respective. Printre ele se află şi eventualele surse ale unui posibil plagiat. Desigur, diagnosticul de plagiat nu este obţinut automat. Este nevoie de spirit analitic şi critic al celui care interpretează toate aceste date.


Prima competiţie de detectare a plagiatului

Prima competiţie internaţională de detectare a plagiatului a avut loc în urmă cu câteva săptămâni iar rezultatul ei a fost comunicat la 25 iunie 2009, fiind semnalat şi în câteva ziare din Germania. Câştigătorul competiţiei: cercetătorul român Cristian Grozea (chrisg@phobos.ro), de la Universitatea din Bucureşti. Şi-a obţinut doctoratul în urmă cu câţiva ani, sub conducerea profesorului Cristian Calude, care, deşi cu post permanent la Universitatea din Auckland, New Zealand, menţine un contact permanent cu matematicienii şi informaticienii din România.

Competiţia s-a desfăşurat în două direcţii. Prima, plagiatul exterior, se referea la o mulţime de documente suspecte şi o mulţime de documente-surse, problema constând în identificarea acelor părţi din documentele suspecte care au fost preluate din documentele-sursă trebuind să se identifice în acestea din urmă părţile preluate. A doua direcţie a avut în vedere plagiatul intrinsec: Fiind date nişte documente, să se identifice părţile suspecte de a fi fost obţinute prin plagiat, prin detectarea unor rupturi stilistice sau de altă natură. în această explorare, compararea cu un alt text nu este permisă.

Desigur, este vorba în ambele cazuri de situaţii artificiale de plagiat. Majoritatea concurenţilor, informa­ticieni redutabili, au atacat prima direcţie, numai unul dintre ei le-a atacat pe amândouă. Nu putem intra aici în tehnica abordării, bazată pe folosirea anumitor parametri textuali. în orice caz, calculatorul promite a fi un aliat de nădejde în detectarea plagiatului. Pentru detalii privind competiţia în discuţie cititorii pot vizita adresa http:// www.webis.de/pan-09/competition.php iar pentru ecourile ei în presa germană http://www.first.fraunhofer.de/ en/press.releases?prID=126.

încă o observaţie. Se poate observa că detectarea plagiatului pune probleme similare celor care se referă la identificarea autorului unui text de paternitate controversată. Despre importanţa acestei probleme în cultură, în mod special în cultura română, s-a scris mult, le-am consacrat un spaţiu amplu în întâlnirea extremelor (Ed. Paralela 45, Bucureşti, 2005), iar colegul meu, Liviu P. Dinu, a publicat două articole pe această temă în România literară, în care a prezentat propriile sale cercetări în această direcţie.