Numărul curent: 12

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Arte:
Muzica îi apropie pe cei tineri! de Dumitru Avakian

Cântul în ansamblu îi apropie pe tinerii muzicieni. Nu este un truism banal, ci un adevăr adânc, vechi de când lumea. Un lucru simplu pe care e bine să ni-l amintim în răstimpuri. Mi l-am amintit de curând urmărind concertele susţinute la Bucureşti de cele câteva orchestre ale tinerilor muzicieni ce au evoluat la Ateneul Român, de asemenea în Studioul de Concerte al Universităţii bucureştene de muzică. în marea lor majoritate sunt studenţi şi elevi ai liceelor vocaţionale din ţară, ai instituţiilor universitare ale învăţământului nostru artistic. Scopul este nobil iar realizările trebuiesc încurajate, trebuiesc susţinute. Socializarea, comunicarea interumană realizate prin intermediul muzicii sunt constructive, sunt formative. Nu numai în plan artistic. Nu numai la nivelul grupului de participanţi. Este greu de imaginat un impact atât de direct, de imediat, de o eficienţă similară în alte domenii ale artei! Ideea înfiinţării la noi a Orchestrei Naţionale de Tineret nu e nouă. A fost pusă în practică cu aproape doi ani în urmă graţie iniţiativei, demersurilor susţinute, energiei mobilizatoare pe care le probează acest minunat om, acest inimos muzician care este violoncelistul Marin Cazacu, o inimă mare şi o minte luminată aflate în permanentă acţiune. Astfel a luat fiinţă în vara anului trecut, la Sinaia, Orchestra Naţională de Tineret. O lungă perioadă de selecţii, de audiţii organizate în principalele oraşe ale ţării, au precedat repetiţiile şi concertele susţinute, şi de această dată, sub bagheta dirijorului Cristian Mandeal. Inclusiv în vara acestui an. Cu totul recent, în mijloc de decembrie, la Ateneu, sub aceeaşi îndrumare, tinerii instrumentişti s-au reunit într-un concert de sezon oferit în baza unei iniţiative particulare responsabile de întreaga organizare a concertului.

Suita de balet Spărgătorul de nuci de Ceaikovski, uverturile operelor Nunta lui Figaro de Mozart şi Wilhelm Tell de Rossini, pagini simfonice semnate de Brahms, de Dvorak, momente muzicale de mare strălucire orchestrală cum este Uvertura Candide de Leonard Bernstein sau momentele muzicale de special antren datorate muzicienilor din familia Johann Strauss, sunt pagini simfonice ce au fost susţinute cu contaminant elan inteior; au electrizat literalmente întreaga asistenţă. Este elanul tineresc al unui ansamblu de peste 80 de muzicieni; sunt studenţi şi elevi, conduşi în baza unui profesionalism ferm, a unui inspirat talent pedagogic pe care îl probează o dată în plus Cristian Mandeal. Admirabile s-au dovedit a fi şi evoluţiile studenţilor solişti, oboistul Adrian Cioban - cultivă un sunet clar, expresiv, şi soprana Valentina Naforniţa - originară din Moldova, o voce consistentă, maleabilă, realmente preţioasă, o voce de mare viitor.

Trebuie observat, ansamblul renaşte, se înnoieşte continuu cu noi membri, atunci când - în mod aleatoriu - se găsesc mijloace materiale de susţinere. Este greu de imaginat, şi totuşi la noi este posibil şi acest lucru, anume faptul că niciuna dintre instituţiile abilitate ale statului, nici ministrul Culturii şi nici cel ce se îngrijeşte de soarta învăţământului, nu şi-au arătat disponibilitatea de a sprijini această veritabilă entitate a vieţii spirituale a tinerei generaţii, aspect reprezentativ ce priveşte viitorul nostru al tuturor într-o anume zonă a culturii, a artei. L-am observat cu toţii, la concert, poziţionat în centrul lojei celei mari a Ateneului, pe fostul ministru al Culturii. Nu ştiu ce a înţeles domnia sa referitor la semnificaţia momentului. Iar aceasta de vreme ce nu a întreprins nimic. De mai bine de un an de zile. Este, indiscutabil, o atitudine elocventă. Una ce contravine reglementărilor actuale ale Uniunii Europene în materie de educaţie a tinerei generaţii.

Puţini ştiu că în virtutea obligaţiilor sale de membră a U.E. ţara noastră trebuie să verse contribuţii anuale în vederea susţinerii, spre exemplu, a activităţii Orchestrei Simfonice Europene de Tineret, ansamblu condus de marele muzician, pianist şi dirijor, Vladimir Ashkenazy. Este un organism a cărui activitate este pe deplin neglijată la noi. Inclusiv în ce priveşte selecţia tinerilor muzicieni români ce ar trebui să participe la viaţa ansamblului.

Orchestre similare fiinţează de ani buni în Europa, în Asia, în America Centrală. Fiecare ţară europeană dispune de câte un organism simfonic naţional destinat tinerilor muzicieni; este vorba de un veritabil laborator de lucru, de formare profesional-artistică, de socializare, de comunicare în baza acestui limbaj universal care este muzica. Nu voi folosi drept argument faptul că în Germania exista mai multe asemenea orchestre reprezentative ale tinerilor.

Specificul activităţii într-un asemenea organism? Se acţionează concomitent în planuri distincte. în scopul constituirii ansamblului, a acestui instrument viu care este orchestra simfonică. Căci aceasta nu este o simplă însumare de instrumentişti. Se acţionează la nivelul selecţiei, concurenţa fiind stimulativă. Apoi în ce priveşte cultivarea sunetului; pe partidele de instrumente în parte, de asemenea în ansamblu. în paralel se construieşte muzica, de la înţelegerea acesteia la realizarea propriu-zisă. Este un proces laborios ce presupune pricepere, pasiune, o vie implicare. Am întâlnit-o în evoluţia Ansamblului orchestral "Concerto", tot sub cupola Ateneului Român, cu prilejul concertului studenţilor Universităţii bucureştene de muzică, concert condus de cunoscutul dirijor Christian Badea. Este un şef de orchestră exigent, prompt, dinamic, un muzician care ştie să insufle încredere, intensă participare. Este un artist care deschide perspective antrenându-şi tinerii coechipieri în parcurgerea acestui traiect dificil, de autocunoaştere, de autoevaluare, de nemijlocită participare într-un efort colectiv al construcţiei operei muzicale de artă. Aceasta a fost cea de a 10-a Simfonie de Dmitri Şostakovici, un opus temerar sub aspectul construcţiei de amănunt, a construcţiei arhitecturii celei mari, un opus al unui dinamism interior aflat în continuă tensiune, lucrare bine împlinită în condiţiile de laborator deschis marelui public de concert.

M-am bucurat să-i întâlnesc pe podiumul solistic pe pianistul Toma Popovici, pe mezzosoprana Sorana Negrea-Stoica, pe baritonul Ionuţ Daniel Pop, pe violonista Diana Jipa, pe tinerii dirijori Andrei Racu, Ştefan Iliescu, Leonard Boga.

Şi totuşi principala împlinire a concertului a fost realizarea colectivă datorată implicării temeinice a maestrului Badea. Cântul în ansamblu este o experienţă utilă fiecărui tânăr muzician în parte, o experienţă utilă marilor construcţii. Sunt la fel de preţioase, pe această direcţie, modelele inspiratoare. O asemenea personalitate-model a fost Yehudi Menuhin de la a cărui plecare în eternitate s-au împlinit, relativ recent, zece ani. A fost un model de generoasă implicare umană, solistică, pedagogică, dirijorală, în calitate de muzician de ansamblu cameral. Ne aducem aminte, cu câteva luni în urmă, tot în sala Ateneului, Menuhin a fost omagiat în cadrul concertului susţinut de Orchestra Internaţională de Tineret a ţărilor din Europa Centrală, ansamblu format şi condus cu specială dăruire profesională de dirijorul şi pedagogul Igor Coretti din Slovenia.

în mod cert, veleităţile solistice, cele ale cântului în ansamblu, se desluşesc pe parcursul perioadelor de formare muzicală profesională. Iar în cadrul acestora competiţiile pot deveni cruciale în evoluţia unui tânăr muzician. Am vedere, spre exemplu, recent încheiata ediţie - ce a de a XIV-a - a concursului de vioară "Remember Enescu"; competiţia s-a desfăşurat în cadrul ospitalier, evocator al universului marelui compozitor, al vilei "Luminiş" de la Sinaia-Cumpătul. Juriul internaţional a fost prezidat de cunoscutul pedagog Edward Schmieder, profesor la "Temple University" din Philadelphia. Marele trofeu al concursului a revenit micuţei violoniste Mălina Raluca Ciobanu de la Colegiul Naţional de Artă "Octav Băncilă" din Iaşi, elevă a profesorului Calistrat Catargiu. Concurenţa a fost acerbă; a atras un număr de 35 de concurenşi din cinci ţări europene, de asemenea din Statele Unite şi din Turcia. Este un concurs desfăşurat pe patru nivele de vârstă, o competiţie ce evidenţiază specificul şi exigenţele fiecărei etape de formare profesionlă în parte, de la vârstele şcolare mici, la cele liceale şi universitare; sunt puse în evidenţă valori ale creaţiei, ale violonisticei enesciene. în mod firesc, puţini dintre concurenţi au şanse reale pe direcţia afirmărilor solistice. Responsabilitatea justei orientări revine maestrului pedagog, pertinent îndrumător al viitorului profesionist, cel care evitând cultivarea iluziilor nefondate poate deschide universul marelui tezaur al valorilor muzicii de ansamblu, al muzicii camerale, al celei de ansamblu orchestral. A fost prima ediţie la care nu a participat colegul şi prietenul nostru, regretatul profesor Adrian Tomescu, directorul fondator al concursului.

Tot în această lună, în Studioul de Concerte al Universităţii bucureştene de Muzică, am fost martorul unei experienţe în parte împlinite, anume concertul Ansamblului "Camerata Regală"; este un ansamblu restrâns, de corzi, ansamblu acţionând pe parcursul aceluiaşi concert cu... şi fără dirijor! Este de apreciat prezentarea unui program în exclusivitate de muzică românească, lucrări de George Enescu, Constantin Silvestri, Paul Constantinescu. Un asemenea tip de formaţie, un asemenea program, presupun însă asumarea unor responsabilităţi speciale cărora tinerii muzicieni studenţi, nu sunt încă capabili a le face faţă.

în mod cert, mişcarea actuală a ansamblurilor simfonice, camerale, de tineret, nu este o modă. Ea constituie o necesitate a momentului actual, o necesitate privind comunicarea într-o lume a însingurărilor de tot felul.

Iar şcoala prin menirea acesteia, şcoala susţinută în baza contribuţiei publice, formează prioritar muzi­cieni de ansamblu, de ansamblu orchestral, cameral, de ansamblu mai extins sau mai restrâns, de ansamblu coral, muzicieni cultivaţi, capabili a se adresa împreună unei audienţe publice. Solistica? Se cultivă în clasele speciale de măiestrie, în clasele de virtuozitate solistică, în instituţii speciale susţinute de subvenţii speciale. Astăzi avem cu toţii veleităţi de acest fel. Şi greu ne adunăm a cânta împreună, coerent, o simfonie, un colind.

"Cine cântă nu-i om rău" ne aminteşte o vorbă din bătrâni. E o vorbă pe care aproape am uitat-o. De vreme ce cântul, muzica, au fost îndepărtate din şcoli. Devenim o populaţie de solişti, de însinguraţi zgomotoşi care-şi caută mereu partiturile. De multe ori nu le găsesc. Şi atunci improvizează.