Numărul curent: 12

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Meridiane:
Mult chinuitul Maurice Sachs de Mircea Lăzăroniu


Remarcabil prin opera autobiografică, postumă în cea mai mare parte, şi intrigînd prin enormitatea cazului, Maurice Sachs, pe numele adevărat Maurice Ettinghausen, născut în 1906, mort după toate probabilităţile în 1945, este aproape necunoscut la noi, după cum şi în Franţa rămîne un autor pentru happy few, oricîte analize penetrante i-ar fi fost consacrate. Evreu care a colaborat cu naziştii, homosexual căsătorit şi iubit de femei, alcoolic, hoţ, mincinos şi escroc, om chinuit ca puţini alţii, Sachs s-a detestat pe sine, risipindu-şi nepreţuitele daruri şi coborînd în abjecţie pînă la autodistrugere. Autentic înger căzut, Maurice cel tulbure, fascinat de mitul "marelui scriitor", se dovedeşte mai rezistent decît mulţi provocatori fără substanţă, decît autori consideraţi cîndva figuri de prim plan.

Cel mai celebru volum al său, Le Sabbat (Sabatul), subintitulat Amintiri dintr-o tinereţe furtunoasă, trasează etapele unei existenţe incoerente, pînă după vîrsta de 30 de ani: copilărie nefericită, planuri măreţe pentru care nu e în stare să lupte, deziluzii, homosexualitate frenetică, alcoolism, escrocherii, furturi, căderi nervoase şi speranţa regenerării. Apariţia, prevăzută pentru toamna lui 1939, a fost amînată din cauza izbucnirii războiului. La data publicării, în 1946, cartea are succes. Mai tîrzie, La chasse ŕ courre (Vînătoarea cu gonaci) nu mai e scrisă în acelaşi registru grav, iar tonul de aici ne face să ne îndoim de sinceritatea dorinţei de îndreptare afirmate în Sabat. Dintre cărţile apărute în timpul vieţii, a reţinut atenţia Au temps du Boeuf sur le toit, jurnal în parte fictiv, nesocotind regulile genului, lucru şocant pentru epocă.

În timpul Ocupaţiei, Sachs trăieşte din expediente, apoi se angajează muncitor voluntar în Germania; aici devine agent al Gestapo-ului şi denunţă cîţiva rezistenţi antinazişti. Suspectat de autorităţi, e arestat şi închis. Din cîte se ştie, în aprilie 1945, cînd se apropie armata britanică, este evacuat împreună cu ceilalţi prizonieri şi, neputînd rezista marşului forţat, este împuşcat de trupele SS. Au circulat mai multe zvonuri: s-a sinucis; a fost asasinat de colegii de detenţie; s-a stabilit, sub altă identitate, într-o ţară străină. Leitmotiv al operei, dorinţa de a începe o viaţă nouă într-o ţară îndepărtată este expresia fugii de sine, de o dezordine interioară care îl înspăimîntă.

Revenind la cea mai faimoasă carte, s-a observat ambiguitatea titlului: Ťsabbatť înseamnă în franceză "zi de odihnă", dar şi "agitaţie frenetică". Întreaga viaţă a lui Sachs stă sub semnul dezordinii. La cel care şi-a dorit să fie fată şi a trăit în prima copilărie aproape numai printre femei, se manifestă devreme înclinaţiile homosexuale, evocate fără pudoare. De la vîrsta pubertăţii, Maurice simte o înclinaţie spre furt, care, cu toate remuşcările, nu va înceta să se dezvolte. Exegeţii au remarcat că hoţul Sachs, cuprins de ruşine, cerîndu-şi iertare, este la antipodul lui Jean Genet. Impresionat de catolicism, se converteşte şi intră la seminar, visînd să ajungă papă. Nu va avea aici viaţă lungă, fiind dat afară după ce este surprins pe o plajă în compania unui tînăr.

Urmează încercarea de a-şi găsi un loc în lume. Aspiraţia de a deveni "un om mare", un "geniu", un scriitor faimos, este împiedicată de mult invocata lene şi de convingerea că este prea mărunt şi murdar pentru a ajunge un artist. Frapează voluptatea dezvelirii: Sachs îşi etalează obsedant faptele rele şi remuşcările, urmate de credinţa că se poate îndrepta, că este în măsură să înceapă o viaţă nouă, să cunoască, aşa cum sugestiv o spune, fericirea celor care au muncit. Proclamînd că întîlnirea cu filozoful Jacques Maritain înseamnă "primul contact cu virtutea", cinicul omagiază frumuseţea morală; în mod repetat, pentru public şi pentru sine, declară că este pregătit s-o urmeze. În perioadele negre, i se pare că este damnat şi vede sinuciderea ca pe o eliberare. Cu un tată pe care nu l-a cunoscut, cu o mamă uşuratică şi nepăsătoare, crede că aparţine ramurii "blestemate" a familiei; atribuie mare importanţă eredităţii, dovadă şi un motto din Ezechiel: "Părinţii mănîncă aguridă, iar copiilor li se strepezesc dinţii". E greu să rămîi indiferent cînd vezi cum se repetă fraze ca: "mi-era frică de mine"; "mi-era silă de mine"; "putreziciunea mea lăuntrică (...) mă făcea să sufăr ca un cancer"; "să schimb eul abject cu un altul".

Mereu dă la iveală vise nerealiste. Nutreşte convingerea că va cuceri America, unde e invitat - şi acceptă - să se lanseze într-o carieră de conferenţiar pentru care omul incapabil de un studiu susţinut nu avea nici pe departe pregătirea necesară. Este foarte reuşită imaginea unei Americi naive, provinciale şi conformiste, mai afectată decît Franţa de criza din 1929-1933. Impresionat de soarta unei tinere care încearcă să se elibereze de sub tutela familiei, Sachs se însoară cu ea, nu înainte de a se converti din nou, de data aceasta la protestantism. Căsătoria, neconsumată, va fi dezastruoasă; găseşte un iubit şi îşi părăseşte soţia într-o manieră pe care singur o califică drept dezgustătoare, o nouă piesă în dosarul laşităţilor sale. De multe ori norocul îi surîde. La întoarcerea în Franţa, recomandat de Gide, lucrează pentru Editura Gallimard, alături de nume prestigioase.

Seducătoare este latura anecdotică; rămîn antologice paginile subtile şi necruţătoare despre viaţa intelectuală a vremii, despre moda reprezentată de valul de convertiri ce au urmat Primului Război Mondial, unele dintre ele o adevărată farsă (haosul lăuntric al lui Maurice se altoieşte pe haosul epocii). Frapează marele talent de portretist; puţini autori de secol XX au fost atît de înzestraţi la acest capitol. Cu o fină paletă de nuanţe, sunt surprinşi Cocteau, idolatrizat iniţial, apoi privit cu răceală, Gide, de care ar dori să fie apreciat, soţii Maritain, cu bunătatea şi nobleţea lor nelipsite de o doză de naivitate dulceagă, Soutine, Max Jacob. Să admire este pentru el o necesitate; frecvent, cei ridicaţi pe un piedestal sfîrşesc prin a-l dezamăgi.

Omul amestecat în nenumărate combinaţii dubioase i-a înşelat şi furat nu o dată chiar şi pe cei admiraţi sau care l-au îndrăgit. Înrudirea artistului cu şarlatanul este una dintre obsesiile lui Thomas Mann; la autorul Sabatului, artistul şi escrocul sunt îngemănaţi. Nu poţi să nu-ţi aminteşti de Peter Sloterdijk, în Critica raţiunii cinice: "Întocmai ca poezia şi arta dramatică, escrocheria este dominată de principiul plăcerii; ea se supune fascinaţiei marilor roluri, plăcerii de a juca, nevoii de a ajunge mai sus, simţului pentru improvizaţie".

Dumitru Ţepeneag, sub pseudonimul Ed Pastenague, a comentat acum cîţiva ani în Observator cultural cartea lui Thomas Clerc, Maurice Sachs le désoeuvré, al cărei obiect este văzut ca încarnare a unor paradoxuri, sub semnul oximoronului. Cititorului român îi stă la dispoziţie şi un foarte bun studiu al lui Henry Raczymow, în volumul Ura de sine. Identităţi dificile, coordonat de Esther Benbassa şi Jean-Christophe Attias, tradus de Liviu Ornea la editura EST. "Cu războiul, dezordinea lui Sachs e la diapazon cu dezordinea lumii. Acesta e momentul în care acest personaj încetează a mai fi amuzant sau pitoresc (...) şi devine într-adevăr abject. Şi va merge pînă la capătul abjecţiei, ca într-o lentă sinucidere", scrie Raczymow, autorul unui volum despre tenebrosul personaj - Maurice Sachs ou les travaux forcés de la frivolité.

Bărbatul îmbătrînit înainte de vreme, pleşuv, obez şi obosit, ascunzîndu-şi sub farmec şi politeţe imensa disperare, a fost iubit cu pasiune de Violette Leduc, pe care a încurajat-o să se apuce de scris, după cum se vede din volumul ei autobiografic Bastarda, carte cu frumuseţi ameţitoare, deşi inegală şi pe alocuri prolixă. E memorabilă întîlnirea a doi dintre ciudaţii, marginalii literaturii franceze. "Un homosexual. Un bărbat care nu este nici călugăr, nici castrat, nici bătrîn. Un bărbat care este mai mult şi mai puţin decît atît. Un homosexual: un paşaport pentru imposibil", crede Leduc, pentru care Sachs nu a fost singura astfel de iubire fără sorţi de izbîndă.

Mă tem că sunt infime şansele să îl vedem tradus în română pe Sachs, prea excentric, prea puţin vandabil. Şi înaintea crizei, prioritate au avut fel şi fel de mărunţişuri contemporane. Bucureştenii pot găsi Le Sabbat la Institutul Francez.