Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
Mărturisiri şi capricii de Ana Chiriţoiu

Mărturisesc că am trăit – acesta e titlul memoriilor lui Pablo Neruda, binecunoscutul poet chilean laureat al Premiului Nobel şi demnitar al regimului Allende. Iar cartea e într-adevăr mai mult o mărturie decît o relatare, cu tot cu premisa cvasi-mistică şi cu cea de incoerenţă ale cuvântului. Firul narativ e edulcorat, când nu chiar tulburat, de un lirism răsfăţat, care se ştie acasă în scrisul lui Neruda, şi de o exaltare vagă rezultată dintr-o concepţie deterministă care scuteşte – sau lipseşte – lectura de orice tensiune.
Vocea memorialistului se situează permanent la înălţimea atinsă de persoana publică a lui Neruda, spre deosebire, de pildă, de Jurnalul pe motocicletă al lui Che Guevara, care lasă loc unei naivităţi, fie ea şi jucată, capabilă să insoliteze o lectură copleşită de premisa biografistă a pesonajului. Neruda însă nu e dispus să facă concesii de acest fel, poate şi pentru că memoriile sînt scrise spre finalul vieţii, iar viaţa lui e pusă de la bun început sub semnul scrisului, ca o fatalitate supremă, iar efectul pervers e că tocmai lucruri cum ar fi debutul, în reviste şi în volum, sînt amintite în trecere, ca şi cum s-ar fi întîmplat de la sine. Lipsesc detaliile concrete, tergiversările, reticenţele, elanurile şi tot angrenajul de fapte şi gînduri care însoţesc începutul vieţii literare şi care face în bună parte deliciul volumelor de memorii ale scriitorilor. Mă gîndesc, de pildă, la nonşalantul Parisul nu are sfîrşit al lui Vila-Matas, o carte despre aceste culise ale scrisului care dezinhibă deopotrivă scriitori şi cititori şi scutură aura elitaro-mistică din jurul scrisului. Neruda ţine la acest aer sacerdotal, iar tonul său, fără să fie sacrosanct, e totuşi capricios, privilegiat – memoriile decupează faptele mai degrabă în funcţie de potenţialul lor poetic (sînt înşirate nenumărate anecdote despre ciudăţeniile diferiţilor scriitori pe care-i cunoaşte, parcă tot pentru a sublinia particularitatea „speciei”) şi mai puţin în spiritul unei naraţiuni articulate, martoră a unor evenimente şi epoci despre care sînt foarte multe lucruri de spus. Stilul liric al lui Neruda e însă foarte prizat de generaţii întregi de cititori, care nu mă-ndoiesc că se vor bucura să-l întîlnească şi-n formă prozastică; pentru informaţii ceva mai cuantificabile şi, aşa-zicînd, obiective despre viaţa controversată a scriitorului va trebui să apelăm, probabil, la o biografie.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara