Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Arte:
Mărturii. Frescele Mănăstirii Argeşului de Liana Tugearu


Pe simezele Muzeului Naţional de Artă al României ne întâmpină, în prezent, splendoarea unor picturi de acum 500 de ani, de la biserica Mănăstirii Argeşului. Şi în cazul acestei expoziţii, am dorit să aflu cât mai multe, chiar de la cei care le-au pus în valoare pentru ochiul vizitatorului contemporan. De aceea, le-am adresat mai multe întrebări doamnelor Emanuela Cernea şi Lucreţia Pătrăşcanu, care au avut amabilitatea să-mi răspundă, în cele ce urmează.

Liana Tugearu: Cum s-a născut ideea organizării acestei expoziţii?

Expoziţia a devenit o necesitate pe măsură ce procesul de restaurare prin care au trecut aceste fragmente de frescă, în ultimele două decenii, se apropia de sfârşit. Pe de o parte, era de datoria noastră să înlesnim întâlnirea publicului cu frescele, care se prezintă acum sub o nouă înfăţişare, pe de altă parte trebuia să le oferim prilejul restauratorilor de a ne împărtăşi din observaţiile acumulate pe parcursul acestei atât de intime investigaţii. Apropiindu-ne, însă, de punctul terminus al acestei fascinante călătorii am fost surprinşi să constatăm că anul în care se finaliza restaurarea ultimului fragment de frescă marchează împlinirea a 500 de ani de când Sfântul Neagoe Basarab – ctitorul Mănăstirii Argeşului – a devenit voievodul Ţării Româneşti şi a început să construiască această biserică. Firesc, expoziţia pe care o gândeam ca pe o punere în valoare a restaurării frescelor îşi revendica misiunea de a deveni, totodată, un prilej de a omagia personalitatea ctitorului, o proiecţie peste veacuri a vizionarului voievod.

Modul de lucru în echipe interdisciplinare este evident în cazul acestei expoziţii. Cum a funcţionat el de această dată?

Noi am avut şansa de a deveni parte a acestei echipe în ultimii 12 ani, pe când procesul de restaurare al frescelor era destul de avansat. Nu noi am iniţiat acest proiect, ci doar am preluat de la colegii noştri misiunea de a-l finaliza şi de a transmite bogăţia de conţinut pe care i-au conferit-o acestui ansamblu creatorii, istoria, dar şi generaţiile de profesionişti de muzeu care s-au dedicat în ultimii 130 de ani conservării şi menţinerii sale în „viaţă”. Interdisciplinaritatea se defineşte în acest caz ca o condiţie a intervenţiei de conservare-restaurare, presupunând un dialog febril şi onest între restauratori, chimişti, fizicieni, istorici, istorici de artă sau paleografi, dialog extins şi pe axa generaţiilor istorice. Echipa de specialişti care ne-am asumat această etapă din destinul semimilenar al frescelor ne-am raportat permanent la deciziile, la profesionalismul şi la dăruirea celor de dinaintea noastră. Revenind la echipa din care am făcut parte, trebuie să spunem că intervenţia asupra fragmentelor a fost realizată de către cei mai bine cotaţi specialişti restauratori de la noi, coordonaţi de domnii Dan Mohanu, Oliviu Boldura şi Romeo Gheorghiţă, profesori în cadrul Catedrei de Conservare-Restaurare a Universităţii de Arte din Bucureşti.
Un aspect pe care dorim să-l subliniem este că s-a reuşit, graţie efortului colegelor noastre din cadrul Departamentului de Educaţie şi Proiecte Culturale al muzeului – Cristina Toma şi Codruţa Cruceanu – să primim sprijinul financiar al Administraţiei Fondului Cultural Naţional pentru conceperea unei scenografii originale, care să exprime, cât mai fidel şi sugestiv, conţinutul ştiinţific atât de bogat al expoziţiei. Ni s-a oferit, astfel, posibilitatea de a solicita unor specialişti din afara muzeului – arhitecţii de la Abruptarhitectura şi artiştii grupaţi sub sigla KOTKI visuals – să se implice în amenajarea efectivă a expoziţiei şi a unor produse artistice multimedia, care traduc în imagini întregul efort de cercetare din spatele acestei expoziţii. Este pentru prima oară când putem vorbi despre un eveniment conceput de muzeul nostru într-o manieră atât de complexă şi sperăm ca acest exerciţiu expoziţional să deschidă drumuri noi în practica muzeală de la noi.

Ca medievalişti, ce semnificaţie desprindeţi voi din iconografia frescelor create cu aproape o jumătate de mileniu în urmă pe aceste meleaguri?

Ca aspiranţi la acest titlu atât de onorant, suntem datori să spunem că pe parcursul cercetării interdisciplinare s-a putut recupera – după 130 de ani de când fragmentele de frescă au fost extrase şi şi-au pierdut locul care le fusese destinat în ansamblul bisericii Mănăstirii Argeşului – programul iconografic originar. Ce semnificaţie are tot acest discurs iconografic e greu de spus în câteva cuvinte şi e riscant să ne propunem să extragem din el o singură idee. Fără îndoială că el ne va vorbi despre modelele şi influenţele artistice care s-au exercitat asupra picturii medievale din Ţara Românească, oferindu-ne totodată acces la mesajele explicite pe care ctitorul sau meşterii ni le transmit prin fragmentele de frescă. Toţi cei care intră pentru prima oară în contact cu ansamblul fragmentelor de frescă păstrate de la Curtea de Argeş sunt surprinşi, de exemplu, de prezenţa numeroaselor imagini de sfinţi militari, firească, pentru spiritul epocii în care a fost pictată biserica. Dincolo însă de toate detaliile iconografice care fac să zumzăie poveştile hagiografice din jurul fragmentelor de frescă şi dincolo de măiestria fiecărei tuşe de culoare şi a expresiilor atât de diverse şi de vii ale personajelor, alăturarea sfinţilor militari galeriei de personaje istorice din pictura originară a bisericii Mănăstirii Argeşului, exprimă un model de eroism şi pietate cu care voievodul Neagoe Basarab se identifica şi prin care se legitima.

Dar omul contemporan cum se poate apropia de ele?

Această întrebare exprimă una dintre obsesiile exerciţiului nostru curatorial şi zona cea mai vulnerabilă a propriei expertize. Pe de o parte, suntem conştienţi că apropierea publicului de arta medievală şi, de fapt, de întregul patrimoniu al muzeului depinde în primul rând de capacitatea noastră de a desfiinţa aceste false distanţe. De data aceasta invităm publicul să admire capodoperele artei medievale româneşti, operele contemporanilor lui Michelangelo şi Leonardo da Vinci, la urma urmei şi înainte de toate un patrimoniu care ne reprezintă pe fiecare dintre noi în egală măsură. Ar fi nedrept ca bucuria pe care o resimt specialiştii muzeului de fiecare dată când privesc aceste picturi vechi de 500 de ani să le rămână străină vizitatorilor expoziţiei. Noi vom încerca să intermediem această relaţie a publicului cu frescele, dar dacă vom reuşi sau nu vă vom putea spune numai după închiderea expoziţiei. Tot atunci sperăm să aflăm şi noi, în sfârşit, răspunsul la întrebarea dumneavoastră.

Pe lângă frumuseţea expoziţiei, catalogul ei, la fel de valoros, va fi de aici încolo un instrument indispensabil al oricărui cercetător al frescelor Mănăstirii Argeşului şi în general al picturii murale medievale din România. Care sunt principalele lui contribuţii?

Înainte de orice, catalogul expoziţiei devine documentul care consfinţeşte, pentru generaţiile care vin, noul statut conferit fragmentelor de frescă, ca urmare a recent încheiatei restaurări. Pentru că o intervenţie de restaurare oferă atât tratamentul de care au nevoie aceşti bătrâni pacienţi ai istoriei noastre, dar totodată cea mai pertinentă şi complexă posibilitate de investigare şi „diagnostic” a tehnicii originare de execuţie a operelor restaurate. Aceste precizări atât de necesare devin instrumentele indispensabile studiului asupra stilului picturii medievale din Ţările Române, incomplet astăzi în lipsa informaţiilor inaccesibile până la prezenta restaurare.
Dincolo de studiile de istorie, de istoria artei şi a arhitecturii, sau cele dedicate restaurării de la sfârşitul secolului al XIX-lea a bisericii Mănăstirii Argeşului care pot echilibra opiniile specialiştilor referitoare la personalitatea extrem de controversată a arhitectului francez André Lecomte du Noüy, care le-a extras, catalogul oferă şi o cantitate apreciabilă de documente inedite. Cu ajutorul corpului profesoral al Catedrei de Istoria & Teoria Arhitecturii şi Conservarea Patrimoniului din cadrul Universităţii de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” şi prin grija domnului lect. arh. Horia Moldovan, prodecan al acestei universităţi, am reuşit să publicăm pentru prima oară celebrul fond documentar îngrijit de profesorul Grigore Ionescu. Acest fond arhivistic, considerat până astăzi pierdut, s-a constituit la sfârşitul secolului XIX, de către echipa coordonată de André Lecomte du Noüy, şi conţine informaţii esenţiale şi unice despre iconografia şi aspectul originar al bisericii Mănăstirii Argeşului. Avem, aşadar, toate motivele să considerăm că publicaţia care însoţeşte expoziţia va rămâne un volum de referinţă pentru cercetători, dar credem că el poate fi apreciat şi de publicul neavizat care va regăsi în paginile acestui catalog explicaţii, sperăm noi, prietenoase, ale elementelor de iconografie sau stilistice, care ar putea să pară, la prima vedere, criptice contemporanilor noştri.

Vă mulţumesc pentru tot ceea ce mi-aţi împărtăşit legat de această expoziţie, care pe mine m-a încântat şi care sper să încânte, în egală măsură, pe toţi vizitatorii.



Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara