Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Vintage:
Împotriva uitării de Simona Vasilache

Filip-Lucian Iorga, Un cântec de lebădă. Vlăstare boiereşti în Primul Război Mondial, Bucureşti, Editura Corint, 2016, 352 pag.

Urmăresc de ceva vreme colecţia Istorie cu blazon a Editurii Corint, coordonată de Filip-Lucian Iorga. Restituiri sentimentale ale unor timpuri şi oameni cărora nu avem decât să le ducem lipsa. Deschid, acum, poate cea mai tentantă dintre apariţiile de până acum: Un cântec de lebădă. Vlăstare boiereşti în Primul Război Mondial, semnată de chiar îngrijitorul colecţiei, cu prefaţa lui Ştefan S. Gorovei. O carte bazată pe o riguroasă cercetare academică, înghiţind mii de ore de înregistrări, chestionare, instrumente, aşadar, ale istoriei ştiinţifice, topite în stilul cald, atent la detalii şi la omenescul din ele, al microistoriei.

O călătorie cu trenul, spre Bărăganul fierbinte şi spre trecutul neliniştilor de tot felul, în compania Întunecării lui Cezar Petrescu, iată începutul aventurii. Între credinţa populară că morţii trebuie pomeniţi ritualic, dar altminteri uitaţi în pantheonul lor, şi nevoia de adevăr, nu acela al sintezelor care s-au tot scris, ci adevărul copiilor care au trăit războiul, astăzi nonagenari, al văduvelor, al urmaşilor ştiutori de poveşti de familie. Investigaţia lui Filip-Lucian Iorga se bazează pe o ipoteză pe care nu e prima dată când o afirmă: cu toate schismele ei, cu toate disputele dintre conservatori şi liberali, boierimea română intrată în Marele Război e o familie. Eteroclită, înghiţind practic marea burghezie, dar şi pe urmaşii de moşneni, primindui în saloanele ei pe universitari, pe ofiţerii superiori, boierimea contaminează, cu obiceiurile şi cu stilul ei de viaţă, tot ce este de calitate în societatea antebelică. De aceea, consecinţele pe care le suferă de pe urma războiului care-i va şi marca, de altfel, dispariţia lentă, desăvârşită după a doua conflagraţie mondială, sunt, fără îndoială, o temă de reflecţie.

Transpusă, la Filip-Lucian Iorga într-o poveste cu domni politicoşi, mişcându-se elegant printre mobile de epocă, pe podele roşii din case de familie, cu doamne răbdându-şi suferinţa cu nobilă discreţie, cu eroi, cu medici de toată isprava, dar şi cu trădători greu de judecat.

Decupez, dintr-o carte în care talentul literar sclipeşte dintre arhive şi vrafuri de imagini vechi, câteva episoade. Primul, aproape de început, al întâlnirii cu Barbu Brezianu, copil de şapte ani când au intrat nemţii în Bucureşti. Pe Filip-Lucian Iorga îl contrariază, privind figura senină a unui om cu care viaţa n-a fost tocmai blândă, deprinderea de a găsi, în împrejurările cele mai vitrege, motive de optimism, crâmpeie de frumuseţe. Mărturisesc că am avut, întotdeauna, în prezenţa colegilor de generaţie ai lui Barbu Brezianu, la fel de încercaţi sub vremuri, aceeaşi stupoare admirativă. Pentru noi, nemulţumiţi din orice, capacitatea lor de a-şi găsi liniştea şi de a se împăca, blajini, cu soarta ţine de ritmuri uitate ale vieţii. Dovadă stă un moment de tristă poezie, care încheie evocarea lui Barbu Brezianu: „În ultimii ani de viaţă, Barbu Brezianu făcuse o pasiune din a hrăni porumbeii. Cineva dintre ai casei mi-a povestit că s-a stins liniştit, simţind că sosise momentul marii treceri. A spus «Eu acum o să mor» şi a adormit. La câteva zile de la plecarea lui, un porumbel alb a intrat pe fereastră şi s-a aşezat pe perna binefăcătorului absent.”

Şi un alt episod, legat de Adrian Dimitriu-Şoimu, voluntar-aviator în armata lui Berthelot. Mutilat de război, o cere în căsătorie pe iubita lui, care-i ridicase moralul în spital. Deşi tatăl ei protestează, iniţial, căsătoria se încheie, în ciuda evenimentelor care au scos lumea din matcă. Vântul care schimbase istoria nu schimbase încă oamenii.

Fireşte, episoade din acestea, înregistrate în omenescul lor vibrant, sunt multe în carte. Completate de poze de familie, refac dimensiunea individuală, crudă şi sentimentală, a războiului. Mai important şi mai adevărat, întotdeauna, pentru familiile care l-au luptat decât pentru istoria care-l consemnează.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara