În ultimele două decenii interesul pentru opera şi viaţa lui M. Gaster a fost constant şi a fost marcat de apariţia unor preţioase cărţi: mai întâi reeditarea cărţii sale din 1883, Literatura populară română, ediţie şi studiu introductiv de Mircea Anghelescu (1983), apoi M. Gaster în corespondenţă, ediţie şi introducere de Virgiliu Florea (1985) şi Prieteni români ai lui M. Gaster. Cercul „Junimii” bucureştene (1997), ediţie şi introducere de Virgiliu Florea, M. Gaster, Memorii. Corespondenţă, ediţie şi introducere de Victor Eskenasy (1998). Anul 2003 ne-a adus alte două cărţi: M. Gaster, Studii de folclor comparat, ediţie şi prefaţă de Petre Florea şi Virgiliu Florea, M. Gaster & Agnes Murgoci. Avocaţi în Marea Britanie ai culturii populare româneşti/ Advocates in Great Britain of Romanian Popular Culture. Cu 120 de documente originale.

Cartea îngrijită de Petre Florea, înmănunchind studiile, recenziile, notele, prefeţele şi conferinţele publicate de M. Gaster, între anii 1877 şi 1936, în vreo 13 publicaţii periodice româneşti, ni-l readuce în atenţie pe „enciclopedistul în sensul concret al cuvântului” (Mircea Eliade), pe savantul şi poliglotul, pe împătimitul cercetător de vechi manuscrise, pe acela despre care Nicolae Cartojan a scris că este deschizător de drumuri noi în literatura veche românească. De la descrierea exemplară a manuscriselor, a caracteristicilor lor paleografice, a modului cum au fost scrise şi paginate, a numărului de pagini, a celor deteriorate de umezeală, a calităţii hârtiei, a modului cum sunt scrise iniţialele, cu ce culoare, de la consideraţii despre copişti, savantul trece la interesul filologic şi psihologic al documentelor. Marea sa pasiune au fost apocrifele, despre a căror importanţă a ţinut o erudită şi pasionantă dizertaţie, în urmă cu 120 de ani, la Ateneul Român. I-a copleşit pe audienţi cu frumuseţea expunerii, cu mostrele de legende hagiografice, legende eshatologice şi legende despre Antihrist, cele mai multe descoperite, cu imensă trudă, de el însuşi: „De unde le-am scos? Din manuscripte scrise de români, peste care paianjenul uitării a ţesut mreja sa seculară, adunate cu multă trudă şi cu multe jertfe, alese dintre hârtii netrebnice şi maculaturi. Multe din aceste manuscripte au scăpat astfel de o pierdere sigură. Adesea am ridicat câte o hârtie de pe drum, un fragment dintr-un manuscript, aşteptând ca vântul norocului să-mi aducă încă o foaie. Şi astfel, lipind foaie de foaie şi carte de carte am ajuns a reconstitui zidirea literară ridicată de mâini româneşti şi să aştern înaintea domniilor voastre un tablou multicolor, al cărui fond e luminat de lumina roşiatică a focului de veci şi deasupra căruia se înalţă cu majestate slava dumnezeirii.” Era încredinţat că documentele la care se referea au o mare importanţă literară, „căci ele reprezintă o parte din literatura noastră, asupra căreia s-a întipărit mai mult decât pe oricare altceva, caracterul român”. Astfel, fac obiectul cercetărilor sale Călătoria lui Sith la rai, Viaţa sfântului Grigorie Decapolitul, Viaţa sfântului Alexie, omul lui Dumnezeu, Viaţa sfântului Evstatie Plachida, Viaţa sfântului Macarie Râmleanul, Legende talmudice şi legende române, O poveste talmudică în literatura română ş.a. Editorul vieţii sfântului Grigorie Decapolitul este atent la legendele autohtone despre sfânt, acesta numărându-se între alţi sfinţi, precum Sfânta Parascheva, ale cărei moaşte s-au aflat, din anul 1641, la biserica Sfinţii Trei Ierarhi din Iaşi, Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, despre care există legende româneşti. Nu este stăpânit de „prejudeţe” (prejudecăţi), ci tratează totul cu imparţialitate, subliniază meritele popoarelor în făurirea legendelor. Israeliţii, popor multimilenar, scrie el, posesori ai unui tezaur de legende, n-au fost rupţi de literaturile străine, de ideile noi. „Totdeauna şi în orice loc au adoptat israeliţii unele şideiţ de la alte popoare şi le transmiteau din ale lor”. Marele învăţat se foloseşte în demersul său de „sistemul comparativ”, aplicat la studiul limbii. Nu consideră „niciodată lucrurile într-o stare izolată”, ci explică un fapt cultural prin analogie cu un altul aflat la alt popor. A fost cu siguranţă învăţatul care a găsit cele mai multe corespondenţe ale unor fapte de cultură româneşti cu altele din spaţii foarte largi ale lumii, a fost preocupat de originea, răspândirea, importanţa apocrifelor şi de influenţa lor asupra literaturii populare. În studiul Cucul şi turturica, subiect care-l preocupase şi pe B. P. Hasdeu, Gaster, pentru ca să vadă dacă este vorba de „un exemplu de împrumutare mutuală sau de diferite origini”, face un examen comparativ prin „mai toată Europa”.

Alte câteva studii privesc relaţia dintre literatura de autor şi cea nescrisă, ca în paginile în care cercetează sursa populară a povestirii Ciubăr Vodă mâncat de guzani, de C. Stamati, şi motivul probei cu cutii umplute cu diferite substanţe, care apare în Neguţătorul din Veneţia, de W. Shakespeare.

De o mare generozitate, el este cel care „mai mult sau mai puţin” l-a îndemnat pe P. Ispirescu să-şi tipărească culegerea de proverbe în „Revista pentru istorie, arheolohie şi filologie”, şi tot el este „de vină” că Ispirescu şi-a tipărit marea colecţie de basme; a prefaţat colecţia lui D. Stăncescu, Basme culese din popor (1885), apreciind că ea conţine basme „curat româneşti şi adevărat româneşti”; a prefaţat cartea lui Iacob Psantir, Fermecătorul (1886); este autorul unei excelente ediţii a Povestei vorbii, de Anton Pann, care a apărut de două ori, cu o amplă şi foarte substanţială introducere. Într-o Precuvântare la ediţia a doua a amintitei cărţi antonpanneşti, Gaster şi-a relevat şi o altă calitate a sa, modestia exemplară, spunând că dacă va fi greşit ceva, el va primi „cu smerenie” orice întâmpinare critică.

Cu M. Gaster & Agnes Murgoci. Avocaţi în Marea Britanie ai culturii populare româneşti, profesorul clujean Virgiliu Florea se află la a treia carte despre marele învăţat, şi de data aceasta accentul principal căzând pe comunicarea de documente, pe care le-a cules din arhiva (care conţine cca 200.000 de documente), aflată la University College din Londra. Se aduc noi lumini asupra învăţatului care, deşi expulzat în 1885, în urma unor „calomnii pe care partizanatul orb şi intoleranţa fanatică” le îndreptaseră împotriva sa, a continuat să cerceteze spiritualitatea românească, să fie, cum scrie Virgiliu Florea, un „avocat” al spiritualităţii şi cauzei româneşti. Mai mult decât atâta, i-a impulsionat şi pe alţii să se alăture nobilei cauze româneşti. Volumul la care ne referim prezintă tocmai un asemenea caz, de emul al lui Gaster, Agnes Kelly. Până la apariţia unui articol al lui Mircea Anghelescu, Un folclorist necunoscut. Agnes Kelly Murgoci (în „Transilvania”, 1984, nr. 4), s-a mai semnalat un singur articol despre aceasta, acela al lui Iuliu Moisil, Doamna Agnes Murgoci (în „Natura”, 1930, nr. 6).

Originară din Scoţia, însă născută în Adelaide (Australia), Agnes Kelly a revenit în Scoţia, a studiat la London Bedford College for Women şi la University College (cu licenţa în zoologie), în 1900 a obţinut titlul de doctor în filozofie la Universitatea din München, aici cunoscându-l şi căsătorindu-se cu George Munteanu Murgoci, viitorul geolog, geograf şi pedolog care avea să devină, în 1933, membru corespondent al Academiei Române. Cele 48 de scrisori ale sale către M. Gaster privesc preocupările sale în Anglia pentru folclorul românesc, publicistica sa pe cele mai diverse teme, de la viaţa economică, socială până la viaţa culturală din România, activitatea ei ca apărătoare a intereselor românilor după Marea Unire de la 1918. Pe baza cercetărilor făcute în România, între anii 1904 şi 1916, a publicat, în celebra revistă „Folklore”, studii despre ouăle de Paşti, obiceiuri legate de moarte şi înmormântare, deochi şi antidoturile lui, strigoi, fluturi şi viermi de mătase, dracul în folclorul românesc, sărbătoarea cununii de la seceriş, semne româneşti pe blocurile de sare. Scrisorile sale către M. Gaster abundă în solicitări de informaţii pe teme din cele mai diverse: parastasul de 40 de zile, Paştele Blajinilor. M. Gaster a îndrumat-o consecvent, pentru că a văzut în ea „o minte ageră şi o cercetătoare energică, una dintre persoanele cele mai capabile să înţeleagă şi să interpreteze folclorul românesc”. Activitatea sa de românist nu s-a redus la ceea ce a publicat în „Folklore”: a scris numeroase articole, în presa britanică, a conferenţiat pe varii teme româneşti, a organizat expoziţii itinerante de artă populară românească, a organizat la Bristol un Centru de propagandă culturală românească.

Volumul editat şi bogat adnotat de Virgiliu Florea aduce noi informaţii, de interes major, despre M. Gaster, şi conturează profilul unei distinse româniste în persoana folcloristei şi publicistei Agnes Kelly. Cercetătorul clujean ne rămâne dator cu un volum în care să cuprindă cele mai semnificative studii ale românistei.