Numărul curent: 44

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Editorial:
Moralităţi de Nicolae Manolescu


O cărticică publicată în 1996 la Editura "Jurnalul literar", sub îngrijirea d-nei Mihaela Constantinescu, şi cu prefaţa foarte documentată a d-lui Nicolae Florescu, repunea în circulaţie două texte ale lui Pamfil Şeicaru, puţin (sau deloc) cunoscute la noi, după apariţia lor la Madrid, în anii '50. E vorba de Rechizitoriu (titlul dat de editură): Scrisoare deschisă lui Mihail Sadoveanu (reluată din revista Carpaţii, 10 iulie 1954) şi de Tudor Arghezi. Tejgheaua cuvintelor (reluată fiind broşura cu acelaşi titlu de la Editura "Carpaţii", 1958). Ambele sînt pamflete, în stilul gazetarului de la Hiena şi de la Curentul interbelic, aproape uitat astăzi, dar bine ştiut contemporanilor săi, contestat ca persoană publică pentru lipsă de scrupule şi grosolănie verbală, devenit personaj (cîteodată odios) în Sectarii lui Agîrbiceanu, Gorila lui L. Rebreanu, Paiaţe de Neagu Rădulescu sau Ultima oră de M. Sebastian, ba chiar şi, mult mai tîrziu, în Delirul lui Marin Preda. Şeicaru s-a numărat printre naţionaliştii care, imediat după 1918, au relansat ideea într-o Românie întregită, pregătind mişcarea legionară (deşi oamenii lui Codreanu i-au fost adversari). A emigrat îndată după al doilea război în Spania, unde a murit la începutul anilor '80, dacă nu greşesc. A scris numeroase pamflete (dar şi cronici literare!), în timpul în care s-a aflat în ţară, între care acela contra lui G. Călinescu ("dement cu intermitenţe"), cu ocazia Istoriei literaturii, şi a fost ţinta unor pamflete, uneori tot aşa de virulente ca ale lui, ca, de pildă, cele ale lui Zaharia Stancu sau N.D.Cocea, acesta din urmă într-un roman rămas inedit (semnalat de dl. Florescu în 1977). "înjurătura surugească" este expresia cu care l-a gratulat Cocea pe scriitor, iar "şantajul şi etajul" este formula lui Z. Stancu pentru patronul Curentului. în exil, Şeicaru şi-a continuat campaniile, avînd, de data aceasta, drept obiectiv compromisurile unor scriitori din România comunistă. Cele două "rechizitorii" fac parte din această ultimă categorie.
Ca polemist, Şeicaru este, fără îndoială, redutabil. Avea dreptate E. Lovinescu. Negru în cerul gurii, a inventat la noi limbajul mahalagesc. Doar T. Arghezi îl întrece în plasticitate, deşi literatura noastră nu duce lipsă de pamfletari talentaţi. Nici Scrisoarea, nici Tejgheaua nu fac excepţie. Autorul nu se mărgineşte la a inventaria cedările morale ale lui Sadoveanu şi Arghezi de după instalarea puterii comuniste. Ambele texte reconstituie, minuţios, traseul, mult mai lung, al "colaborărilor" celor doi mari scriitori cu oficialităţi diverse din trecut. Arghezi nu e cruţat de filogermanismul din perioada ocupaţiei Bucureştilor care l-a condus, îndată după primul război, în închisoare, nici de abilele lui schimbări de tabără politică, după cum îi dictau interesele materiale, din interbelic. Lui Sadoveanu i se cere socoteală de trădări repetate ale celor care l-au sprijinit şi chiar de gestionarea dubioasă a unor fonduri guvernamentale. în bună parte, aceste acuzaţii sînt întemeiate.
Nu însă pentru a le accepta sau respinge scriu acest articol. El mi-a fost prilejuit de o reflecţie de natură morală. Mai toţi pamfletarii şi scriitorii cu care Şeicaru s-a războit, fie în atac, fie în apărare, sînt departe de a avea calitatea morală necesară într-o astfel de înfruntare. Cocea, Stancu, Dem. Theodorescu, Arghezi şi ceilalţi sînt din aceeaşi plămadă morală. Prea multe scrupule nu şi-a făcut nici unul. E oarecum ciudat să vezi cum se învinuiesc unii pe alţii de imoralitate nişte oameni care, dincolo de talentul lor, adesea indiscutabil, nu posedă nici cel mai elementar simţ moral. Faptul că pamfletele pe care şi le aruncă unii altora în cap, ca nişte lături, au ca miză moralitatea (niciodată aceea proprie, totdeauna a celuilalt) trebuie să ne dea de gîndit. Ca şi împrejurarea că, deşi timpul joacă de obicei rolul unui epurator eficace, nici acum, la decenii bune de la "consumarea" lor, pamfletele cu pricina nu pot fi citite cu seninătate, pentru "literatura" din ele.