Am aflat cu întârziere că Monica Brătulescu, folcloristă şi prozatoare, s-a stins din viaţă, la 9 februarie 2009, la Ierusalim, unde emigrase în 1982. S-a născut la 13 iulie 1930, la Craiova, părinţii fiindu-i Iacob Rahmil, care a posedat o casă de efecte şi lombard (o ramură de operaţiuni bancare minore) şi Netty Rahmil (n. Silberman). După şcoala primară (1937-1941) şi studii liceale (1941-1949) la Craiova, a făcut studii de filologie la Bucureşti (1949-1953), devenind, peste doi ani, cercetătoare la Institutul de Folclor din Bucureşti, unde a rămas până în 1982. La Bucureşti şi-a dat şi doctoratul, în 1975. A publicat, pe lângă o serie de studii, în Revista de folclor, volumele: Ghicitori şi proverbe (I-II, 1957), La luncile soarelui. Colinde laice româneşti (1964), Cântece şi strigături populare noi, în colaborare cu Eugenia Cernea, Vasile D. Nicolescu şi Nicolae Rădulescu (1966) şi lucrarea care o reprezintă mai bine, Colinda românească. The Romain Colinda (Winter-Solstice Songs) (1981), al cărei redactor am fost la Editura Minerva. Studiul care precede indexul tipologic (acesta în română şi engleză) renunţă la tratarea dihotomică a colindei în laice şi religioase. Se află, în manuscris, o altă lucrare a sa foarte valoroasă, Lirica de dor. Păsări, animale, flori, care face parte din "Colecţia naţională de folclor". în Israel îşi continuă preocupările într-ale folclorului, fiind angajată, între anii 1984 şi 1988, la Hebrew University-Folklore Research Center pentru culegerea şi cercetarea tradiţiilor populare ale israelienilor proveniţi din România, iar între anii 1989 şi 1990 beneficiază de o bursă Memorial Foundation New-York, pentru traducerea în engleză, clasificarea şi adnotarea materialului cules de la aceiaşi israelieni.
În Israel şi-a descoperit vocaţia pentru proză, volumul său Răsunete din Caucaz şi alte povestiri (Norcros, G. A. Publishing, 2001), debut despre care Carol Isac, în Orient Expres (2001, nr. 322) a scris că "este de răsunet". Este o carte, a scris Sanda Golopenţia, în Origini (2001, nr. 11-12), "caldă, deschisă larg către vieţile limită ale celor pe care nu-i ştim din oficiu: emigranţi, minoritari, mame şi copii prinşi în încleştarea rea a unor relaţii minate spiritual de societăţile în care trăim". O carte, totodată, cum a observat Ion Cristofor, în Cetatea culturală (2002, nr. 357), "cu un pronunţat caracter autobiografic, cu aspect auctorial".
Trăind şi desfăşurându-şi activitatea ştiinţifică în Israel, mai bine de un sfert de secol, Monica Brătulescu, a rămas fidelă limbii române, căreia îi închină un astfel de poem: "într-o ţară polietnică şi poliglotă ca Israelul, vorbesc alternativ ebraica, româna, engleza, franceza şi chiar câteva boabe de arabă. Româna este însă limba pe care o stăpânesc şi care mă stăpâneşte cu adevărat. Dacă limba ar putea să fie asemuită sângelui, aş spune că în vinele mele curge româna. O limbă fără răsunet pe mapamond, dar o limbă proaspătă, vie, neîncremenită în clişee. Bună de dat cu tifla pe coarda lui Mitică. Scrie cu tăişul piezis, crudă, aspră şi alternativ duioasă sau înfocată cum răsună pe plaiuri, cristalină sau bubuitoare în refrenele colindelor, nesterilizată prin conversaţia de salon, ingenuă, păstrând încă aroma culturii populare şi de aceea capabilă în graiurile regionale a se abate de la norme şi a se înnoi. Limba mea."
