Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Arte:
Momente faste pentru dansul contemporan de Liana Tugearu

Copleşiţi de mulţimea veştilor apăsătoare, unele chiar strivitoare, din ambientul pe care-l respirăm zilnic, trăim uneori cu impresia că cer senin nu mai există, că s-a instituit un embargo împotriva oricăror veşti bune. Şi mare ne este bucuria când ne dăm seama că în jurul nostru se mai petrec şi lucruri bune, mai ies la iveală şi creaţii de valoare.

De astfel de bucurii am avut parte de curând, când, spre exemplu, am aflat la Centrul Naţional al Dansului Bucureşti, din chiar gura actualului Ministru al Culturii, doamna Corina Şuteu, că după cinci ani de secetă - adică din momentul în care CNDB a fost alungat din complexul cultural al clădirii Teatrul Naţional Bucureşti – această instituţie vitregită va căpăta din nou un sediu propriu. Ce-i drept, peste alţi doi ani – aşa, ca să ne integrăm tradiţiei celor şapte ani biblici, ai vacilor slabe. Dar, din fericire, nu e vorba doar de promisiuni, ci de cele mai concrete şi certe proiecte posibile – desigur, în măsura în care toate lucrurile de pe lumea asta pot fi certe. E vorba de o locaţie atribuită prin hotărâre de guvern CNDB-ului şi de o sumă din fonduri europene, destinată expres recondi- ţionării Sălii Omnia, din chiar centrul capitalei, şi adaptării ei tuturor necesităţ ilor Centrului Dansului. Aceasta va însemna săli de spectacol, de repetiţii, mediatecă destinată studiului, birouri pentru bravii cercetători pe care îi are acum Centrul şi chiar răsfăţul unor terase deschise. Dar toate aceste lucrări vor dura doi ani. Să ne dăm deci întâlnire, la începutul anului 2019, la spectacolul inaugural al noului Centru Naţional al Dansului Bucureşti. Putem totuşi să facem ceva şi în acest moment: să apreciem marele efort pe care l-a făcut Centrul Dansului, în timpul mandatului ultimilor doi directori, Mihai Mihalcea şi Vava Ştefănescu, pentru a putea funcţiona fără hiatusuri, în condiţii precare, pe unde s-a putut şi într-un spaţiu închiriat şi amenajat cât de cât pentru spectacole de dans contemporan. Şi au funcţionat cu toate motoarele aprinse. Din puţinele fonduri pe care le-au avut au finanţat proiecte noi, au dat spectacole de dans contemporan autohton, dar şi spectacole ale unor invitaţi străini, cum a fost recentul Sezon Berlinez SODA, program curatorial realizat de Mădălina Dan, în care au evoluat Allison Peacock, Ivo Serra, Andrew Kerton, Joshua Rutter. În paralel, au angajat cercetători de cea mai bună calitate, care au reconturat şi reactualizat creaţia a şase mari personalităţi ale dansului românesc, Floria Capsali, Stere Popescu, Trixy Checais, Vera Proca Ciortea, Esther Maghyar, Ioan Tugearu şi încă două asemenea demersuri sunt în desfăşurare, închinate lui Miriam Răducanu şi Iris Barbura. Spectacolul închinat lui Iris Barbura şi realizat de coregrafa americană Beth Soll cu elevii Liceului de Coregrafie „Floria Capsali”, prezentat la Bucureşti, pleacă curând şi în Germania, căci şi acolo se doreşte o cunoaştere mai detaliată a operei lui Iris Barbura, care a creat şi în Germania la sfârşitul anilor ’40, înainte de a pleca în Statele Unite şi a-i fi profesoară lui Beth Soll. Despre toate aceste activităţi creative şi multe altele am scris de-a lungul anilor de restrişte, în paginile României literare. Poate voi mai avea prilejul să scriu şi după ce zările se vor lumina. Până atunci CNDB speră să poată deschide Centre de Dans Contemporan şi la Cluj (unde există deja un nucleu, al căror artişti au fost în turneu la Bucureşti), cât şi la Iaşi şi Timişoara. Aşa să fie!

Deocamdată însă trebuie să mai consemnez încă un moment fast, ce s-a înscris în rândul bucuriilor pe care mi le dăruieşte dansul. Este vorba de dansul Vavei Ştefănescu, din piesa Alcool, pusă în scenă de Mihai Mănuţiu – un musical de Ada Milea, inspirat de textele poetului Ion Mureşan, prezentat pe scena Teatrului „Nottara”. Mai întâi contextul în care a evoluat Vava Ştefănescu era de înaltă clasă, în care recunoşteam ideile totdeauna ingenioase ale rezizorului, secondat în demersul său de toţi participanţii la creaţie. Mai întâi ambientul relativ strâmt, creat de scenografia lui Adrian Damian, dar cu multiple, mari şi misterioase deschideri, prin care încercau să evadeze, cu ajutorul elixirului amăgitor al alcoolului, împreună cu Ada Milea şi Vava Ştefănescu şi actorii şi instrumentiştii Ada Navrot, Crenguţa Hariton, Ioana Calotă, Gabriel Răuţă, Alexandru Jitea, Bobo Burlăceanu, Alexandru Neagu, Vladimir Ivanov. Acele deschideri amăgitoare erau când splendide vitralii când perete compact de cărămidă, prin care nu se putea evada dincolo de cruda realitate. Urmărind piesa muzicalcoregrafic- actoricească, primul sentiment care te învăluia era acela de certă contemporaneitate, dar acea contemporaneitate care poartă în germene fiorul eternului omenesc. Şi în plus, o contemporaneitate pe care regizorul a obţinut-o în modul cel mai firesc cu putinţă, fără îngroşările sau vulgarităţile care m-au oripilat la alte montări recente. Este acelaşi firesc pe care îl regăsim totdeauna atât în muzica Adei Milea, cât şi în dansul Vavei Ştefănescă. Silueta dansatoarei-actriţă se detaşa cu pregnanţă, modelând adesea mişcările întregului grup, sau ceilalţi actori preluînd, ca un ecou, ca un răsunet, ceva din verva dansului ei. Reuşind să îşi facă loc într-o lume de dezabuzaţi, fără speranţă, dansul Vavei Ştefănescu te făcea să uiţi în ce ambient nefericit evolua. Adunatul sticlelor goale, plantarea lor ca a unor ghivece cu flori, şi apoi dansul ei printre sticle a fost un moment de maximă împlinire al spectacolului, într-un stil propriu, inimitabil. De unde veneau acele mişcări, suspendate la jumătatea drumului, greu de spus. Dar oricum ele veneau din impulsuri fireşti, naturale. Ce spuneau oare, nu chiar de mult, nişte dansatori de dans contemporan, şi anume că le este teamă că dansul nu le-ar permite să exprime tot ce ar dori ? Puţin dans au văzut la viaţa lor! Să persevereze în a urmări tot felul de creaţii şi să meargă să o vadă şi pe Vava Ştefănescu, în această ultimă creaţie a ei. Aflată în momentul deplinei maturităţi, dansul Vavei Ştefănescu este un dar, o bucurie pentru noi toţi, spectatorii.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara