Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Arte:
Momente discografice semnificative de Dumitru Avakian

…nu sunt multe. Sunt importante. Le distingem în caz că privim cu aten- ţie sezonul musical 2010 – 2011, sezon dominat de anul Frédéric Chopin, an pe care viaţa muzicală internaţională l-a dedicat aniversării celor două secole ce s-au petrecut de la naşterea unuia dintre marile genii ale Romantistului în prima pare a secolului al XIX-lea.
Observând în egală măsură planul vieţii noastre muzicale poziţionate în contextul european actual, evenimentul discografic major se dovedeşte a fi realizarea Casei „Electrecord”, şi anume editarea ciclului integral al celor opt simfonii datorate maestrului Pascal Bentoiu. Evident, nu aspectul cantitativ este cel important, ciclului simfonic la care fac referinţă i se alătură Poemul concert „Eminesciana III”.
Pascal Bentoiu este un simfonist care îşi argumentează orientarea inclusiv în plan muzicologic – cu ani în urmă ne-a oferit acel substanţial opus, Gândirea muzicală; ...inclusiv atunci când a conceput ultimele sale cvartete de coarde, spre exemplu. Originalitatea gândirii sale artistice poate fi observată considerând sfera de acţiune a acesteia, anvergura ei spirituală. Prin organizare şi concizie, prin consistenţa ideatică, Bentoiu defineşte zona clasic-neoclasică a istoriei muzicii noastre. Este o gândire evolutiv dezvoltătoare care se sprijină pe piloni importanţi ai umanismului civilizaţiei europene moderne, de la Shakespeare şi până la Eminescu; iar aceasta drept expresie a unei spiritualităţi autohtone, personalizate în extinse perioade ale timpului.
Există în mod firesc o preocupare constantă privind raporturile naţional – universal, tonal – modal, echilibrul structurilor, raporturile dintre acestea în cadrul operei, esenţializarea gândirii tematice. Aproape un deceniu desparte prima simfonie, scrisă în anul 1965, de grupul celorlalte şapte, ultima fiind terminată în anul 1987; este timpul meditaţiei utile formulărilor de semnificaţie, definirii unui diapazon ideatic larg. În plus, nu poţi să nu observi spectrul larg al mijloacelor, forme muzicale simetrice şi cele liber dezvoltate, elaborări extinse şi esenţializări pregnante, formule orchestrale diversificate, şi – mai presus de toate – spectrul larg privind tipologia discursului muzical, de la monodie la polifonia relativ simplă sau cea complexă, raportări armonice tonale sau modale, zone de atonalitate şi serialism, mijloace utilizate cu abilă funcţionalitate în contextul unei opere simfonice vaste, realmente preţioase în contextul tradiţiei simfonismului european ; este un important principiu de creaţie în eficacitatea căruia unii maeştri cred în continuare. Preluate de Casa „Electrecord” cu concursul direct al maestrului, imprimările au fost făcute în diferite perioade istorice; mă refer la participarea diferitelor colective simfonice conduse de mai mulţi şefi de orchestră, la implicarea diferiţilor ingineri de sunet. Priza de sonoritate este, în consecinţă, diferită de la o simfonie la alta şi, uneori, variază chiar pe parcursul aceleiaşi lucrări. Prioritar rămâne aspectul artistic, semnificaţia acestuia. Regăsim aici Orchestra Naţională Radio condusă de Horia Andreescu, Iosif Conta şi Paul Popescu, Orchestra Filarmonicii bucureştene aflată sub conducerea lui Mircea Cristescu, Orchestra Filarmonicii din Cluj condusă de Erich Bergel şi Cristian Mandeal, Orchestra Filarmonicii din Timişoara condusă de Remus Georgescu. Editarea întregului ciclu simfonic păstrează, de asemenea, un caracter în anume măsură documentar. Cui să atragi atenţia că unul dintre marii simfonişti europeni ai celei de a doua jumătăţi a secolului trecut merită a dispune de o imprimare specială, riguros etalonată, într-o ediţie unitară? Revenind la ciclul simfoniilor maestrului; este, oare, cazul să înţelegem că domnia sa preia un consemn – sau o superstiţie – atunci când pregetă a scrie cea de a IX-a Simfonie, aşa cum au făcut-o câţiva dintre iluştrii săi predecesori chiar în secolul al XIX-lea? Căci – nu-i aşa? – una şi inegalabilă este Simfonia a IX-a pentru solişti, cor şi orchestră, scrisă cu aproape două secole în urmă.

Un adevărat memorial închinat rezistenţei prin cultură în perioada absolutismului totalitar, la noi, îl reprezintă recenta reeditare de către Institutul Cultural Român a recitalului Chopin, concert pe care maestrul Dan Grigore l-a susţinut în sala Ateneului bucureştean, în martie 1985. S-a împlinit mai mult de un sfert de secol de la acel eveniment unic în felul său în contextul deceniului teribil al „epocii de aur” a secolului trecut. Concertul a fost perceput drept un semn al rezistenţei noastre, a muzicianului aflat pe scena de concert, a marelui public, faţă de regimul totalitar, faţă de cuplul dictatorilor. Ne aducem aminte, la cererea generală recitalul a fost prezentat de cinci ori în aceeaşi lună. Iar aceasta în condiţiile în care Ateneul era complet neîncălzit. Publicul covârşea sala de concert într-o ţinută puţin obişnuită astăzi; eram îmbrăcaţi în paltoane şi căciuli; solistul avea alături un radiant electric care făcea posibilă susţinerea concertului, un aparat, în general, interzis a fi folosit în spaţiile publice. Nu se poate uita faptul că după fiecare piesă aplauzele întârziau câteva momente - înregistrarea magnetică reţine acest lucru; ...publicul trebuia să-şi scoată mănuşile: în sală temperatura nu depăşea trei grade.
Recitalul a fost magnific. Imprimarea discografică reţine acest aspect al emoţiei generale. Încărcătura spirituală a momentului aduce o vigoare, o forţă a comunicării pe care cei prezenţi atunci în sala de concert a Ateneului nu o pot uita. Mă gândesc la cele câteva dintre Studiile de concert op.10 şi op.25, la câteva dintre Mazurcile op. 41 şi op.63, la Fantezia în Fa minor şi Balada în Sol minor. Indiscutabil, momentul de specială încărcătură spirituală este reprezentat de realizarea celebrului opus chopinian, Sonata în Si bemol minor cu Marş funebru. Tensiunea interioară ce sporeşte din momentul iniţial, Grave, izbucneşte la nivelul unei covârşitoare forţe ce susţine afirmarea primei idei tematice; ...asigură energia combustiei interioare pe întreaga desfăşurare a evoluţiei primei părţi a lucrării. Întregul opus se defineşte drept o construcţie monumentală impresionantă, în care exemplară se arată a fi – spre exemplu – raportarea atât de funcţională a Presto-ului final faţă de Marşul funebru; ...drept pilduitor postludiu al acestuia. Întreaga realizare discografică se dovedeşte a fi un adevărat memento al demnităţii.

Un veritabil monument discografic a fost conceput şi realizat, de Institutul Naţional „Frédéric Chopin” din Varşovia. Pe parcursul unei jumătăţi de deceniu a fost pregătită şi realizată o ediţie discografică completă a întregii creaţii chopiniene; nu numai a celei pianistice. Sub genericul „The real Chopin” realizatorii au dorit să readucă în actualitate sonorităţile instrumentelor de epocă, de mijloc de secol XIX, a tipurilor de piane folosite de Chopin însuşi, anume instrumentele ce aparţin celor două celebre firme ale timpului, casele pariziene „Erard” şi „Pleyel”, instrumente construite în anii 1849 şi, respectiv, 1848; unul dintre aceste instrumente a fost recent descoperit şi adus de peste ocean, din Statele Unite. Recondiţionarea, etalonarea acestora a fost încredinţată unei echipe de specialişti restauratori, cunoscători ai tehnicii construcţiei unora dintre primele piane de concert în prima jumătate a secolului. O a doua fază de lucru a constituit-o stabilirea echipei muzicienilor interpreţi dispuşi a cânta pe instrumente de epocă ; tehnica de abordare, dar mai ales complexul timbral pus la dispoziţie este diferit. Nu sunt mulţi pianişti dispuşi a renunţa la instrumentele moderne, mult perfecţionate faţă de cele aflate în uz în urmă cu peste un secol şi jumătate, cele la care au cântat Chopin şi Schumann, Mendelssohn Bartholdy şi chiar Liszt. Sunt instrumente ale căror sonorităţi optime trebuiesc căutate, imaginate, echivalate, găsite, la nivelul datelor textului chopinian. Poate tocmai din acest motiv fiecare muzician performer, prezent în această ediţie atât de specială, a avut libertatea de a-şi alege propriul program. Nu s-a apelat la imprimări mai vechi; acesta este motivul pentru care unul dintre marii muziciani polonezi ai deceniilor de mijloc ale secolului trecut, pianista Halina Czerny-Stefańska, cunoscută interpretă a muzicii lui Chopin, nu apare în această selecţie deşi deţine imprimări importante. Inclusiv la noi în ţară. Mulţi pianişti prezenţi în această ediţie sunt muzicieni polonezi cunoscuţi prioritar în spaţiul naţional; mă gândesc, spre exemplu, la celebrul Raoul Koczalski. Multe lucrări chopiniene pot fi audiate în interpretări paralele, fiind preferate de mai mulţi pianişti. Trebuiesc menţionaţi cunoscutul pianist chinez Fou Ts’ong, rusul Nikolai Demidenko, argentinianul Nelson Goerner, atât de apreciat de publicul bucureştean. Sunt doar câteva exemple privind felul în care valorile artistice naţionale sunt promovate în spaţiul public european, în contextul internaţional al valorilor. Unii o fac în mod consecvent. Alţii mai mult sau mai puţin întâmplător.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara