Numărul curent: 12

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Ochiul Magic:
Moderatorii de Ioana Pârvulescu


Locuiesc lîngă o mică benzinărie deasupra căreia scrie Noroc. În ce mă priveşte, nimic de zis, benzinăria îmi aduce noroc fiindcă, pe lîngă cele două pompe de benzină care nu-mi folosesc, are şi un robinet cu apă potabilă de unde ne aprovizionăm cu toţii atunci cînd, pe neaşteptate, se opreşte apa în bloc, pe timp niciodată precizat. Coada la apă aminteşte de secvenţe ale războiului din Irak, doar că acolo problema s-a rezolvat ceva mai repede. Între bloc şi benzinărie se află o piaţetă pe care am străbătut-o adesea în diagonală, preocupată de griji vitale imediate şi fără să-mi bat capul cu chestiuni culturale, cum ar fi numele sau rostul pieţei. Spre surpriza mea, la ultimul transport cu găleţi de 10 litri, am remarcat că în centrul micului scuar a apărut un soclu, deocamdată gol şi, nu departe, o tăbliţă albastră pe care scrie Piaţa Iosif Sava. Am avut răgaz, aşteptînd ca vecinii mei de la 8 să se spele pe mîini şi să-şi umple sticlele, sticluţele şi bidoanele, am avut răgaz să să-mi amintesc de Serata muzicală, de amfitrionul de sîmbătă sau duminică după-amiază şi să-l compar cu moderatorii (despre moderatoare numai de bine, din solidaritate de gen) care fac astăzi talk show-uri la televiziune.

L-am zărit pe Iosif Sava la cîteva evenimente culturale dintre cele care strîng o mulţime de intelectuali…vizibili. Îmi amintesc că se plimba tăcut printre ei pînă cînd se oprea în dreptul unuia cu care începea o discuţie degajată. Rîdea cu plăcere. A explicat mai tîrziu de ce mergea la asemenea întîlniri: privea oamenii ca să-şi găsească interlocutori care ştiu să vorbească. Le cîntărea calităţile, le vedea strălucirea, felul de a articula idei, spontaneitatea etc. Abia dacă treceau această probă a “aurei” îi invita. Urma, a explicat moderatorul, pregătirea personală: făcea rost de biografia invitatului, de cărţile lui (în cazul scriitorilor) şi nu-şi economisea timpul ca să le citească. Avea apoi o discuţie preliminară cu viitorul musafir, în care-şi explica intenţiile. Din toate aceste binevenite “manevre de culise” ieşeau două-trei ore ale unui dialog care te ţinea lipit de televizor. O făcea pentru muzică, de dragul ei, dar şi pentru cultură în genere şi de dragul unor oameni care meritau să fie acolo şi pe care altfel cei mai mulţi dintre noi nu i-am fi văzut niciodată pe îndelete. Sava mai avea o calitate care, de altfel, a creat multe neînţelegeri şi i-a adus un fel de faimă negativă, căci mulţi considerau de bon ton să strîmbe din nas cînd pomeneai emisiunea lui. Ca discuţia să aibă un rost, o tensiune şi să scoată la iveală un adevăr, îşi asuma, indiferent de ce parte era interlocutorul, rolul de avocat al diavolului (pentru acest mandat îl ajuta şi vocea), avea mirări jucate şi indignări impersonale. Era de fapt primul care se bucura de interlocutor şi de discuţie, era de-a dreptul fericit, iar bucuria care i se vedea pe chip era transmisibilă. Ştia să-l asculte pe celălalt şi să-l stîrnească şi să-l ajute să “treacă ecranul”.

Din cîte îmi dau seama, urmărind discuţiile televizate din ziua de azi, moderatorii au alt program şi alte metode. Nu se sfiesc să facă emisiuni zilnice, ceea ce exclude o pregătire temeinică. Să presupunem că emisiunea e la zece seara. Pe cine aş putea invita astăzi? se întreabă moderatorul pe la ora 5 după-masă, într-o zi cu multe probleme familiale urgente. Pe X (personalitate de primă mînă). Îl sună pe telefonul mobil, dar, mare personalitate fiind, X îşi permite să nu răspundă. Nu-i nimic, se consolează moderatorul, îl sun pe Y, (personalitate de rangul al doilea). Y răspunde, dar, cu regret, la ora 10 seara ia cina cu un ministru secretar de stat şi nu mai are cum să contramandeze. Nu-i nimic, se consolează moderatorul, personalitatea voi fi eu, îl invit pe Z, care nu e nimeni, dar, vorba lui Arghezi, “e băiat bun, patriot”. Z e încîntat că apare la televizor şi acceptă fără fasoane. Băiat bun. Cu cinci minute înainte de emisiune moderatorul îl întreabă unde lucrează şi în ce calitate vrea să fie prezentat. Z, care a visat toată viaţa la un moment ca acesta spune cu o mîndrie bine stăpînită, asemenea lui Eminescu, în adolescenţă: poet. Cu două minute înainte de transmisiunea în direct moderatorul constată că Z e fonf şi că are un stînjenitor tic verbal. Nu-i nimic, se consolează moderatorul, voi vorbi eu, iar Z mă va aproba. Ceea ce se şi întîmplă. Moderatorul e extrem de bătăios, încalecă pe caii cei mari, scoate fum pe nări, Z se trezeşte dintr-o dată pus la zid pentru un da pe care nu l-a rostit destul de răspicat, emisiunea se termină cu victoria deplină a moderatorului asupra nu se ştie cui. Pleacă mulţumit: şi-a demonstrat încă o dată calităţile civice şi de profesionist al televiziunii. Dacă, în schimb, interlocutorul este un ministru, moderatorul devine dintr-o dată timid şi cuminte ca o elevă model, încercînd să facă totuşi cu ochiul spectatorilor cum că el ar fi de altă părere, dar are gura pecetluită, nu e momentul potrivit să spună ce gîndeşte. Ministrul iese de data aceasta victorios, şi-a demonstrat calităţile civice şi de profesionist al unei politici democratice.

În privinţa măştii pe care-o afişează moderatorii noştri la ora actuală ea variază între o mohoreală abisală de tip “om definitiv supărat pe lume şi pe viaţă”, cu varianta “om care are pe umeri toate poverile lumii” şi o veselie bruscă, cu chicoteli, de tip “şcolar puber căruia i se şopteşte un banc deocheat în timpul orei”. Tonul este cînd scorţos-academic, cînd de băiat de cartier, cu alunecări derutante dintr-un registru în altul. Dar cel mai supărător obicei al moderatorilor noştri este acela că nu ascultă răspunsul interlocutorului după ce pun o întrebare. (Excepţia este H-R. Patapievici, care ar putea da lecţii despre ce înseamnă să ştii să asculţi, să arăţi că te interesează). Mă miră cum de bieţii oameni, întrerupţi brutal în mijlocul unui raţionament, ori tocmai cînd urmează “poanta”, ori tocmai cînd, după un mic, dar necesar ocol, ajung la răspuns, mă miră deci că nu se scoală şi pleacă, jigniţi de neatenţia singurului interlocutor vizibil. Cît despre noi, interlocutorii invizibili, sîntem ca omul care priveşte un meci la televizor şi moderatorul, răzbunător, ne taie antena exact cînd urmează golul. De ce se răzbună moderatorii pe telespectatori n-am mai avut timp să mă gîndesc, căci, în Piaţa Iosif Sava mi-a sosit rîndul la robinetul cu apă de lîngă benzinărie. Afară s-a întunecat, e frig, dar firma Noroc luminează soclul moderatorului de lîngă Conservator.