Numărul curent: 12

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Ochiul Magic:
Moartea din autocar de Marius Chivu


Una dintre ultimele zile călduroase ale toamnei. Într-una din staţiile de autobuz de pe traseul Tg. Jiu – Bucureşti, şoferul autocarului arhiplin şi fără aer condiţionat e rugat să deschidă şi uşa din spate. Se părea că unui călător îi este foarte rău. În câteva clipe însă situaţia se arată de-a dreptul tragică. Călătorul, un bărbat cam la 60 de ani, murise. Doamna care îl însoţea a izbucnit în plâns căutând inutil nişte pastile; cineva a făcut repede rost de o lumânare. Salvarea a venit puţin mai repede de o jumătate de oră. Poliţistul a ajuns mai repede, dar părea depăşit de situaţie. Oricum apariţia lui a stârnit zâmbete pline de subînţeles. Transcriu selectiv ce a urmat:

Şoferul autocarului (vorbind la mobil): - Bă, mi-a murit unuî în maşină! Ce să fac, întârzii! Anunţă tu la dispecerat.

Şoferul ambulanţei (către ceilalţi călători coborâţi din autocar): - Dacă e mort, n-am ce vă face! Io nu-l iau. Asta (bătând în capota ambulanţei) nu e pentru morţi.

Şoferul autocarului: - şi asta (lovind cu palma autocarul) la fel!

O doamnă din mulţimea intrigată: - şi ce faceţi, domîle, când ajungeţi la un accident şi pasagerii sunt morţi? Îi lăsaţi acolo, în drum? Nu-i duceţi la morgă?

Şoferul ambulanţei: - Doamnă, astea sunt regulile! Uite, dacă mai mişcă puţin, io îl iau! Daî altfel, n-am dreptul! De ce nu înţelegeţi!? Poate l-a otrăvit cineva în maşină, ştiu eu! Poliţia trebuie să înregisreze martorii, să ia declaraţii...

Un tânăr: - Şi cum ştiţi dacă e mort sau nu?

Şoferul ambulanţei: - Păi, nu-l consultă asistenta!?

Tânărul: - Asistenta nu are parafă de deces, deci nu poate constata decesul. Trebuie un doctor, trebuie dus la spital...

Şoferul ambulanţei: - Domîle, nu-nţelegi, eu nu bag morţi în Salvare! Să vină Poliţia!

Şoferul autocarului: - Şi io ce fac, domîle!? Stau cu mortuî în autocar toată ziua!?

Şoferul ambulanţei: - Îl dăm jos, îl învelim cu o pătură şi îl punem aici pe masă în staţie. Să hotărască Poliţia ce faceţi cu mortuî. Mai bine îl duceţi acasă, că dacă îl ia de la Morgă trebuie să plătească.

O alt| doamnă: - Domnilor, puţin respect! Ce tot „mortuî” în sus, „mortuî” în jos! Nu vedeţi că doamna aceea plânge, mai are un pic şi leşină!? Să-i dea cineva o lămâie ceva, un suc...

Şoferul autocarului: - Şi cum să-i zicem, doamnă? „Domnuî”!? Asta e, a murit, a murit, cu toţii ne ducem când ne vine rânduî! (Către sătenii adunaţi) Să-l ia cineva, să-l ducă acasă că abia ce s-a urcat, e din comună dîaici.

Un sătean: - Io n-aş băga mort în maşină...!

Cineva din mulţime: - Daî ce-are, domîne!? Când era viu era bun, acuma ne doare-n cur! Ce, pute!?

Asistenta constată decesul şi lumea sare din nou cu gura pe şoferul ambulanţei:

- Domîle, ce dracuî, nu puteţi lăsa mortuî în maşină! Duce-ţi-l odată la Morgă!

Şoferul autocarului: - Hai, domîne, ce dracuî! Daţi odată mortuî jos din autocar să plec şi io la Bucureşti cu oamenii ăştia odată!

În final, intervine şi poliţistul şi oamenii îl urcă pe decedat în Salvare. Autocarul pleacă, dar lumea e marcată. Se răspândeşte şi povestea mortului. Bucureştean, venise la ţară într-o chestiune de pământ. Căzuse pe o scară şi îşi fracturase câteva coaste, una îi perforase plămânul. Abia după o săptămână, se hotărâse să se întoarcă la Bucureşti şi să meargă la spital. Cu autobuzul. Murise asfixiat. Lumea se miră, e intrigată, zice că, dacă a fost inconştient, cum să plece atât de târziu şi cu autocarul, că ce chestie să mori în autobuz, că ce-i mai trebuia lui pământ, că oare n-avea copii să-l ia cu maşina, că sufletul rămâne în autocar şase săptămâni... O tânără încearcă să închidă subiectul:

- Puneţi nişte muzică, domî şofer! Daî nu mai puneţi caseta aia cu maneaua „Viaţa mea e-n mâini la tine”...

Şoferul n-are altă casetă şi caută radioul. Îl găseşte, dar - culmea ironiei - e „Vocea evanghelică” şi în autocar se aude vocea nazală a unui preot: „După moarte, sufletul nostru merge la Mântuitor, de aceea e bine ca omul să se îngrijească mai puţin de cele lumeşti...”. Unii izbucnesc în râs, alţii se închină. Şoferul schimbă postul de radio şi până la Bucureşti ascult „Who Wants to Live Forever”, „I Just Died in Your Arms Tonight”, „Killing Me Softly”...