Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Mitul eternei evadări de Doina Ruşti

Bineînţeles, nici acest mit nu este cu totul şi cu totul al urbei actuale, însă ea l-a scos la iveală şi l-a aşezat într-o haină foarte la modă. Plecarea de-acasă constituie sindromul oricărei fiinţe neîmplinite şi care se consideră persecutată de destin. Mulţi români îşi părăsesc satul, ţara şi chiar continentul. Pe tema aceasta există o poveste despre un scriitor moldovean care s-a exilat într-o ţară îndepărtată, sperând să i se recunoască talentul, să devină autor de bestseller-uri şi să sfârşească prin a scrie scenarii de film. Dar Dumnezeu s-a opus cu vehemenţă acestor fireşti idealuri şi scriitorul a eşuat pe platforma unei fabrici, în care evalua conştiincios mărimea şi calitatea puilor de găină. Azi aşa, mâine aşa, până într-o zi în care a clacat. Şi-a aruncat halatul călduros, tapetat cu cinci inscripţii colorate, şi-a urcat în avion, cu destinaţia Otopeni. Experienţa n-a fost inutilă. El a devenit specialist în sortat dosare de Securitate, care la urma urmelor trebuiau clasificate după aceleaşi principii ca şi puii de găină. Şi cum natura meseriei îl punea în contact cu o sumă de oameni cu greutate, care ştiau bine că o mână spală pe alta, în câteva luni scriitorul şi-a văzut visul cu ochii: cărţile sale vechi au fost reeditate, premiate şi puse în raftul de cinste al literaturii autohtone.
Dar mitologia evadării nu se opreşte la astfel de poveşti. Se spune că mulţi oameni nici n-au fost nevoiţi să părăsească zona. Lor le-a venit ideea cuiburilor paralele - o adevărată bază pentru semioza evadării actuale. Cuprinşi de mâhnire, aceştia s-au specializat în copierea modelului de care erau nemulţumiţi. Exista o Uniune a Scriitorilor ca o grădină închisă. Foarte bine. S-a înfiinţat lângă ea o Asociaţie scriitoricească. Nu contează că ea a murit din start. De interes este aici matricea. Vrei să demolezi ceva - clădeşti alături altceva, similar, chiar în coasta confratelui insuportabil. Acţiunile de acest gen s-au ridicat ca valul şi-au intrat în mitologia urbană, ca fapte culturale. Câteva sute de intelectuali şi-au inventat acele confortabile locuri de muncă, la care visau de zeci de ani.
Cam în aceeaşi perioadă a apărut moda evadării în spaţiul virtual. Mii de români fascinaţi de literatură şi-au luat tălpăşiţa din viaţa nedreaptă şi năclăită a scriitorilor pe hârtie şi s-au mutat pe Net. Au făcut pagini cu preferinţele lor literare, au copiat capitole ori chiar cărţi întregi ale scriitorilor preferaţi, celebri ori anonimi şi, bineînţeles, şi-au scris pe filele de lumină propriile creaţii. Dar cum să scrii nu e de ajuns, în scurtă vreme au apărut şi cenaclurile de spumă, în care fiecare scrie pentru ca ceilalţi să-l citească şi să-l laude. Libertatea clubului s-a dovedit până la urmă iluzorie, nedurând prea mult până când evadaţii de pixeli să se cunoască între ei, să se invidieze şi să se urască de moarte. Un singur lucru îi solidarizează încă: viaţa de sânge şi carne, cu îmbâcseala ei ca o ofensă la adresa internauţilor aventurieri.
în acest punct al istoriei contemporane au apărut blogurile. Orice ins îşi poate face un blog, adică un ţinut peste care numai el este stăpân. Blogerul stă pe scaun înalt şi nu lasă în curtea lui decât pe cine vrea. El îşi pune la vedere gândurile, viaţa, personalitatea pentru că vrea ca lumea să ştie în orişice clipă ce face el. Este un om curajos. Fireşte, există şi o cosmetică dictată de interese; unii scriu jurnale pentru că vor să se expună, alţii scriu din motive publicitare - în special industria cronicilor de carte s-a dezvoltat prin intermediul blogurilor. Dar şi interesele lor au rămas legate de pulsul materiei. Şi ca o confirmare - că aventura virtuală nu se poate desfăşura fără legături cu nenorociţii înnămoliţi în viaţa perisabilă -, au început să apară şi televiziunile online.
într-o zi cineva m-a invitat într-o cafenea, pe la Izvor. Era prin vară, când căldurile îmi cam topiseră creierul. Şi cum se întâmplă, odată intrată într-o încăpere cu aer condiţionat, m-a şi prins cheful de discuţii, încât abia târziu, când onoarea intelectuală mi-era deja compromisă, am băgat de seamă că din toate colţurile se filma. Aşa am aflat că eram la TV Brain. N-aţi auzit de ea? O să-auziţi. E un alt mod de evadare subtilă, care îşi aduce şi spectatorii (mai ales pe cei plictisiţi şi blazaţi în faţa televiziunii clasice). TV Brain mediatizează spectatorul şi nemăsurata dorinţă a omului de a se afla în contact cu ceilalţi oameni, fără ca cineva să deţină supremaţia, fără modele greţoase, fără fraze învăţate pe de rost. Şi chiar aşa: de ce să priveşti, când poţi să participi!
Ce înseamnă asta? Că elitele aflate în uz mor, strivite de elanul autentic al individului care vrea să ia parte la cultură. Nu persoanele sunt importante, ci ideile, atitudinile, sentimentele. O directoare dintr-un târg transilvănean era nefericită pentru că un ziarist o critica periodic în ziarul local. El avea condeiul şi avea puterea. într-o zi, femeia l-a filmat cu telefonul mobil pe când îşi făcea nevoile în parcul public, şi-a postat imaginile pe You Tube. Acest vast loc virtual este plin cu fotografii şi filme de la orişicine are chef să le posteze acolo. Nu costă nimic, nu implică responsabilităţi grave. E un paradis al ieşirii din anonimat şi al delaţiunii.
Filmul despre nevoile ziaristului transilvănean a atras atenţia. Confraţii l-au povestit în ziare, televiziunile de top l-au retransmis fără să pară deranjate că profesionalismul cade în umbră în faţa avalanşei anonime de imagini supte din miezul aceleiaşi realităţi.
Lumea Internetului deschide porţile micii culturi, ucigând fără remuşcări mândra elită de învingători rămaşi în poziţie extatică, ţinând încă piciorul pe gâtul unei culturi prizoniere.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara