Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

interviurile României literare:
„Misiunea mea era să fac ce este necesar pentru cultura română“ - Interviu cu Ionuţ Vulpescu, fost ministru al Culturii de Simona Vasilache

Dle ministru, la preluarea mandatului, dar şi în timpul lui, v-aţi exprimat speranţa că va fi un mandat mai lung decât cele ale predecesorilor dumneavoastră. Mandatul nu a durat, totuşi, decât 11 luni. Sunteţi nemulţumit de acest deznodământ?

Din punct de vedere personal, nu. Nu am ambiţii de această natură. Mai ales că încetarea mandatului nu a avut nici o legătură cu prestaţia mea. Din punctul de vedere al proiectelor pe care le declanşasem, a celor pe care le aveam în portofoliu, şi mai ales din cel al coerenţei administrării culturii române, fireşte că sunt nemulţumit. Cultura rămâne cel mai vitregit domeniu, ceea ce e şi de mirare, şi îngrijorător. Dacă la lipsa resurselor materiale se adaugă şi prea desele schimbări din fruntea ministerului, rezultatele nu au cum fi cele aşteptate. Jocul politic este normal într-o democraţie, doar că el devine contraproductiv atunci când se trece prea uşor peste nevoile oamenilor.

Nu e un secret pentru nimeni că, în pofida acestui mandat scurt, aţi fost un ministru apreciat de către mediul cultural. Repertoriul măsurilor favorabile pe care le-aţi luat este considerabil. Care dintre ele vă reprezintă?

Am reuşit, într-adevăr, cu sprijinul premierului, miniştrilor de la Finanţe, al colegilor din Parlament, să promovez sau să susţin măsuri pe care le consider esenţiale pentru bunul mers al culturii române, în noul context în care ne aflăm. Măsuri, nu în ultimul rând, care ar fi trebuit luate demult sau care trenau fără speranţa de a mai fi readuse la viaţă. În aparatul de lucru al ministerului sunt mulţi oameni care îşi fac datoria, şi sprijinul lor a fost la fel de important. Am reuşit, după foarte mulţi ani de amputări bugetare, să aduc bani în plus pentru cultură. Am promovat o Ordonanţă de Urgenţă prin care 2% din încasările Loteriei Române (însemnând de atunci câteva milioane de euro) să revină Administraţiei Fondului Naţional Cultural. Dacă nu alocam banii de la Loteria Română, AFCN îşi înceta activitatea. Aceşti bani sunt dedicaţi proiectelor operatorilor culturali independenţi, tinerilor creatori. De asemenea, în procesul de revizuire a Legii de finanţare a publicaţiilor culturale – care fusese blocată, prin refuzul promulgării, de către Traian Băsescu –, am obţinut suplimentarea sumei prevăzute iniţial cu 25%, adică 250.000 de euro anual. Am uşurat, în acelaşi timp, sarcinile fiscale care apasă asupra culturii. Printr-un amendament pe care l-am depus la proiectul noului Cod Fiscal, de la 1 ianuarie 2016, TVA la carte, tipărituri, bilete de spectacol, expoziţii şi alte manifestări culturale a scăzut la 5%: cea mai redusă cotă de TVA din România şi una dintre cele mai reduse din Europa. Sunt foarte bucuros şi că am reuşit să deblochez Legea finanţării revistelor culturale. Consider că aceasta este una dintre măsurile fundamentale ale mandatului meu, pentru că orice om de cultură cunoaşte importanţa acestor reviste, în istoria României moderne şi în societatea românească de azi.
Subliniez că legea nu ia bani din bugetul ministerului, ci alocă separat, de la bugetul de stat, aceste sume. Sper că finanţarea va fi asigurată conform legii şi pe viitor.
Am promovat, de asemenea, măsuri guvernamentale care au permis Uniunilor de creatori să beneficieze direct de patrimoniul pe care îl au în folosinţă de la stat, ceea ce sper că le va ajuta ca, încetul cu încetul, să îşi restabilească autonomia financiară pe care o merită.
Am luat şi alte decizii bine cumpănite, zic eu, dar la fel de importante sunt cele pe care le pregăteam, şi care erau, unele, foarte aproape de a fi aplicate. Lucrurile aveau coerenţa lor, şi o planificare în timp.

Care ar fi fost măsurile pe care le-aţi fi luat, dacă v-aţi fi continuat mandatul?

Demarasem deja toate demersurile pentru construirea, cu sprijinul Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei, a unei noi săli de spectacole în Bucureşti. O sală aptă să găzduiască spectacole şi concerte de nivelul celor pe care le poate organiza România (Festivalul Enescu, de exemplu). Am alocat o sumă importantă şi am făcut demersuri pentru atragerea de fonduri externe pentru lucrările de consolidare şi de refacere a Muzeului Naţional de Istorie, una dintre cele mai importante – şi urgente – investiţii din cultură. În aceeaşi situaţie se află şi Teatrul Naţional „Lucian Blaga” din Cluj. Un lucru important, pe care îl consider parte a programului de pregătire a marcării unui secol de la Marea Unire din 1918. Program pe care l-am discutat cu toţi cei interesaţi, şi pe care îl voi urmări permanent şi de aici înainte. Reamintesc şi proiectul legat de Cartierul Justiţiei, care va cuprinde şi obiective de infrastructură culturală. Pregătisem, printre altele, o soluţie pentru redeschiderea Muzeului Naţional al Literaturii Române într-un spaţiu corespunzător şi un proiect de lege a memoriei culturale. Indiferent de felul în care vor evolua lucrurile, voi continua unele dintre aceste iniţiative şi voi promova altele noi, din postura mea actuală, de deputat, membru în Comisia de Cultură a Camerei.

Proiecte vitale pentru cultură, întradevă r. Pe unele le-am văzut, însă, în portofoliul noului titular al ministerului.

Foarte bine că le vedem acolo. Vreau să spun însă câteva lucruri, şi n-aş vrea să fiu înţeles greşit. Lumea nu începe şi nici nu se termină cu un ministru sau altul.
Problema actualului guvern, nu mă sfiesc s-o spun, pentru că aceasta se va reflecta şi în domeniul culturii, este aceea că NU are un program de guvernare. Reamintesc faptul că, la momentul învestirii, s-a promis trimiterea lui Parlamentului până la 15 decembrie. Lucru care nu s-a întâmplat. Şi atunci, când citeşti obiectivele actualului ministru, stai şi te întrebi: din ce program de guvernare rezultă? Eu, de pildă, am lucrat la programul de guvernare al guvernului Ponta, aprobat în decembrie 2012. Ca să dau un singur exemplu, nu poţi spune: am drept obiectiv să inaugurăm Palatul Culturii din Iaşi. Acesta a fost un proiect care se desfăşoară de vreo şapte-zece ani. Guvernul Ponta a alocat foarte mulţi bani pentru acest proiect. Au fost şi bani din alte surse, externe. Un astfel de obiectiv, prins într-un program al ministerului, nu spune decât că nu există un proiect! De aceea am declarat, la inaugurarea noului sediu al Operetei, că refuz să tai panglici. Este firesc să avem astfel de obiective finalizate, pentru că infrastructura culturii este în starea în care este. Dar nu-mi pot asuma merite care nu sunt ale mele. În fond, ar trebui să lucrăm toţi pentru binele comun al culturii. Mult mai importantă ar fi, acum, cu atât mai mult cu cât mandatul actualului guvern este extrem de scurt, gestionarea programelor existente, continuarea dialogului cu oamenii de cultură, care au propus ministerului o serie de proiecte şi de iniţiative legislative. Să-ţi propui buna guvernare nu este puţin lucru. Nu e spectaculos, dar este ceea ce e necesar pentru cultură.

Aţi fost apreciat nu numai pentru măsurile pe care le-aţi luat, ci şi pentru modul în care aţi colaborat cu instituţiile din subordine (muzee, biblioteci, inspectorate) şi cu partenerii din Uniunile de Creatori. Este colaborarea necesară în gestiunea culturii?

Este nu doar necesară, este vitală. La preluarea mandatului, am afirmat că voi susţine cultura vie, pe creatorii de valori, şi că mă voi strădui să reabilitez condiţia socială şi morală a omului de cultură. Sper să nu fiu lipsit de modestie dacă declar că, în mare măsură, am reuşit acest lucru. Am scos Ministerul Culturii din condiţia de contabil neutru al dezastrului şi distribuitor indiferent de fonduri mereu insuficiente. Dialogul cu instituţiile culturale reprezentative, cu organizatorii marilor festivaluri şi, mai ales, cu uniunile de creatori este indispensabil, pentru că domeniul culturii este unul de înalt conţinut intelectual, care necesită profesionalism şi cunoaştere aprofundată. Consultarea cu Uniunea Scriitorilor, de pildă, a contribuit la deblocarea Legii finanţării revistelor culturale şi, fără ea, nu aş fi putut argumenta în Parlament necesitatea ei.
Fără UNITER, fără Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor, fără cineaşti, nu aş fi putut susţine marile festivaluri (Festivalul Internaţional „George Enescu”, FITS, TIFF, Festivalul de Jazz de la Gărâna, Festivalul de Film Documentar Astra, cărora le-am suplimentat considerabil finanţarea de care dispuneau), care pun România pe harta lumii civilizate. Exista un dialog şi cu acea parte a creatorilor care nu a dorit – nu discut motivele – să se afilieze uniunilor. Şi ea este importantă, mai ales în contextul diversificării formelor artistice de exprimare. Mulţi se văd un soi de alternativă la ”cultura instituţionalizată”. Eu îi văd ca parte a unui întreg: cultura română. Misiunea mea era să fac ce este necesar pentru cultura română, împreună cu toţi cei ce o slujesc. Nu m-au interesat niciodată convingerile politice sau ideologice ale celor cu care am lucrat pentru binele public. Spre mulţumirea mea, cu rare excepţii, şi partenerii mei de dialog şi de acţiune au procedat la fel. Este un semn că, măcar aici, în cultură, putem trece peste ceea ce ne desparte în politică, şi putem servi interesul public.

Un mare poet, Ioan Mureşan, vă spunea, la Festivalul Naţional de Literatură de la Cluj-Napoca, de anul trecut, că sunteţi ministrul cel mai iubit de scriitori. A ocupat literatura locul principal în activitatea dumneavoastră?

Cum v-am spus, m-am străduit, după ani de zile în care cultura vie şi creaţia, în general, au fost ignorate, să le repun în prim-plan. Literatura ocupă un loc central, istoric vorbind, în cultura noastră. Într-un anume sens, statul român este o creaţie a scriitorilor şi puţini dintre cei care l-au întemeiat nu au scris literatură. Ea se află, astăzi, dintre arte, în situaţia cea mai delicată şi mai fragilă. De aceea, i-am acordat prioritatea cuvenită. Fără cărţi, fără reviste literare, fără Uniunea Scriitorilor şi programele ei, am recădea, cultural vorbind, în premodernitate. Şi, oricât de mult le-o plăcea unora această epocă, nu cred că ne putem permite să ne întoarcem la o perioadă în care nu existau reviste, nici critică literară, nici festivaluri, nici premii, pentru că ne-am întoarce la diletantism şi am realiza postum, în mod absurd, dezideratul „Cântării României”, de tristă amintire. Cultura înseamnă creaţie, valoare, continuitate, instituţii puternice. Iar puterea politică, întru totul relativă şi trecătoare, nu îţi dă dreptul să ignori uriaşa instituţie care este literatura română. Cum spuneam odată, nu avem Acropole şi Colosseum, Catedrala din Reims sau Muzeul Prado, dar avem creatori contemporani de nivel mondial (poeţii noştri, de pildă). România poate deveni o destinaţie culturală prin cultura ei vie.

Vă mulţumim pentru amabilitatea cu care aţi răspuns la întrebările „României literare”.

Eu vă mulţumesc pentru şansa de a mă adresa cititorilor României literare, care este o instituţie, nu doar a culturii române, ci şi a României. Nu este o exagerare. Iar ţara care are astfel de instituţii este o ţară puternică.


Interviu realizat de Simona Vasilache

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara