Numărul curent: 12

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Ochiul Magic:
Miriam Răducanu la aniversare de Raluca Ianegic


Spectacolele create de Miriam Răducanu au marcat memoria publică astfel încât, astăzi, mulţi dintre oamenii de artă şi le reamintesc cu bucurie, cu emoţie şi regrete inerente faţă de curgerea inexorabilă a timpului. In jurul anilor '70, perioada în care creaţiile lui Miriam Răducanu şi-au centrat existenţa, arta românească traversa un context al permisivităţii în ceea ce priveşte diversitatea de conţinut şi formală a propunerilor. Iar între arte, dansul modern îşi contura un modus vivendi prin formulele propuse de Miriam Răducanu.

Acum, la o aniversare specială, dorim să spunem: la mulţi ani doamnă Miriam Răducanu şi să rememorăm momente trăite.

Nocturn 9 1/2, Poezie, muzică, dans, Cu cât cânt, cu atâta sunt, O lume pe scenă... sunt titluri care desemnează suite de spectacole, fiecare dintre ele ample respiraţii ale creatoarei-coregrafe. De fapt, „esenţe" ale dansului modern românesc îşi află aici sorgintea şi au găsit aici efervescenţa spirituală ce le-a conferit statutul permanenţei.

Pentru Miriam Răducanu dansul poate să însemne, înainte de toate, un concept. Marea artă nu este doar un freamăt vizavi de mişcare, sunet, culoare, ci un act intelectual în care atitudinea impresionistă şi reacţia reflexivă se întâlnesc, obligând la o disecţie a fenomenului complex care este dansul în spectacol; artista determină interpretul şi concomitent spectatorul să depăşească simpla dispoziţie afectivă. Geografiile trăirilor din scenă şi receptarea lor de către public îşi trag seva din idei. Mişcarea admite complicate metamorfoze pentru a accede la o filozofie a expresivităţii; de aici derivă minuţiozitatea cu care creatoarea elaborează partiturile. Corpurile se re-teritorializează altfel cu fiecare spectacol - noi imagini-mişcare, noi imagini-timp.

Într-un foarte special spectacol, Cu cât cânt, cu atâta sunt, vorbe antonpaneşti pendulează între necaz şi haz, au toată înţelepciunea străveche; un descântec sau un bocet, o doină, o baladă, ori o legendă construiesc un spaţiu special al dansului, propunând alese structuri morfologice muzicale, poetice şi coregrafice. Sintaxa ţesăturii coregrafice conchide observarea şi esenţializarea scenică a caracterului românesc - nu o reconstituire a lui, ci o plăsmuire în materie gestuală a figurilor de stil pe care le conţine în structura sa. într-un asemenea areal, registrul atât de larg al trăirilor şi formelor de creaţie populare, tensiunea unică a interpretării Mariei Tănase, o duce pe coregrafă către dimensiunea filozofică a folclorului românesc, către sondarea valorilor sale iniţiatice. Prin împletirea firească între zicerile actorilor şi „zicerile dansatorilor" care pornesc de la ecuaţia sunet-silabă-gest şi ating polifonia de rară poezie a frazei dansante, coregrafiile induc o practică subtilă şi tonifiantă şi poartă transparenţele sufleteşti ale creatoarei.

Coregrafiile semnate de Miriam Răducanu însoţite de cuvânt, de poezie, de muzică clasică ori contemporană echivalează cu o reflecţie despre lume şi menirea ei. Compoziţiile ei par a fi o întrupare a cuvintelor enesciene: „îndrumat de o idee, o putere nevăzută îţi înşiruie imaginile, ţi le împleteşte, ţi le urzeşte". Fiecare dintre creaţiile artistei funcţionează ca întrebare şi răspuns la fundamentale chestionări ale existenţei umane. O personalitate care se organizează sub semnul unei alese ideologizări corporal-poetice, în jurul enigmaticului „de ce". Un fabulos univers, o incandescenţă a topirii materiei gestuale în freamăt spiritual, un alt fel de a trăi şi a scrie despre clipe care nu se pierd şi mai ales nu pier.

Miriam Răducanu este în memoria mea o fiinţă a dansului, iar arta ei cultivă magia clipei.