Numărul curent: 43

La o noua lectura:
MIRCEA NEDELCIU de Alex. Ştefănescu


PROZĂ SCURTĂ. Aventuri într-o curte interioară, nuv., Buc., CR, 1979 (cupr. Aventuri într-o curte interioară, Curtea de aer, Simplu progres, 8006 de la Obor la Dâlga, Cocoşul de cărămidă, Istoria brutăriei nr. 4, Un purtător de cuvânt, Excursie la câmp, Cădere liberă în câmpul cu maci, Zgomote, locuri, interferenţe..., O traversare, Marie-France în Piaţa Libertăţii, Călătorie în vederea negaţiei) * Efectul de ecou controlat, Buc., CR, 1981 (cupr. Nora sau Balada zânei de la Bâlea-Lac, Christian voiajorul (transmisiune directă), Jenny sau Balada preafrumoasei conţopiste, Balada tânărului lup, Ion, fiul de geambaş, Buzunare cu pumni, buzunare cu bomboane, Mărturisirile doamnei Eva Zaiţevici către chiriaşul său Constantin, Efectul de ecou controlat, Greva de zel, Partida de "taxi-sauvage", Mesaje (transmisiune directă), Târgul de animale mici, peşti de acvariu, păsări cântătoare..., Maistrul Ilie Razachie îşi dă concursul, Claustrofobie) * Amendament la instinctul proprietăţii, Buc., Em., 1983 (cupr. Povestirea eludată, Tipografi şi topografi, Provocare în stil Moreno, La faţa lucrului, O zi cu proză scurtă, Amendament la instinctul proprietăţii, Voiajul chimic, Calul cu frâu încorporat zburdă drept spre ţinta dinainte stabilită, Acţiunea (romanului) "Black Money", Decalogul, O căutare în zăpadă) ? Şi ieri va fi o zi, proză scurtă, Buc., CR, 1989 (cupr. Dansul cocoşului, Probleme cu identitatea, Crizantemele din tundră, Tânguire de mior, Ora spre zero, Fahrenheit 91,4°, Călătorie în jurul satului natal, Imediat veni toamna, DEX 305, Cât timp eşti invizibil, împrejurarea iunie sau "Fabula rasa", Şi ieri va fi o zi, Primul exil la cronoscop; primele opt texte sunt grupate în cap. I. Călătorie în jurul satului natal, celelalte - în cap. II. Şi ieri va fi o zi) * Povestea poveştilor generaţiei '80, Buc., Nem., 1998 (cupr. şi Povestea poveştilor de Ion Creangă).
ROMANE. Zmeura de câmpie (roman împotriva memoriei), Buc., Mil., 1984 (ed. a II-a, Buc., Gramar, 1999) * Tratament fabulatoriu, cu o prefaţă a autorului, Buc., CR, 1986 (ed. a II-a, Buc., All, 1996) * Femeia în roşu, în colab. cu Adriana Babeţi şi Mircea Mihăieş, Buc., CR, 1990 (ed. a II-a, Buc., All, 1997) * Zodia scafandrului, Buc., Comp., 2000 (roman neterminat).

*
O parte din proza scurtă se regăseşte în antologiile Arhipelag - proză scurtă contemporană (1970-1980), ant. şi pref. de Mircea Iorgulescu, Buc., Em., 1981, Desant '83, ant. îngr. de Ov. S. Crohmălniceanu, Buc., CR, 1983 (ed. a II-a, Pit., 45, 2001), Nuvela şi povestirea românească în deceniul opt, ant. şi st. introd. de Cornel Regman, Buc., Em., 1983, Generaţia '80 în proza scurtă, ant. de Gheorghe Crăciun şi Viorel Marineasa, Pit., 45, 1998, ca şi în cartea lui Al. Th. Ionescu, Mircea Nedelciu - monografie, antologie comentată, receptare critică, Braşov, Ed. Aula, col. "Canon", 2001.
în totalitatea ei, proza scurtă a fost retipărită, sub supravegherea autorului, în vol. : Mircea Nedelciu, Aventuri într-o curte interioară, ant. de autor, cu o pref. de Ion Bogdan Lefter şi o postf. de Sorin Alexandrescu, Pit., 45, col. "80", seria "Antologii", 1999.





Prejudecăţi în legătură cu proza lui Mircea Nedelciu
Ca şi alţi autori din generaţia lui, Mircea Nedelciu a avut grijă să-şi califice el însuşi modul de a scrie, înaintea criticilor literari, iar criticii literari (nu toţi, dar aproape toţi) i-au preluat ideile, din comoditate sau din snobism (nou-venitul intimida cu aerul lui de agent al ultimei mode literare). El pretindea, înainte de toate, că vrea să îi elibereze pe cititori de mistificarea la care îi supun de sute de ani scriitorii, creându-le, cu ajutorul unor trucuri, iluzia de realitate. întărindu-i spusele, diverşi comentatori au susţinut şi ei că Mircea Nedelciu "refuză să se lase dus de şuvoiul ficţiunii sale şi o denunţă ca atare cititorului" (Paul Dugneanu), că el "demască iluzia realistă" (Constantin Sorescu) etc. Chiar şi cel mai recent exeget al prozei lui Mircea Nedelciu, Al. Th. Ionescu (de altfel, un fin analist) laudă "demistificarea" întreprinsă programatic de prozator: "O dată dezvăluită, mistificarea îşi pierde nocivitatea."
Ideea este nu numai falsă, ci şi de un irezistibil comic involuntar. Cine "demască", "demistifică", "denunţă" caracterul iluzoriu al "realităţii" inventate de un scriitor se află în situaţia cuiva care, intrând intempestiv într-o sală de cinematograf, în timpul proiecţiei unui film, ar începe să strige: "Fraţilor, nu vă lăsaţi înşelaţi! Ceea ce vedeţi nu e realitate. Sunt doar nişte imagini, proiectate pe o pânză."
Fiecare cititor, când deschide o carte, ştie bine că intră într-un spaţiu fictiv, că este vorba de o convenţie. Poate numai câte un adolescent, de educaţia căruia nu s-a ocupat nimeni, mai confundă realitatea creată de scriitor cu realitatea. Cititorii propriu-zişi, cu o minimă pregătire intelectuală, "alfabetizaţi" din punct de vedere cultural, nu fac niciodată o asemenea confuzie. De altfel, plăcerea lecturii tocmai pe cunoaşterea regulilor jocului se bazează. Când citim, admirăm arta cu care este creată iluzia de viaţă, nu ne substituim naiv personajelor cărţii. Iluzia este tratată ca iluzie de mii de ani, de când există literatura.
Altă idee falsă în legătură cu Mircea Nedelciu, lansată tot de el însuşi, este aceea că proza lui promovează o relaţie democratică între scriitor şi cititor. în diverse interviuri, răspunsuri la anchete, texte teoretice, Mircea Nedelciu a susţinut, cu mare insistenţă, că a trecut vremea în care "instanţa auctorială" impunea o anumită versiune, iar "receptorului" nu-i rămânea decât să o accepte, pasiv. Spre deosebire de aceşti scriitori-dictatori din trecut, scriitorii generaţiei '80 i-ar consulta pe cititori în fiecare etapă a "demersului narativ", dându-le posibilitatea să opteze pentru o variantă sau alta, stabilind cu ei o relaţie "interactivă".
Şi această teză este de nesusţinut. Unii dintre scriitorii generaţiei '80, şi Mircea Nedelciu în primul rând, explică, într-adevăr, în textele lor că se află la masa de scris, că încă nu s-au decis ce nume să-i dea unui personaj şi nici ce soartă să-i rezerve, că au mai multe soluţii etc. Dar participă în vreun fel cititorul la tribulaţiile lor? Are vreo posibilitate să intervină? El doar asistă la gesticulaţia demagogică a autorilor şi constată, apoi, că aceştia şi-au continuat naraţiunea tot cum au vrut ei. Dacă ar fi lipsit de umor, cititorul ar putea chiar să se supere, considerându-se victima unei... mistificări.

Tehnologia construcţiei de texte
Sunt şi idei pe care Mircea Nedelciu, după ce le-a pus în circulaţie, le-a retras. Aşa s-a întâmplat cu teoria sa despre "ingineria textuală", preluată de la scriitorii francezi grupaţi în jurul revistei Tel Quel, teorie care a adus întregii lui generaţii supranumele de "textualişti" (transcris "textilişti" în pamflete). Strategii generaţiei descoperiseră între timp o mai bună formulă de promovare a literaturii optzeciste - apartenenţa la "postmodernism".
La fel a procedat Mircea Nedelciu ca propagandist al prozei scurte. După ce a prezentat-o, ani la rând, ca pe un gen superior romanului (pentru a minimaliza meritele unor romancieri ca Marin Preda, Nicolae Breban sau Augustin Buzura, cu o poziţie altfel greu de clintit în ierarhia literară), a început să scrie el însuşi romane.
în ceea ce-l priveşte, proza scurtă s-a dovedit, într-adevăr, un gen mai norocos decât romanul. "Nuvelele" lui Mircea Nedelciu, reetichetate ulterior drept "texte", se citesc cu mai mult interes decât romanele lui, complicate inutil, greoaie, nerelevante din punct de vedere literar.
în proza sa scurtă - grupată în volumele Aventuri într-o curte interioară, 1979, Efectul de ecou controlat, 1981, Amendament la instinctul proprietăţii, 1983, Şi ieri va fi o zi, 1989, Povestea poveştilor generaţiei '80, 1998 şi însumând aproximativ 750 de pagini -, Mircea Nedelciu face deliberat vizibile procedeele literare folosite. Modul cum povesteşte devine mai important decât ceea ce povesteşte.
Trebuie precizat însă că prin procedee el înţelege numai elemente prozaice de tehnică narativă, cum ar fi trecerea verbelor de la persoana întâi la persoana a doua sau a treia, alternarea planurilor temporale, inserarea de citate, transcrierea fidelă a limbii orale şi, la un moment dat, chiar versificarea naraţiunii. Nu întâmplător Mircea Nedelciu se declara încântat de performanţa lui Georges Perec de a fi scris un roman din care lipseşte cu desăvârşire litera e şi apoi a altui roman în care e reprezintă singura vocală existentă în cuvinte. Metode mult mai subtile de provocare a emoţiei de către scriitor nu intrau în vederile lui.
Din cauza acestui mod restrictiv (aproape gramatical) de a înţelege tehnica narativă, proza sa scurtă are factura unui joc literar studenţesc, ilustrând - ca şi în cazul altor reprezentanţi ai generaţiei '80 - o imaturitate intelectuală eternizată surâzător.
După ce iese din închisoare şi se aşază la masa de scris pentru a "povesti" cum a fost acolo, prozatorul nu găseşte altceva mai bun de făcut decât să conjuge la toate cele trei persoane, cu spirit ludic, verbele folosite de "instanţa narativă":
"Coboară scara cu multă atenţie, pipăind fiecare treaptă cu ambele tălpi..."
"Şi numai cu câteva ore în urmă încă îţi mai aranjai pătura pe patul de fier..."
"Apoi ne spălam mâinile şi faţa şi ne întorceam cu regret în cameră..." etc.
Suntem departe de O zi din viaţa lui Ivan Denisovici...


Luna de miere a relaţiei cititor-autor
Spiritul ludic nu este condamnabil, în sine. Practicarea lui mecanică însă, în orice împrejurare, fără graţie, poate deveni la fel de plictisitoare ca solemnitatea. Mircea Nedelciu era un prozator inteligent şi inventiv, lucid până la cinism, căruia îi lipsea însă simţul artistic.
Şi Caragiale (fără să facă paradă de textualism sau postmodernism) folosea, cu mare mobilitate, tot felul de tehnici narative de genul celor descoperite sau redescoperite de succesorul lui optzecist. Dar cum o făcea! Să ne gândim numai la modul cum este utilizată oralitatea în Momente şi schiţe. Este vorba, de fapt, de o esenţă de oralitate, de o limbă vorbită reconstruită, cu talent literar. Mircea Nedelciu, având şi el spirit de observaţie şi perspicacitate, dar nu şi talent literar, procedează ca un tehnician dintr-un laborator de fonetică, înregistrând pur şi simplu limba străzii:
"...hai la masă curată... Dracu să te blesteme la toată lumea sănătoasă. ...am înregistrat, am înregistrat şi-ţi zic săru mâna... am înregistrat. ...Cu plăcere, vă doresc sănătate!... uite-uite-uite!... uite-uite..., care, bre, ăla cuu...? Ăla, cu plovăru ăla, băă, e c-un coş d-ăla... ştii un' să duce acuma?... E?... Uite-l, umblă cu coşu ăla mare... a ieşit chiar pă uşă acu... Da!...
...un copil, un băiat p'acolo... Dar...
...O cafea aici, da?...
...Hai că vine-napoi imediat...
...Ce dacă-ţi face? Tu di ce faci?... Adică dumneata n-ai vrea?... eeeeu?... Da. ...Păi di ce să vreau?... Io l-am întrebat dacă i-ai dat tu. Dacă i-ai dat... I-am dat două persoane... Dă-i matale, bre!...
I-am dat, nea Mişu!... Domne, hai afară!
...Să n-o faci cu apă caldă!... O face cu apă fiartă şi iese tot gustul din ea!... Nu, nu, nu, are la chiuvetă apă câtă vrea... Nu are timp el... ea cât e dă caldă, să se... Stai să-ţi explic... Explicaţia e foarte clară!... Nu ştii, nu ţine personal să facă cafeaua... Eeee! Ştii ce-i spune el bucătarului?... Şapte cafele, zice, şapte cafele vreau, şapte cu zahăru separat şi două normale... Fugi, domne, d-aici!... Ei, na!... şapte cafele cu zahăru separat şi doo... Şaaapte cafele..." (Târgul de animale mici, peşti de acvariu, păsări cântătoare...)
Pe un lingvist interesat de limba română vorbită, un asemenea text poate să-l captiveze. Dar pe un cititor aflat în căutarea frumuseţii literare - nu. După lectura primelor fraze, care dau o anumită senzaţie de prospeţime, curiozitatea începe să se stingă. Luna de miere a relaţiei cititor-autor se termină repede şi se instalează plictiseala vieţii conjugale.



Mircea Nedelciu s-a născut la 12 nov. în com. Fundulea din jud. Ilfov, ca fiu al Mariei şi al lui Ştefan Nedelciu, agricultor şi funcţionar la CEC. După absolvirea şcolii generale de opt clase din Fundulea, a urmat cursurile liceului din Brăneşti, iar în perioada 1969-1973 - pe cele ale Facultăţii de Filologie a Universităţii din Bucureşti, secţia română-franceză.
în timpul facultăţii şi câţiva ani după terminarea ei a frecventat, împreună cu colegi de generaţie care vor deveni şi ei scriitori (Constantin Stan, Gheorghe Iova, Gheorghe Crăciun, Ioan Lăcustă, Sorin Preda, Ioan Flora, Gheorghe Ene, Emil Paraschivoiu) cenaclul Junimea al Facultăţii de Filologie, condus de Ov. S. Crohmălniceanu şi a participat (între 1970-1973) la realizarea unei reviste studenţeşti artizanale, Noii.
Aflat în situaţia de a-şi câştiga singur existenţa, acceptă, cu umor, locuri de muncă modeste: ghid la ONT, profesor de şcoală generală, librar la librăria Editurii Cartea Românească, funcţionar la Uniunea Scriitorilor. Inteligent şi ironic, sociabil, la curent cu teoriile literare de ultimă oră din Occident (asupra cărora se informează citind reviste franţuzeşti), întreţine oriunde se află o atmosferă de emulaţie intelectuală. Datorită prezenţei lui, librăria Editurii Cartea Românească se transformă la un moment dat într-un club literar sui-generis, frecventat de "optzecişti" şi de simpatizanţi din alte generaţii.
în 1977 debutează cu proză scurtă (Un purtător de cuvânt) în revista Luceafărul. Printr-o coincidenţă, la scurtă vreme după debut, în împrejurări legate de munca la ONT, este arestat pentru "deţinere ilegală de valută" (în conformitate cu o lege absurdă din timpul lui Ceauşescu, care pedepsea cu închisoarea chiar şi deţinerea unui singur dolar SUA). După două săptămâni este eliberat. Publică, tot în Luceafărul, proza Curtea de aer, în care povesteşte cum a fost la închisoare. în 1979 îi apare şi prima carte, Aventuri într-o curte interioară, cuprinzând proză scurtă. Volumul, remarcabil prin folosirea la rece, fără nici o tresărire de emoţie, a tehnicilor narative, este primit favorabil de critica literară şi îi aduce un premiu al Uniunii Scriitorilor. Cărţile următoare au şi ele, toate, ecou.
în mod straniu, în 1982, Mircea Nedelciu publică în SLAST un pamflet vehement şi insultător la adresa postului de radio "Europa Liberă", iar în 1986, într-o prefaţă la romanul Tratament fabulatoriu, susţine că sistemul capitalist este ostil creaţiei artistice, în timp ce sistemul socialist preţuieşte arta, de care are nevoie în procesul de formare a omului nou (proces aprobat implicit de autorul prefeţei).
După 1989 este, succesiv, secretar al Uniunii Scriitorilor, redactor la revista "optzeciştilor", Contrapunct, lector de lb. şi lit. rom. la Univ. "Paul Valéry" din Montpellier, preş. al asoc. cult. româno-franceze Euromedia (care face, printre altele, comerţ cu reviste franţuzeşti). îşi descoperă şi îşi afirmă, fără complexe, o vocaţie de om de afaceri. Solidar cu generaţia lui, se disociază de Uniunea Scriitorilor, pe care o califică, fără justificare, drept o organizaţie stalinistă şi înfiinţează, împreună cu alţi nemulţumiţi, Asociaţia Scriitorilor Profesionişti, în replică la Uniunea Scriitorilor.
O boală a sângelui, de care suferă încă dinainte de 1989, se agravează vertiginos, până când devine obligatorie efectuarea unui transplant de măduvă osoasă la un spital din Franţa. Pentru strângerea banilor necesari transplantului şi tratamentului post-operatoriu (extrem de costisitoare) se mobilizează aproape întreaga lume literară şi artistică românească, inclusiv Uniunea Scriitorilor. Intervine în cele din urmă însuşi Guvernul României, oferind la rândul lui un ajutor bănesc.
După operaţie, Mircea Nedelciu revine optimist în România, dar în scurtă vreme starea sănătăţii lui se înrăutăţeşte din nou. Refuzând să abandoneze lupta, este foarte activ, organizând monitorizarea întregii producţii de carte din România (programul Topul naţional de carte), colaborând la ziare şi reviste, pregătind pentru tipar o integrală a prozei sale scurte, de aproximativ 750 de pagini, administrându-şi afacerile, îngrijindu-şi viţa de vie de la Fundulea. Ultimii doi ani şi-i petrece într-un scaun cu rotile. Marcat de suferinţe cumplite, lucrează la un nou roman al său, Zodia scafandrului, care va rămâne neterminat. Moare înainte de a atinge vârsta de 50 de ani, la 12 iulie 1999.