Numărul curent: 39

Literatură:
Mircea Florian - nedreptatea unui destin de Oana-Georgiana Enăchescu


"Cei ce lucraseră drept au fost izgoniţi de la locul sfânt şi au fost uitaţi în cetate" ("Eccleziastul")


Unul dintre paradoxurile culturii române este cel al neasimilării unora dintre marile personalităţi care au creat, în interiorul spaţiului ei, opere de valoare universală. Destinul trist al nereceptării echivalează cu destinul uitării. Cei ce lucraseră drept au fost izgoniţi de la locul sfânt şi au fost uitaţi în cetate.
Mircea Florian, gânditor de talie europeană, autorul "Recesivităţii ca structură a lumii" şi al altor peste 20 de lucrări filosofice, este unul dintre cei uitaţi în cetate. Noul dualism recesiv, model exemplar al gândului filosofic original, ar fi fost suficient să-l propulseze printre marii gânditori ai veacului. N-a fost să fie aşa. Nici cât a trăit, nici după moarte.
Un destin nedrept pare să-l fi urmărit până în ultimul an al vieţii (1960): Mircea Florian nu a apucat să-şi vadă tipărită "Recesivitatea". Iar posteritatea va contribui şi ea la amânarea împlinirii - prin operă - a unei existenţe filosofice de excepţie: Mircea Florian nu are nici până acum, începută măcar, editarea operelor complete, deşi s-au scurs peste 40 de ani de la trecerea sa în lumea umbrelor. Cultura română crede prea mult în "calmul valorilor".
Imaginea cu care a circulat Mircea Florian în perioada interbelică este una neadecvată valorii personalităţii sale. Viaţa elitei intelectuale interbelice este marcată, cum se ştie, de discipolii lui Nae Ionescu, studenţi anti-maiorescieni. Or, Mircea Florian este un maiorescian de a doua generaţie, ca fost student al lui C.Rădulescu-Motru şi P.P. Negulescu. Ţinea, la rându-i, în calitate de conferenţiar, un curs de istoria filosofiei la Universitatea din Bucureşti. Mă duceam să-l ascult ca pe un prieten, îşi aminteşte studentul Mircea Eliade ("Memorii", Humanitas, 1997). Cred că m-aş fi legat mai mult de el dacă n-ar fi existat Nae Ionescu.
Nae, cu strălucirea construcţiei spontane a gândului filosofic în faţa studenţilor, eclipsa "vocea sugrumată de o emoţie secretă, neînţeleasă" a lui Mircea Florian. Dar magiei discursului naeionescian, i se opunea edificiul unei gândiri sistematice, îndelung elaborate a autorului "Recesivităţii". De la Titu Maiorescu, poate, cultura română nu mai avusese un spirit critic mai cuprinzător decât Mircea Florian. Am fi tentaţi să percepem raportul Nae Ionescu-Mircea Florian ca pe un ...dualism recesiv.

"Cred că m-aş fi legat mai mult de el dacă n-ar fi existat Nae Ionescu"

Născut la Bucureşti, la 1 aprilie 1888, Mircea Florian urmează cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie, obţinând apoi doctoratul în filosofie la Greifswald, Germania, cu lucrarea Noţiunea de timp la Henri Bergson. O cercetare critică.
Neşansele încep cu imposibilitatea găsirii unui post de profesor în învăţământul superior bucureştean. I se oferă abia la vârsta de 52 de ani, după o îndelungată aşteptare (ca asistent şi conferenţiar suplinitor).
A fost propus membru al Academiei Române de către Rădulescu-Motru, dar Mircea Florian nu va fi academician decât post-mortem. (1990)
în 1948 este scos de la catedră. Urmărit de Securitate, este arestat într-o noapte, după ora 11:00, cum povestea soţia lui, Angela Florian, întrucât făcuse parte din partidul lui Titel Petrescu. în închisoare concepe ideea fundamentală a recesivităţii. Este eliberat după opt luni. Arăta ca o umbră. Dumneavoastră cine sunteţi? l-a întrebat, la întoarcerea acasă, doamna Florian.
La scurt timp, este numit cercetător la Institutul de Filosofie, unde a rămas până la sfârşitul vieţii. Traduce, în acest timp, "Organon"-ul aristotelic. Susţinut de soţie, se hotărăşte să scrie "Recesivitatea", pe care o termină în cinci ani şi pe care o lasă în manuscris. Moare, fără să-şi vadă opera tipărită. "Recesivitatea" va fi publicată, în două volume, abia în 1983 şi 1987, la Editura Eminescu, probabil cu binecunoscutele "extracţii" din text.
Putem spera, oare, în integralitatea variantei originale, la o posibilă reeditare?

"Această pasiune a lucrului de zi cu zi"

Mircea Florian a trăit o viaţă întreagă cu un program extrem de riguros. Biroul său era închis aproape toată ziua. Mondenităţile îi erau absolut indiferente. Această pasiune a lucrului de zi cu zi a constituit principala caracteristică a firii sale, afirma doamna Forian.
Rigoarea programului, rezultat şi al studiilor din seriosul şi severul centru universitar german, i-a permis să publice, într-o viaţă nu prea lungă, un număr impresionant de lucrări: îndrumare în filosofie, Rostul şi utilitatea filosofiei, Ştiinţă şi raţionalism, Cosmologia elenă, Antinomiile credinţei, Kant şi criticismul până la Fichte, Cunoaştere şi existenţă, Reconstrucţie filosofică, Metafizică şi artă, Misticism şi credinţă etc.
Iubea însă şi poezia: Eminescu, Arghezi, Voiculescu, poeţi străini. Mircea Florian avea - am putea spune - stilistica gândirii germane şi structura sensibilităţii franceze. Cu studenţii îşi manifesta un fel de sociabilitate intelectuală. Unii i-au rămas alături toată viaţa, considerându-l unul dintre marile caractere din toate timpurile.

"Recesivitatea ca structură a lumii"

Orice filosof cu intenţii sistematice se raportează critic la istoria filosofiei, şi aceasta pentru că filosofia nu poate fiinţa în afara istoriei ei.
Dacă la tinereţe Mircea Florian se raporta la gândirea occidentală ca la un model de filosofare, la maturitate dorea ca acest model să fie depăşit. Atunci se configurează şi se limpezeşte, la filosoful român, expresia unei curajoase şi originale concepţii despre lume, al cărei principiu este recesivitatea. în biologie, cum se ştie, caraterul recesiv înseamnă caracterul ereditar sau gena care nu se manifestă decât în absenţa genei contrare, dominante. Lumea, după Mircea Florian, are o structură recesivă. Existenţei îi sunt proprii termeni antinomici. Unul domină, stă înainte, iar celălalt e recesiv, vine în urmă, fără ca prin această poziţie - de a fi recesiv - să fie degradat. Termenii nu sunt unul pozitiv şi altul negativ, ci ambii sunt pozitivi, dar nu sunt de putere egală. Existenţă-cunoaştere, raţional-iraţional, violenţă-iubire, naţional-supranaţional etc. se întreţes, se audiază reciproc, fără a se dizolva unul în altul.
Principiul recesivităţii este singurul în stare să treacă de false opoziţii. Iată, de pildă, cum se manifestă dualismul recesiv naţional-supranaţional: "Supranaţionalul organizează dinafară naţionalismele ca un principiu recesiv, subordonat, dar învestit cu o valoare superioară."

"Totul e ca cineva să înceapă să stea de vorbă cu el"

Dacă astăzi se pune problema găsirii alternativei la redobâdirea unui centru pentru om, în dauna a tot felul de extremisme şi unilateralităţi subiective, perspectiva oferită de Mircea Florian reprezintă o cale nouă în filosofie. Totul e ca cineva să înceapă să stea de vorbă cu el (îndemnul lui Gabriel Liiceanu pentru dialogul actual cu opera lui Constantin Noica), să-i înţeleagă spiritul şi să-l situeze în ansamblul gândirii româneşti şi europene.
Un dialog al celor de astăzi cu Mircea Florian şi cu opera lui ar şterge, poate, nedreptatea unui destin.