Numărul curent: 12

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Meridiane:
Mircea Cărtărescu în presa neerlandeză de Ana Chiriţoiu


Cu cîteva săptămîni în urmă a apărut în Ţările de Jos, în cotidianul central De Volkskrant, cu un tiraj de aproape 300.000 de exemplare, un interviu cu scriitorul Mircea Cărtărescu. Unul dintre motive este fără îndoială traducerea recentă în limba neerlandeză a primului volum din trilogia Orbitor, sub titlul De Wetenden („Ştiutorii", ca şi în cazul ediţiei germane). Traducerea, apărută la prestigioasa editură De Bezige Bij din Amsterdam, i se datorează lui Jan Willem Bos care, pe lîngă traduceri din importanţi scriitori români precum Norman Manea, Ana Blandiana, Mircea Dinescu, a mai tradus din opera cărtăresciană micro-romanul Travesti, în 1995, şi povestirea Arhitectul, în cadrul culegerii de proză Moderne Roemeense Verhalen, pe care a coordonat-o, apărută în 2008. Autorul interviului din Volkskrant este un alt cunoscător şi prieten al culturii române, jurnalistul Olaf Tempelman, autorul cărţii Roemeense lente (Primăvară românească) - o colecţie de instantanee ale tranziţiei româneşti, perfect recognoscibile, scrisă în urma unei şederi de peste două decenii în România. Poate şi din acest motiv autorul materialului a plasat un accent discret al discuţiei cu Mircea Cărtărescu pe o serie de constatări ale acestuia despre România şi Bucureşti.

Cunoscător al limbii române şi al realităţilor româneşti, Olaf Tempelman aduce precizări binevenite, de la aprecierea performanţei traducătorului de-a transpune în neerlandeză limba „explozivă, vaporoasă, virtuoasă" a scriitorului pînă la detalii despre epoca ceauşistă. În cîteva rînduri autorul interviului reia şi aprecieri ale criticii germane despre Orbitor, de pildă pe cea în care proza lui Cărtărescu e sintetizată astfel: un Proust în trecere prin filmele lui Kusturica.

Deşi, ca în orice interviu literar, primul plan îl ocupă discuţiile despre traiectoria literară a scriitorului - de la perioada debutului şi momentul în care Gabriel Liiceanu l-a invitat să fie Camus-ul Gallimard-ului românesc pe care îl imagina în Humanitas, pînă la colaborarea cu revista Elle şi la apariţia celei mai bine vîndute cărţi ale sale, sau pînă la succesul său în spaţiul german - textul reia în cîteva rînduri aprecierile bine punctate ale lui Cărtărescu despre spaţiul în care trăieşte. De altfel, discuţia se deschide cu următoarele cuvinte: „Faptul că sînt un autor român a fost mereu un handicap pentru mine". Şi continuă: „Te loveşti mereu de imaginea proastă a ţării şi de prejudecăţi. Iar cei care mă citesc pentru că sînt un scriitor român primesc altceva decît ce se aşteaptă. (...) Adevărata mea ţară se numeşte Mircea Cărtărescu. Ceea ce mă preocupă este ce se petrece în cutia mea craniană." Această din urmă frază dă şi titlul materialului. Cărtărescu mai spune că şi-a scris romanul la Amsterdam, în timpul unei rezidenţe profesorale - o frumoasă paralalelă cu interlocutorul său neerlandez, care şi-a scris cartea în România - deoarece „pentru expresia literară ai nevoie de o oarecare normalitate, care e greu de găsit în Bucureşti". Merită semnalat şi paragraful care încheie materialul: „Niciun artist român n-a avut succes pe plan internaţional cîtă vreme a trăit în ţara sa. Ionescu, Brâncuşi, Cioran - au trăit toţi în Paris. Se spune că prezenţa mea în Paris ar da operei mele o anumită urgenţă. Dar ceva m-a împiedicat mereu să plec. În Bucureşti am legitimitate."