Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Minima argheziană. Rugăciunea de la Gorj de Marian Drăghici

Am scris poezie liber şi sub teroare –, şi nimeni nu-mi poate lua asta; nu ne poate lua asta. Am scris, atât cât am scris, în duh şi adevăr –, şi nimeni, nicio minciună colosală nu a putut drapa, înăbuşi, schimonosi, ţine sub obroc, poezia asta, a mea şi a altuia – micul ei geniu-inefabil-difuz-autonom, motorul ei de căutare a inimii şi minţii cititorului. Vestea bună fuse că, atâta cât este, în cele mai valabile pagini, poezia, şi acum, în mileniul trei, dincolo de mode şi de timp, tot duh şi adevăr (estetic, ontologic) este. S-a spus!
De copil am locuit în chip poetic pe pământ, frate cu iarba de acasă, cu osicanii din Osicata mea, cu cei interzişi, cu hărţuiţii şi damnaţii, cu exilaţii şi cu morţii – atunci când duhul adevărului plana gol-goluţ te miri pe unde, razna peste arse mirişti ceapiste, razna peste fâşia ezitant-şerpuitoare a Olteţului nostru osican, razna peste luciul heleşteului cu nuferi şi izvor nesecat din grădina casei alor mei, razna în căutarea unei cărţi, a unei viitoare foste iubite, a unei viitoare foste soţii, a unei viitoare foste vieţi, a unei viitoare foste morţi, a unui poem, a unui amic solitar dintre aceia înălţându-se la cer prin înşurubare în păhăruţ; razna te miri pe unde, repet; vai, mai rar, liber ca adiere de vânt subţire în oglinda paginii scrise, ci hulit în faţă propagandistic, înnebunit, umilit, într-un cuvânt patetic, dar „potrivit” à la Arghezi: răstignit; abia în cele din urmă, după ani şi ani, slavă Domnului că în timpul vieţii noastre, răzbind la lumină, încet, reînviat, slobod la gură, şi iată, nu-i aşa?, exprimându-se (integral?).
Nu minciuna insituţionalizată a triumfat, ci adevărul, ne spune duhul adevărului, care pretutindeni este şi toate le plineşte; le va împlini, aşa cum Este-cel-ce-este, sărac, pirpiriu, scuipat, călcat în picioare, hingherit, făcut ţăndări, dar viu, viu nu morţiu, viu şi fiabil, viu şi învingător, viu şi de bună seamă veşnic; nu minciuna instituţionalizată cu pretenţii de ubicuitate, umblând pe picioroange lungi-lungi, ci duhul adevărului care, la o adică, la necaz şi strâmtorare, se prefiră agonic ca prin spitale şi puşcării în case cu familii obişnuite, capturate pe nimic – vătămat, paralizat, zăcând la pat cu capul spart ziua în amiaza mare, beat de suferinţa neputinţei noastre omeneşti, prea omeneşti.
În adevăr, repet, în adevăr Dumnezeu mi-a dat de lucru; Dumnezeu, nu omul.
Omul „îmi dă de lucru” cel mai adesea „pieziş”, cum ar zice acelaşi Arghezi, în dispreţ mascat, în silă dresată mediatic ca potop de minciună; omul recent, care altul?, mă presează unduios la dedublare, mă obligă calin la alienare, cică să mă drăgălesc porceşte cu el, cică „mă roagă el”, cică „să fac asta pentru el”, cică aşa, ca între noi, porcii, să arunc bucuros la picioarele smintitorului bruma de mărgăritar, cică aşa, de dragul urzelii smintitoare în care, chipurile, una suntem – noi şi tatăl pierzării porceşti, din noi.
Vreau să te pipăi şi să urlu, Este!, nu pe tine, tatăl pierzării porceşti din noi, cel înfipt, băgat în faţă în toate epocile – oricum te vei fi numind tu. Vreau să te pipăi şi să urlu, Este!, pe tine Domn al poeziei şi al păcii, pe tine „gentleman first”, pe tine piatră din capul unghiului aruncată iar şi iar în picioarele porcilor. Şi iar repusă, de fiecare dintre noi, cu fiecare vers, cu fiecare cuvânt nesmintit, la locul său, în capul unghiului.
Ţie mă rog lui Dumnezeu, ba prin suspine negrăite, ba prin versuri, ba pre limba ierbii de acasă, din Osicata mea. Ţie mă rog lui Dumnezeu, piatră din capului unghiului: A căzut ploaia, au venit râurile mari, au suflat vânturile şi au bătut în casa aceasta, în ţara aceasta, în Europa aceasta din Osicata mea, dar ea nu a căzut, fiindcă, vrem-nu vrem, recunoaştem sau nu, este întemeiată pe stâncă, pe piatra din capul unghiului nostru, din ruga noastră acum in extremis severă şi austeră: Doamne, scapă-ne!

(Text citit la Festivalul Internaţional de Literatură „Tudor Arghezi”, cu ocazia primirii Premiului Naţional „Tudor Arghezi” pentru Opera Omnia şi a titlului de Cetăţean de Onoare al oraşului Tg. Cărbuneşti – 1 iunie 2014)

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara