Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

versuri:
Miniepistole de Nicolae Silade

1
n-am învățat nimic din viața asta care nu încetează să mă țină
în viață care nu încetează să mă uimească cu serpentinele ei cu
urcușurile și coborâșurile ei n-am învățat nimic din viața asta care
nu încetează să fie altceva decât viață iasomie levănțică trandafir

n-am învățat nimic din viața asta care nu încetează să fie când eu
nu voi mai fi n-am învățat nimic din viața asta care nu încetează
să-mi arate altă viață viața adevărată pierdută în timp ce trăiam
și ce fericit eram și în ce rai eram când nu știam că nu știu nimic

n-am învățat nimic nu știu nimic nici măcar să iubesc n-am învățat
și nu știu și nu știu cum aș putea iubi vreodată această deșertăciune
a deșertăciunilor dacă n-ai fi tu oaza din mijlocul ei dacă n-ai fi tu
izvorul ei și delta și marea cum aș putea iubi vreodată altceva

decât viața n-am învățat nimic nu știu nimic asta e tot ce știu
despre viață despre ea care știe tot despre ea care este totul


2
 tocmai luasem premiul nobel și începuse să ningă și am intrat
într-un bar să beau o cafea să mă gândesc la mine la tine la
trecutul tău viu la prezentul meu înstelat la viitorul nostru mai
alb ca o pagină albă peste care tot el așează cuvinte cuvinte

mă gândeam să te sun să îți spun că ninge-n suedia că devenisem
și eu suedez și bogat în ninsori în speranțe devenisem cum să îți spun
cel care eram cu mult înainte nici nu știi cât de mult căci înainte și după
sunt doar noțiuni și doar timpul le știe și doar timpul le face în timp

mă gândeam să îți dau sms să îți scriu o scrisoare din care să afli
unde sunt cine sunt ce gândesc și cum mă împac cu cel care este
dar am trecut peste pentru că începuse să ningă atât de frumos
începuse să ningă și era atât de frumos și atâta alb era în afară

că mi-am băut pe nerăsuflate cafeaua și am ieșit de îndată
singur singur și strălucitor de alb în marea albire stelară


12
bine sunt de acord că sufletul cântărește douăzecișiuna de grame
că are aripi că seamănă cu un înger dar cum rămâne cu cel rău cu
cel bun cu cel fără de suflet despre asta știința nu ne spune nimic
nici eu nu ți-aș spune iubito câte grame cântărești în sufletul meu

câte tone dragostea mea că abia o pot duce cum să-ți spun eu
te iubesc în grame în metri în grade în litri când singura unitate
de măsură a dragostei e cuvântul da e bine să știm dar a ști nu
înseamnă a cunoaște bine spunea socrate știm că nu știm nimic

știința e bună ok dar mi se rupe sufletul mi-e sufletul greu și
negru mi-e sufletul când văd atâtea suflete tari atâtea suflete
de vânzare când văd cum omul ia sufletul omului când văd
cum omul își dă sufletul fără să știe cui fără să știe când

iar dacă sufletul cântărește douăzecișiuna de grame
cum spune știința cât cântărește ura dar iubirea cât 

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara