Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Arte:
Mihail Trifan, bucuria inocentă a jocului de Catalin Davidescu

Născut în anul 1946, la Caracal, Mihail Trifan (Miky) a fost, până la cea mai recentă expoziţie a sa, deschisă la galeria bucureşteană Căminul Artei, parter, o prezenţă mai curând discretă pe scena artistică naţională.

Fiind legat sufleteşte de Craiova, a considerat că acesta este locul unde trebuie să-şi exprime cu adevărat măsura, iar cele câteva „evadări” la Bucureşti, Vâlcea sau Oradea, sunt aproape insesizabile într-un parcurs artistic de peste patru decenii.
Absolvent al Institutului de Arte Plastice „N. Grigorescu” din Bucureşti, promoţia 1971, la clasa profesorului Octav Angheluţă, Mihail Trifan îşi începe şi îşi sfârşeşte destinul său de profesor la catedra de pictură a Liceului de Artă din Craiova. Activitatea sa didactică ar necesita un material separat, unde ar trebui să depună mărturie foştii săi elevi, azi nume importante ale artei noastre contemporane care, pentru a-l cita pe unul dintre ei, îl consideră un adevărat „ monstru sacru”.
În ceea ce priveşte traseul său artistic, fiecare nouă manifestare vine să îi întregească vocaţia şi să îi confirme valoarea. Încă de la debut s-a manifestat în zona picturii, zonă pe care a frecventat-o timp de peste două decenii şi, cu intermitenţ e, până azi. Discursul plastic este concentrat cu precădere pe latura cromatică, pendulând între un fovism liber interpretat şi un neoexpresionism relaxat, cu iz mediteranean. Compoziţii simple, nestudiate, izvorâte mai mult dintr- o amplă frecventare a subiectelor (nud, peisaj, în majoritate), servesc drept pretext unui gestualism instinctiv, cu care artistul compune materia picturală. El îşi concentrează atenţia asupra întregii suprafeţe, oferindu-şi cu generozitate privilegiul unei pensulaţii puternice ce suportă numeroase reveniri, unde gestul deţine şi rol catalizator de energie. Pictura este percepută ca o viziune umorală, eliberatoare, izvorâtă dintr-un complex de stări şi senzaţii ce trebuie materializate.
Într-o perioadă destul de „locvace” şi mai ales stridentă, în care varii mimetisme mai mult îşi afirmă decât îşi găsesc cu adevărat locul, Mihail Trifan ne propune coerenţa unei gândiri artistice solide izvorâte dintr-o continuă şi profundă cercetare nu doar a universului real ci şi a celui artistic. Voluptatea cercetării devine forţa motrice a acestor construcţ ii, spectaculoase în diversitatea lor, care se autoregenerează de la un eveniment la altul, creând senzaţ ia de prospeţime. Precum în pictură, artistul îşi testează, de ani buni, capacitatea de a investiga zone cât mai diverse ale expresiei vizuale, nu din dorinţa de a distruge limbajul ci pentru a-şi defini cu acurateţe şi sinceritate universul său interior, aspiraţia pentru un discurs cât mai complet, ceea ce denotă o exemplară libertate şi implicit o bucurie inocentă a jocului. În trecerea la noile forme de expresie vizuală, comportamentul artistic nu suferă nici o modificare de fond. El operează cu o maximă dexteritate în toate limbajele consacrate domeniului. De aceea, privit în logica sa interioară, parcursul este întotdeauna unul integrator, în pofida unor schimbări de ton, aparent radicale.

Ca şi în manifestările precedente: Dialog, Aventurile lui Telemah, Înmormântarea lui Pazvante, Mireasa măscărici, în actuala expoziţie, Picto-obiecte şi colaje, artistul porneşte aparent de la un fundal epic, pe care îl dezvoltă în varii forme vizuale: obiect, instalaţie, colaj, pictură, performance. În realitate, proiectul lui Mihail Trifan este să arate că poţi crea în afara ideii de proiect. Acesta este susţinut doar de un filon narativ minimal, a cărui unică motivaţie este aceea de a-i stimula creativitatea. Astfel, valenţa principală a „poveştii” este de catalizator al unor experienţe artistice care, prin substanţa lor intimă, prin personalitatea pe care o emană, aparţin mai curând orgoliilor de tip avangardist decât unei auctorialităţi de expresie postmodernă. El îşi construieşte spectacolele în afara oricărei premeditări, având drept unic gând o cât mai fidelă reprezentare a propriei identităţi, în ideea că arta nu este subordonată nici unui scop exterior, ci ea este, indiferent de forma sub care se manifestă, expresia unei trăiri intense şi neintermediate.
Este profund şi deosebit de interesant rezultatul acestei zbateri dramatice între actualitatea expresiei şi dragostea pentru pictură, pe care o consider forma supremă de libertate a fiinţei sale. Întâmplările artistice, obiectele pictate, colajele sunt de fapt un suport căruia regizorul, fascinat de mirajul propriului scenariu, le conferă un statut eminamente estetic în materializarea stărilor, sentimentelor, a gândirii sale plastice. Toate lucrările respiră nealterat forţa angajamentului faţă de culoare. Fiecare dintre obiectele, colajele pe care ni le propune acum sunt piese care îl ajută să îşi precizeze reperele stilistice, acelea ale unui nou metabolism structurat pe actualitate, dar mai ales pe valorile tradiţiei picturale.
Întregul său parcurs ne relevă elogiul materiei colorate şi al gustului pentru Baroc – stil pe care îl consider identificator pentru arta lui Mihail Trifan, indiferent de forma vizuală în care se manifestă. Prezenta expoziţie întregeşte o etapă de căutări în direcţia limpezirii unui concept de picturalitate dar şi de manualitate care cred că îl individualizează, atât stilistic cât şi ideatic, în peisajul artei noastre contemporane.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara