Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Mihail Sebastian, azi de Boris Marian


După cincizeci de ani de la moarte (29 mai 1945) M. Sebastian nu este un scriitor uitat, iar apariţia în 1996 şi apoi 1997 a Jurnalului său a reactualizat până la incandescenţă prezenţa sa spirituală. în ,Dilema veche" (nr. 4/2004), H. R. Patapievici scrie - ,Cu ce a greşit Gabriel Liiceanu, care a fost bănuit de antisemitism pentru o declaraţie de solidaritate simbolică, făcută suferinţelor lui Mihail Sebastian la Templul Coral?" Aproape că nu există dezbatere despre dubla identitate evreu-român, despre Holocaust şi Gulag în România, pentru ca numele lui Sebastian să nu fie pomenit. Deşi însuşi autorul nu s-a gândit, probabil, la o asemenea furtunoasă postumitate, experienţa sa de viaţă, scrisul său s-au bucurat de o atenţie specială. Chiar şi condiţiile morţii, într-un accident (probabil), au fost puse sub semnul îndoielilor, al unor aluzii la asasinat. De ce a devenit ,un contencios inflamabil" acest ,caz"? Cândva, la Brăila, la o oră de clasă, Sebastian a vorbit despre ,noi, românii", la care un coleg i-a strigat - ,Care noi jidane?" în scurta sa viaţă, de 38 de ani, Sebastian nu a cunoscut violenţa antisemită, nu a fost deportat, dar a suferit efectele legilor rasiale, la un moment dat nu a putut să-şi pună semnătura pe propria creaţie, iar după război, dacă ar fi trăit mai mult, nu se ştie de nu ajungea în închisoare ori ar fi fost ostracizat pentru ,atitudine mic-burgheză, duşmănoasă statului socialist". Dicţionarul Enciclopedic Român din 1966 îl menţionează totuşi, deşi se scrie că romanele sale (Femei, Accidentul, Oraşul cu salcâmi) sunt ,psihologizante" (nu era bine!), dar dramaturgia este lăudată (Jocul de-a vacanţa, Steaua fără nume, Ultima oră) pentru că ,relevă setea de puritate a oamenilor în cadrul societăţii burgheze"... ,satirizează moravurile marii burghezii afaceriste" etc. Sub o asemenea încărcătură, dacă nu venea anul 1989, apoi Jurnalul, numele lui Sebastian ar fi fost încet acoperit de praful înecăcios al propagandei ,comuniste". Despre relaţia sa cu Nae Ionescu, profesorul admirat o perioadă, de Sebastian, nu s-a vorbit mult timp. O carte comentată favorabil şi de Z. Ornea, Mitul Nae Ionescu de George Voicu, scoate în lumină caracterul legionaroid al acestui ,formator de opinie". Jurnalul lui Sebastian a bulversat lumea literară românească, ca şi pe cea a istoricilor, prin francheţea, subiectivismul produs de sensibilitatea rănită a intelectualului evreu-român fiind în final o garanţie a interesului şi valabilităţii ca ,document de suflet" al acestuia. în schimbul de ,focuri" au fost implicate numele lui Cioran, Eliade, Eugen Ionescu, Camil Petrescu ş.a. Poate, de aceea, şi declaraţia lui Liiceanu, ,Sebastian, mon frére", publicată şi în revista ,22"din 29 aprilie 1997 a trezit atâtea reacţii contradictorii. Prin Jurnalul său, Sebastian a deschis o cutie a Pandorei, istoria politică românească a apărut în altă lumină. însăşi noţiunea de ,toleranţă" a fost pulverizată, ,puritatea scopului", naţionalismul, extremismul au fost altfel privite. Trebuie amintit că nici unele cercuri intelectuale evreieşti nu l-au agreat pe Sebastian, care a scris Cum am devenit huligan, deşi firea sa era departe de violenţă, atât verbală, cât şi fizică. Revelaţia scriitorului a avut loc în anii 1940-1944, el a văzut Holocaustul cu ,ochii minţii", nu a avut soarta lui Fundoianu, nici a altor milioane de evrei, dar nota la 10 noiembrie 1942, în Jurnal: ,M-a străbătut o clipă gândul că într-o noapte ca asta am putea fi toţi măcelăriţi în casele noastre". Era atmosfera creată de interzicerea pentru evrei a practicării unor profesii (avocatură, educaţie şcolară, artă, literatură, publicistică etc.), legea chiriilor, confiscarea aparatelor de radio (mai târziu în timpul ,comunismului" nu aveai voie să asculţi ,Vocea Americii" şi ,Europa liberă"), munca obligatorie doar pentru evrei (cu scopul de a-i umili), interzicerea părăsirii oraşului, a ţării, ,zvonurile" (adevărate, de fapt) despre execuţii, deportări, etc. Cândva, Sebastian scrisese - ,Nu suportasem niciodată nici o umbră de echivoc asupra calităţii mele de evreu". Profesorul Nae Ionescu ştia acest lucru, poate că-l şi admira, în ciuda rasismului său ,ideologic". Pe plan cultural, ca mulţi alţi intelectuali, Nae Ionescu avea o atitudine stranie - recunoştea aportul evreilor, dar îl considera, istoric, încheiat, iar în plan politic îi considera ,nocivi". Cu zece ani înainte de a muri, când avea doar 28 de ani, Sebastian a susţinut la Institutul Francez din Bucureşti o conferinţă (în limba gazdelor) pe tema ,Specificul naţional", în care punea accentul pe aspectul psihologic al opţiunii, încercând să elimine culoarea socio-politică a acestui ,specific". Din păcate istoria nu i-a dat dreptate, alţii au politizat până la crimă, până la Holocaust, problema apartenenţei la evreitate.

În disputa actuală din jurul lui Sebastian s-a implicat şi criticul literar Alexandru George, care într-o serie de articole publicate în ,Adevărul literar şi artistic", ca şi ,Luceafărul" a pus în lumină relaţiile scriitorului ,evreu de la Dunăre" cu intelighenţia vremii sale, ca şi cadrul politic al acelei perioade. ,Căci tâlharii şi jidanii/ Ne tot sug, ne sug mereu", cântau în gura mare legionarii ,simpli", dar ,antisemitismul nu era întotdeauna o ură generală şi indistinctă faţă de evrei, ci împăca acest sentiment cu amabilitatea şi prietenia faţă de exemplarele evreieşti în parte", explică Al. George, ceea ce ne face să înţelegem că există o deosebire între ceea ce a simţit Sebastian şi ceea ce a avut de suferit un intelectual, precum Liiceanu în vremea comunismului.

În De două mii de ani, Sebastian rezumă antisemitismul vulgar (altul, credem că nici nu există) la trei ,acuzaţii" - ,masonerie, cămătărie, omor ritual", iar ca ,argumente" - piatra şi revolverul. El condamnă, totodată, încercarea de a te renega ca evreu. Este imposibil, pentru că nu te poţi lepăda de propria umbră. Numele lui Sebastian a fost pomenit de mai multe ori şi cu ocazia unui interesant Simpozion Internaţional organizat la Bucureşti de Institutul Goethe în zilele de de 9-11 decembrie 2002, cu tema ,Identitate evreiască şi antisemitism în Europa Centrală şi de Sud-Est". Andrei Oişteanu, Magdalena Boiangiu s-au referit la ,cazul" Sebastian în comunicările lor. Istoricul Carol Iancu nu-l uită nici el în lucrarea Evreii din România, de la emancipare la marginalizare (Ed. Hasefer - 2000). Starea în care a fost adus scriitorul român Mihail Sebastian (Iosif Hechter) se aseamănă cu aceea descrisă de un maestru al prozei care a fost Liviu Rebreanu în povestirea Iţic Ştrul dezertor, numai că Sebastian nu a rămas între liniile inamice. El şi-a păstrat fără temere o patrie - cultura română, cultură care nu putea să-l trădeze pentru că ea face parte din cultura universală ca şi tot ce a creat frumos şi raţional omul pe acest pământ prea des semănat cu ură şi nedreptate. Despre Sebastian s-a scris şi se va mai scrie, el este o figură emblematică.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara