Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Mihai Sin şi cărţile sale necunoscute de Cornel Ungureanu

Istoria literaturii, de ieri şi de azi....

A gândi romanul la Târgu Mureş, iată primul titlu pe care aş fi vrut să-l pun unei recenzii despre Marea miză. Mihai Sin, autorul remarcabilului, ambiţiosului eseu din 2003, avea o experienţă de romancier, de publicist, de eseist – de ins care a trăit o viaţă sub semnul experienţei literare. A experienţei literare, politice şi geopolitice. Era un om al revistei „Vatra” – aşa cum arăta ea pe vremea lui Romulus Guga, Dan Culcer, Mihai Sin, Cornel Moraru, Anton Cosma – revistă de curaj şi de iniţiative publicistice excepţionale, de solidarizări cu cei mari ai scrisului. Era format acolo. Întâmplările frumoase ale revistei n-au fost legate de transformarea echipei. Unii au murit, alţii s-au dus prin alte locuri, mai apropiate sau mai depărtate. Experienţa de romancier din Târgu Mureş, de la „Vatra”, din dialogul sau din competiţia cu Romulus Guga, Dan Culcer, a fost completată, în cazul lui Mihai Sin, de întâlnirile de după 1989, cele care judecau într-un anume fel, rezistenţa, literatura de opoziţie, opţiunea pentru un loc anume. Pentru o istorie. Întâlnirile cu Ivasiuc, cu Goma, călătoriile prin străinătăţi au consecinţe. Orice călătorie înseamnă o ieşire din cochilia provincială, dintr-un spaţiu care, poate, rămâne al său. Dar Mihai Sin are un fel al său de a trăi „întoarcerea acasă”: primele pagini din Marea miză l-ar avea drept model pe Rebreanu. Paginile lui Rebreanu, confesiunile lui Rebreanu sunt argumente decisive: „Pot să afirm că opera mea nu ar putea exista fără Ardeal, care-i dă totul. Fără să fie locală prin aceasta şi să aibă culoare regională, ardelenismul, în ce are mai preţios, e toată opera mea. Socot că ardelenismul e un fel de eticism în artă, o lege a artei, cu locul, cu aerul, cu pământul şi viitorul ei. Eticismul are un stil – un stil artistic şi moral – care colorează o operă”. E o profesiune de credinţă, precizează Mihai Sin, făcută în 1941.
Recitesc cărţile lui Mihai Sin şi observ că despre ultimele nu s-a scris aproape nimic. Dar despre cărţile prozatorilor din generaţia sa? În antologia de proză Arhipelag realizată de Mircea Iorgulescu în 1981 – antologie care voia să demonstreze că există şi o proză „scurtă” care ar putea ţine în cumpănă romanele de succes, În memoria unui atlet începător de Mihai Sin este alături de prozele, mai mult sau mai puţin scurte, ale lui Horea Pătraşcu, Ştefan M. Găbrian, Nicolae Mateescu, Alexandru Papilian, Dumitru Dinulescu, dar şi alături de cele semnate de Gabriela Adameşteanu, Norman Manea, Eugen Uricaru, Paul Georgescu, Radu Cosaşu, Mircea Nedelciu, Maria-Luiza Cristescu, Alexandru George. Despre primii se vorbeşte din ce în ce mai puţin, ceilalţi au rămas într-o actualitate vie nu prin proze scurte, ci prin romane care au reţinut atenţia. Sau printr-o publicistică angajantă, care i-a menţinut în centrul actualităţii culturale. Laurenţiu Ulici, în Literatura română contemporană, Promoţia ‘70 (Ed. Eminescu, 1995) îl aşează între prozatorii de elită ai promoţiei, alături de Gabriela Adameşteanu, Mircea Ciobanu, Petru Popescu, Gheorghe Schwartz şi Eugen Uricaru. În seria următoare ar fi, după părerea lui Laurenţiu Ulici, Vasile Andru, Alexandru Monciu-Sudinski, Tudor Octavian, Alexandru Papilian, Ioan Radin, Eugen Seceleanu, Marius Tupan. Mihai Sin se află, aşa cum vor scrie şi alţi critici de seamă ai perioadei care se încheie în decembrie ’89, în vârful ierarhiilor. E, trag concluziile criticii actualităţii literare antedecembriste, un mare prozator.
Recitind cărţile lui Mihai Sin, putem descoperi o unitate a proiectului epic : este un scriitor care îşi respectă ideile care îi guvernează scrisul. Am spune azi, oprindu-ne asupra cărţilor sale scrise înainte de 1989 : stilul rebel, inconfortabil, care îi guvernează nuvelele şi romanele «de demult» e mai semnificativ, mai polemic, mai dur decât al altor prozatori iubiţi de critica literară – de istoriile literaturii la zi.
E, în 2014, un scriitor uitat? Mircea Iorgulescu nota în prezentarea numitei nuvele (selectată în antologia din 1981): „Mihai Sin scrie reţinut, lapidar în austeritatea sugestivă a expresiei resimţindu-se o violentă comprimare: proza lui, obsedată de concretul existenţei, este una a tensiunilor surde, controlate prin exprimarea laconică şi enunţul alb de încordare. Producându-se rareori, explozia e mai mult potenţială, neliniştind într-o măsură încă mai mare. Analiză minuţioasă a unei rupturi lăuntrice, a unui refuz obscur motivat, nu însă inexplicabil, În memoria unui atlet începător...poate fi citită şi ca o parabolă construită cu mijloacele unei nuvele tradiţionale”. „Explozia mai mult potenţială”, neliniştitoare, refuzul obscur motivat, proza care poate fi citită ca o parabolă pot fi regăsite în fiecare dintre cărţile lui Mihai Sin şi mai ales în romanul său apărut tot în 1981, Ierarhii.


...Şi personajele ei, de azi şi de odinioară

În centrul romanului este Mamina, ins care îşi trăieşte «rupturile lăuntrice» „exploziile mai mult potenţiale”, „neliniştitoare”. Este, se subliniază în romanul din 1981, un om care a ieşit din închisoare. Păstrează amintirea perioadei din închisoare. Căsătorit, îşi perfecţionează însingurarea prin angajarea în cercetarea unui personaj extraordinar, David Urs de Margina. Vrea să intre cu el în istorie. Un personaj ilustru pe care l-am trecut prea uşor cu vederea, aşa cum i-am trecut cu vederea pe alţii care au definit un timp al graniţei.
Baronul Urs de Margina este o prezenţă importantă în istoria românească şi, prin romanul Ierarhii, şi în literatura română. David Urs de Margina a fost una dintre personajele ilustre ale „graniţei”. Putem deschide o paranteză, fiindcă trebuie să explicăm cum „graniţa” a definit nu doar o istorie, ci şi o literatură. Ca să protejeze imperiul, Maria Tereza transformă iobagii graniţei în militari – le asigură altă identitate. Nu mai sunt oameni ai pământului, nu exprimă supuşenia, relaţia cu pământul, devin luptători. Sunt oameni liberi. Neam ocupat prea puţin de aceşti „oameni liberi” şi de felul în care ei au afirmat un tip de spiritualitate. Ovidiu Cotruş nota că literatura lui Coşbuc, a baladelor şi a idilelor, a bucuriei de a trăi defineşte (şi) un om al graniţei. Unul dintre eroii graniţei, Tănase Todoran a fost tras pe roată în mai 1763, la 104 ani. A prefaţat istoria lui Horia. Tănase Todoran este, spun documentele, străstrăbunicul lui Dorin Tudoran.
Mamina, personajul lui Mihai Sin, vrea să afle documente despre David Urs de Margina. Despre înnobilarea lui, despre luptele lui. Este coptat într-o organizaţie (secretă?) care îi propune o participare vie, o luptă de idei. Dialogurile cu Richard Şipa, Porancea, Solomon („înţeleptul Solomon”) au derapaje anticomuniste care fac din Ierarhii unul dintre romanele de vârf ale anilor optzeci. Una dintre cărţile semnificative ale anilor optzeci ai scrisului românesc.


Alte modele, alte istorii uitate

Există un „model Breban” de a scrie pagini anticomuniste: personajele vor alte idei, alte religii, alte modele. Mihai Sin descoperă modelul nu într-o altă religie, ci într-o istorie frumoasă a românilor. David Urs de Margina, cel despre care Mamina ar vrea să vorbească la simpozionul grupului Şipa, Porancea, poate Solomon, are un anume fel de a gândi lumea. Reconstituirea biografiei lui David Urs de Margina se propune documente citabile azi:
„Regimentul I de graniţă ţinu o adunare naţională la Orlat, hotărând înaintarea unei petiţii către împărat, prin care cerea libertate, egalitate individuală şi naţională şi o mai completă militarizare a comunelor de pe teritoriul regimentului, numai astfel putând românii să-şi apere pământul”. Petiţia a fost semnată de şase delegaţi în frunte cu Urs. Urmează asaltul împotriva trupelor alcătuite „din nemeşi şi secui”. David Urs de Margina primeşte „Crucea pentru merite militare”. „Se poate pune întrebarea: nu cumva David a luptat în cadrul unor trupe contrarevoluţionare, nu cumva el însuşi a fost un contrarevoluţionar?”
Pentru Simpozion, dacă avea să se hotărască până la urmă să participe, Mamina ar fi putut prezenta o comunicare, „un mic studiu” în care să dezvolte fie doar şi câteva din ideile baronului. Mamina descoperă o circulară din 18 februarie 1872 prin care baronul Urs, preşedinte al Comitetului administrativ al şcolilor grănicereşti o trimite învăţătorilor cerându-le „a stărui în tot modul , ca dintre tinerii care au terminat cu succes şcoala primară să îmbrăţişeze unii şi meseriile. Cu meseriile, românii ar cuceri oraşele – în oraşele în care intrarea lor fusese interzisă. „Neglijând individul, necultivându-l cum se cuvine sau cultivându-l lacunar, riscurile sunt enorme pentru naţiune, cam asta ar putea fi una dintre ideile viziunii lui Urs de Margina. O retragere orgolioasă în izolare ar fi tot o înfrângere”.
Simpozionul nu se mai ţine, posibilii aliaţi, oamenii ideilor care ar trebui să învioreze lumea „se retrag în singurătate”. Toate personajele lui Mihai Sin se retrag în singurătate. Îşi trăiesc, într-un anume fel, sfârşitul. Poate sinuciderea.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara