Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
Mic, dar ţicnit de Dana Pîrvan-Jenaru


Firmin este romanul cu care Sam Savage a debutat în 2006, la vârsta de 66 de ani, roman ce s-a bucurat de un succes considerabil la Târgul de Carte de la Frankfurt din 2008, fiind sau urmând să fie tradus în peste 30 de limbi. Mimând convenţia realistă, scriitorul american a scris un soi de bildungsroman ce are ca erou un personaj mai puţin obişnuit, deoarece naşterea, copilăria, experienţele fundamentale, mărirea şi decăderea îi aparţin unui simpatic şobolan împătimit de...literatură. Discursul îndrăgostit al acestui şobolan antropomorfizat se citeşte cu plăcere şi cu zâmbetul pe buze, cartea fiind scrisă într-un ritm dinamic şi într-o manieră ludică, iar accentele de tragicomedie bovarystă îl fac simpatic pe fragilul, dar cinicul şobolan aflat deasupra semenilor săi (celebri sau nu!), înflăcărat fiind de lumea imaginară a poveştilor în care vieţile au mereu direcţie şi semnificaţie. Aspiraţiile, bineînţeles, sunt pe măsura fanteziei şi îl transformă pe Firmin într-un geniu neînţeles de celelalte rozătoare (şi, vai! nici de oameni), viaţa sa pe jumătate visată, scăldată fiind în literatură, amintind cititorilor de Emma Bovary. Aventurile sale demonstrează încă o dată că literatura poate transfigura şi cele mai mediocre existenţe, avântul său fiind alimentat şi de lecţia pe care a învăţat-o de la Dostoievski şi Strindberg: "indiferent cât eşti de mic, poţi să fii la fel de ţicnit ca oricine altcineva".
Născut de o mamă alcoolică, refugiată la subsolul unei librării din Bostonul anilor '60, Firmin apare pe lume pe o grămadă de confeti provenind din Veghea lui Finnegan, "cea mai puţin citită capodoperă a lumii", hărtiile rupte având menirea să-i "amortizeze căderea în existenţă". Aşezat încă de la început sub semnul marginalităţii, deoarece este al treisprezecelea născut, pe când sursele de hrană naturală nu erau decât douăsprezece, în plus firav şi mereu dat la o parte, Firmin este totuşi "singurul cu ochii larg deschişi" şi, ca orice creatură ce iese din ordinea prestabilită, este "cel care rămâne mereu pe dinafară", dar care descoperă cu satisfacţie că se simte mai bine când vede lucrurile în felul acesta. Materia primă a meselor sale se transformă încet-încet în hrană spirituală şi, ca în cazul oricărui cititor veritabil, gustul i se formează mâncând. La început, şobolanul devorează şi înghite la grămadă, ca Bouvard şi Péchuchet, după care, treptat, absoarbe şi asimilează, descoperă aroma şi consistenţa fiecărei cărţi, încetând să mai citească în timp ce mânca, deoarece cărţile îi devin atât de dragi, încât nu le mai poate roade decât cotorul şi marginile paginilor. Plasticele metafore alimentare la care recurge Sam Savage evocă procesul de transformare interioară ce demonstreză că nu e suficient să înghiţi obiectul pentru ca el să intre în viaţa ta, ci e nevoie de o distilare, de o absorbţie care să-l insereze în ţesătura propriei fiinţe: "cocoloşul din gură mi se înmuia şi se transforma într-o pastă cu gust plăcut pe care mi-o puteam plimba şi lipi de cerul gurii sau pe care o puteam preschimba cu ajutorul limbii în forme interesante, pe care să le înghit fără probleme. Din nefericire, hârtia mestecată îmi lăsa un strat lipicios în gură şi pe limbă, ce se dizolva de abia peste câteva ore..." Constatându-şi biblio-bulimia, Firmin se întreabă cu gravitate: "geniu sau tulburare de alimentaţie?" şi constată cu cinism: "Chiar dacă nu-ţi hrăneşti trupul, simpla acţiune de a mesteca şi înghiţi ceva îţi hrăneşte visele. Iar visele legate de mâncare sunt ca oricare alte vise - poţi supravieţui cu ele, până la moarte".
Floare la ureche pare această îmblânzire a cărţilor, deoarece, ca şi Emma Bovary, este prea atras de real ca să se mulţumească gratuitatea viselor şi călătoriilor mentale. Această pasiune "omenească" se cere împărtăşită, cu cine altcineva decât cu oamenii?! Şi aici începe cea mai grea parte a vieţii lui Firmin. Tânjind după compania oamenilor, dar şi după dragostea acestora, şobolanul suferă o mare dezamăgire când constată discrepanţa dintre imaginea lui despre lume şi imaginea reală a lumii. Norman, proprietarul librăriei, pe care şobolanul îl urmăreşte zilnic de la înălţimea unei găuri în tavan şi cu care crede că îşi poate împărtăşi pasiunea, la o cafea, citind ziarul de dimineaţă, are un comportament omenesc, prea omenesc, tratându-l cu nişte bobiţe: "erau ciudat de delicioase, iar gustul lor era o combinaţie de brânză Velveeta, asfalt fierbinte şi Proust". Trădat, dar scăpat cu viaţă din plasa iubirii, Firmin se bucură câtva timp de atenţia şi afecţiunea lui Jerry, primul scriitor adevărat pe care îl cunoaşte, dar acesta va muri, iar Firmin se regăseşte iar în singurătatea sa cenuşie şi discretă. Priveşte ploaia prin geam, şi se gândeşte la Verlaine, voracitatea sa dovedindu-se tragică, iar lumea absolut indigestă, pentru că nu se lasă posedată de cel care mănâncă, fie şi cărţi.
Concluzia la care ajunge Firmin e resemnată, tristă, dar şi consolatoare: "Lumea era uscată şi rece, iar cuvintele frumoase". Iar dragostea pentru literatură rămâne la fel de fascinantă, ca orice dragoste neîmpărtăşită.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara