Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Metamorfozele bicicletei de Nichita Danilov

Un lung, nostalgic remember, construit pe trei paliere, prezentprezent, prezent-trecut, trecut-prezent-viitor, punctat cu note de lamento abia ghicit extras parcă din Orfeu şi Euridice al lui CristophWilibald Gluck sau, poate,din Flautul fermecat al lui Mozart, amestecat cu muzică rock psychedelic, pop, dub-step sau country, într-o compoziţie postmodernă, se dovedeşte a fi volumul de versuriCalifornia (pe Someş), Ed. Charmides, 2014, al prolificei şi mereu neliniştitei (oare am spus bine neliniştitei?) Ruxandra Cesereanu.
(În paranteză fie spus, poeta nu pare să facă parte din grupul celor ce trec prin angoasă. Neliniştea ei e de o altă natură; ce ţine de experiment şi creativitate. Spiritul ardelenesc, pragmatic al Ruxandrei o fereşte de încurcături şi iţe de prisos; Ruxandra ştie să-şi rezolve la timpul potrivit toate problemele, inclusiv cele ce ţin de conştiinţă,printr-un exerciţiu atroce de voinţă, pe plan sentimental şi social. Şi, totuşi, în ciuda acestui pragmatism, neliniştile n-o ocolesc, ci, am putea spune, dimpotrivă. Ele îi năruie şi-i stimulează deopotrivă avântul creator, iar nevrozele care o bântuie din timp în timp îi sporesc încrederea în forţa de nestăpânit a vieţii. „Liniştea mea de acum – mărturiseşte poeta – a fost cândva un zgomot şi o furie/ într-un pachet soldăţesc legat cu o sfoară./ Corpul şi buzele s-au făcut corp şi buze/ doar după ce zgomotul s-a netezit şi a primit luciu…/ Din cutiuţa mea de odinioară privesc lumea în depărtare,/ apoi cu funia lucioasă îmi leg părul pentru totdeauna, ca să nu cadă pe umeri ca o ploaie întunecată.” Există în California diverse pasaje care vorbesc foarte limpede despre starea de spirit a autoarei, potopită deseori de cele mai negre gânduri: „De la Casa Călugărului şi grădinile sale am luat-o spre râu,/ ca să ajungem la marginea unde lady Woolf îşi legase pietroiul de gât./ dincolo de muşuroaiele luncii/ localnicii ne-au sfătuit să nu facem nici un pas mai departe./ Tu ai stârpit atunci nevroza şi mi-ai spus pe nerăsuflate:/ de ce să căutăm cu-ndârjire o bucată de râu garnisită odinioară cu moarte?(…)/ Într-o apă mică n-are rost să te pierzi, merită s-o faci doar într-o vâltoare.”
Născută în zodia Leului, Ruxandra Cesereanu posedă temperamentul unui explorator al unor lagune veneţiene populate de tot felul de entităţi vegetale şi spirituale stranii, desprinse dintr-un coşmar interior suprapus peste traumele exterioare, uneori şi invers, după cum reiese, în mare parte, şi din volumele sale de versuri şi de proză publicate dea lungul anilor (Zonă vie, Grădina deliciilor; Oceanul Schizoidian; Veneţia cu vene violete. Scrisorile unei curtezane;Coma; Călătorie prin oglinzi; Purgatoriile; Tricephalus; Nebulon; Naşterea dorinţelor lichide; Angelus ş.a, unde oniricul, irupt ca un vulcan din subconştient, invadează realul acoperind formele cu magma sa incandescentă. Uneori, din pricina surplusului de lavă formele iniţiale ale lucrurilor şi sentimentelor se contopesc între ele scurgându-se într-un hău somnambulic înainte de a prinde un contur clar pe pagina de hârtie ce aprinde imaginaţia cititorilor în timpul lecturii.
Titlurile volumelor citate mai sus vorbesc de la sine despre lumea pe care o explorează autoarea.
California (pe Someş) este o excepţie în evoluţia scriitoricească a Ruxandrei, ca şi romanul Un singur cer deasupra lor, publicat în 2013 şi dedicat victimelor regimului comunist, unde dozajul realului câştigă teren în faţa inserţiilor fantasticului şi al subconştientului.Singurul cer înstelat aflat deasupra lor se dovedeşte a fi şi el o iluzie, ca de altfel şi legea morală, invocată de Kant. Deasupra victimelor se cască malaxorul istoriei, pentru care omul şi omenirea, şi în timp de pace, şi în timp de război, devin materie primă din care încearcă să se nască mereu o lume nouă, dar de fiecare dată, din pricina unor impulsuri şi calcule greşite, trebuie să se întoarcă la punctul zero. Istoria recentă, cea postdecembristă, ne-a dat o lecţie, în acest sens, o lecţie amară. Unde se află paradisul la care am visat?!
În California, Ruxandra Cesereanu priveşte realitatea dintr-un unghi de vedere ce se schimbă în fiecare clipă, în funcţie de starea lăuntrică. Volumul, după cum mărturiseşte poeta, e rodul lungilor plimbări pe bicicletă de-a lungul Someşului. Înaintând cu viteză mai mare decât cea obişnuită, dar antrenând în mers tot corpul, viitorul care îţi năvăleşte în faţă odată cu aerul din jur face loc încetul cu încetul amintirii, a imaginii trecutului. Pedalând într-un anumit ritm, intri într-o anumită stare, într-o anumită consonanţă cu contingentul şi mai ales cu eul tău profund. Flash-urile unor vechi trăiri şi sentimente se perindă sub forma unor unde luminoase şi sonore. Pedalând, începi să îngâni fără să vrei o melodie. Ea îţi va reveni adesea în auz, stârnind în suflet, la fiecare promenadă, noi imagini şi amintiri ale unor lucruri petrecute în adolescenţă sau copilărie. Dar iată şi confesiunea poetei:
„În primăvara lui 2013 mi-am cumpărat bicicletă, îmi dorisem aşa ceva de când eram copil… La scurtă vreme m-am obişnuit în fiecare amurg să o pornesc pe drumul sălbatic, cu bălării pe lângă bloc, apoi prin Parcul Rozelor şi apoi pe aleea asfaltată, pe malul râului, până la Podul Garibaldi. Devenise o obişnuinţă a amurgului şi a Someşului, când s-a întâmplat ceva. Mă întorceam spre casă, când am auzit un zvon de chitară şi nişte glasuri răzleţe: erau nişte băieţi şi fete care zdrăngăneau melodia Hotel California a trupei Engels.” Cartea s-a născut aproape de la sine. La fiecare nouă plimbare, în minte i-au revenit noi imagini, ce s-au suprapus prelingându-se încet, ca o pastă colorat-muzicală peste peisajul din jur. Odată cu intrarea în transă, ochii poetei, ca într-un desen animat, se transformă într-o cameră de filmat, iar nervii în tentacule ce pipăie cu atenţie fiecare părticică din decor şi fiecare sentiment pe care amintirea îl animă. La rândul ei, multvisata bicicletă pe care pedalează poeta, devine un instrument muzical (orgă, vioară, violă, violoncel, contrabas, harpă, ţambal, corn, trompetă, flaut,fagot, saxofon,tobă de carte, mirimbafon, tamburină, xilofon,chitară electrică, clavicord, oboi, fluier, acordeon etc., etc.), preluând acordurile fiinţelor şi lucrurilor abandonate pe malul Someşului (septuagenara cu fusta suflecată, bărbaţi tăvăliţi prin iarbă, râzând cu telefoanele lipite de pântec, biserica Sfântul Mihail cocoţată pe catalige daliniene, cafeneaua Insomnia duhnind a urină, clubul Zorki cu arcurile pianelor revărsate în afară, barul Rivers, obeliscul Carolina, apocalipsa la început de mileniu, sclipind printre pachetele de ţigări, cutiile de bere şi cutiile de conservă, prezervativele, alături de feţele xeroxate ale trecătorilor legănându-se în undele reci, pline vertijuri ale râului etc., etc.); pedalând pe acest vehicul ce se metamorfozează mereu, poeta suferă şi ea diverse metamorfoze vibrând la unison cu bicicleta sa: „Eu fac aici îngrădituri/ gândesc un zigurat. Amintiri învălmăşite de râu îmi ung retina./ Ochii mei au fost doar originea unui poem care se scrie.” E vorba, desigur, de poemul California, o simfonie a Someşului şi a amintirilor poetei Iată însă şi un splendid autoportret al autoarei din anii adolescenţei: „Stăteam pe geamantan în curtea liceului, înainte să plec în tabără la mare, pe când aveam treisprezece, paisprezece ani./ Rochiile împachetate ca nişte şerveţele,/ sandalele aşezate ca amorezii,/ rujul transparent cu miros de frăguţe,/ şi inima buimăcită sunând deşteptarea/ care să-mi şoptească languros oh, baby!/ Eram nerăbdătoare să mă îndrăgostesc de un băiat cu tricou de rocker,/ în timp ce dansăm blues.” Undele învolburate ale Someşului îi aduc deseori la suprafaţă şi un alt portret, dintr-un timp şi mai îndepărtat, a cărui memorie se depozitează odată cu placenta maternă în subconştient, trasat din câteva linii crude: „De la maternitate, am fost adusă într-o casă închiriată pe râu./ Locuiam toţi trei, mama/tata şi eu, într-o odăiţă sărăcăcioasă./ Înfofolită într-o grămadă de rufe, urlam toată ziua ca din gură de şarpe./ Într-o zi părinţii mei au fugit amândoi pe Someş,/ ca să scape de ţipetele nou-născute./ După câteva ceasuri de singurătate am învăţat ce e poezia.” Portretul este suprapus peste un altul, dintr-un trecut ceva mai apropiat, dar la fel de veridic: „La grădiniţă dormeam în paturi care se îndepărtau de perete./ Erau câteva zeci de fetiţe cu funde în păr,/ numai eu eram îmbrăcată băieţeşte, cu părul retezat…/ Atunci râul călătorea pe spinarea mea ca un trenuleţ de jucărie.” Somnul de la amiază obligatoriu, imaginile de la dormitorul comun, ca şi râul închipuit trecând ca un trenuleţ cu jucării pe spinarea copilului au fost pentru Ruxandra nişte mici lecţii de viaţă şi de poezie. Ca şi mersul pe bicicletă, de altfel. Pedalând în ritmul cântecelor hipioţilor de la periferia oraşului, Ruxandra Cesereanu se desprinde de contingent, intrând în labirintul propriului său trecut de unde se aud sonuri nostalgice. Pe măsură ce îşi ascultă cântecul, în faţa ochilor îi răsar aceste scurte autoportrete, ce s-au cristalizat în timp, îmbrăcând o formă poetică. Fiecare din ele are consistenţa unei bule de aer, în care se conturează câte o secvenţă tarkovskiană a adolescenţei şi copilăriei, alături de profilul desprins parcă dintr-o monedă antică al autoarei. În memoria cititorului rămân întipărite aceste secvenţe, alături de imaginea de pe copertă, unde apare o Ruxandră mică-mică, într-o cămăşuţă de noapte albă, stând pe marginea unei bărcuţe plutind în mijlocul râului, cu picioruşele desculţe înălţate deasupra apei, legănând în braţe o păpuşă aproape la fel de mare ca şi ea. Privind fotografia, nu îţi dai seama de intenţia fetiţei. Pe faţa ei ghiceşti un surâs îngândurat, pe cât de jucăuş, pe atât de răutăcios. Privirile copilului abandonat în mijlocul răului ceţos scrutează cu atenţie chipul păpuşii. Braţele parcă încearcă să o legene ca s-o liniştească sau să o adoarmă. Ca şi mica Ruxandra, fiinţa de plastic a păpuşii pare să simtă în fiecare por singurătatea care o înconjoară. Contemplând fotografia, te întrebi: ce va face mica Ruxandra cu păpuşa ei: o va legăna până o va linişti sau o va arunca în valuri?!
California (pe Someş) e o carte de poezie remarcabilă, o carte care îţi rămâne în memorie mult timp după ce-o citeşti.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara