Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
Meridiane de ---

Jean d’Ormesson în Pléiade

Puţini scriitori francezi au fost consacraţi de Pléiade în timpul vieţii. Jean d’Ormesson, laureatul Marelui Premiu „Ovidiu” de la Neptun, are parte de această onoare. Patru din operele lui, nu în ordinea întâii publicări, vor apărea în colecţia de gală a Literelor franceze în luna aprilie. Colecţia Pleiade a fost numită „livre de poche a bogaţilor” sau „panteonul pe hârtie de biblie”. Apariţiile în Pleiade implică de obicei şase sau şapte ani de pregătire. O noutate este şi că autorul semnează el însuşi un „Cuvânt înainte” iar confratele de Academie, criticul literar Marc Fumaroli, semnează prefaţa. („L’Express” din 7-13 ianuarie).


Moartea unor jurnalişti

Întâmplarea face ca, două săptă- mâni înainte de tragica asasinare a celor şase jurnalişti de la „Charlie Hebdo” – redactorul-şef, unul din cronicarii permanenţi şi patru desenatori – „L’Obs”, cum se numeşte acum „Le Nouvel Observateur”, să fi publicat o listă a jurnaliştilor arestaţi, luaţi ostatici sau ucişi în lume. Deşi nu ni se spune în ce perioadă, numărul este teribil: 1846. Dintre aceştia, 188 se află ori s-au aflat în închisoare (nu sunt puşi la socoteală cei 24 arestaţi în Turcia lui Erdogan doar în ultimele luni ale anului 2014), 120 sunt ori au fost ostatici şi 64 au fost ucişi. China deţine recordul în privinţa arestaţilor, iar Siria în privinţa ostaticilor şi a ucişilor. Ucraina, Irakul, Eritreea şi Iranul sunt ţările considerate de organizaţia Reporteri fără Frontiere cele mai periculoase pentru jurnalişti. Din nou, printre ele, nu figurează Turcia.


Chipul lui Mahomed

Sophie Makariou, specialistă în Islam, acordă un interviu revistei „L’Obs”, în care explică de ce Coranul nu interzice stricto sensu reprezentarea grafică a figurii lui Mahomed, de care se prevalează astăzi islamiştii radicali. „Coranul nu interzice acest lucru. Ilicită este doar adorarea imaginii profetului. În araba veche, care este limba Coranului, idolii sunt obiecte tridimensionale, sculpturi, aşadar, care sunt sediul simbolic al divinităţii. E adevărat că există diferenţe de interpretare între sunism şi şiism. ş…ţ Trebuie precizat că reprezentarea nu priveşte doar fiinţele umane, ci şi animalele şi păsările. Concluzia ar fi că nici acestea n-ar trebui reprezentate. Totuşi le găsim peste tot în grafica şi pictura arabă. ” Ca să nu spunem că figura lui Mahomed însuşi e deseori reprezentată, începând cu 1307, de când datează un manuscris celebru..


Centenar Roland Barthes

Aproape uitat astăzi, în Franţa, ca şi în România, idol al criticilor generaţiei 1960, Roland Barthes (Cherbourg 1915-Paris 1980) ar fi împlinit 100 de ani. Îl readuce în atenţie biografia semnată de Tiphaine Samoyault, profesoară de literatură contemporană la Paris III. O biografie strict intelectuală. Nimic despre homosexualitatea, altminteri foarte discretă, a scriitorului, nici despre alte evenimente aşazicând intime din viaţa semiologului şi criticului literar care atrăgea sute de auditori la seminarul de la Collège de France în anii 1970, după ce trecuse pe la Institutul Francez de la Bucureşti şi Rabat, polemizase cu Paulhan şi Camus, gustase din marxismul à la Brecht şi repudiase critica universitară a unui Picard. Moartea lui sub roţile unui pic-up al unei firme de vopsitorie, tocmai ieşit de la un dejun cu François Mitterrand, nu încă preşedinte al Franţei, i-a şocat pe numeroşii lui fani. Mitologii rămâne cartea lui cea mai populară, deşi schimbarea radicală în deceniile din urmă a…mitologiei societăţii occidentale, franceze îndeosebi, o face în unele privinţe caducă. Iar în ochii literaţilor, continuă a prezenta interes prima lui carte, din 1953, Gradul zero al scriiturii. Semiologia pierzându-şi actualitatea, analizele sofisticate lingvistic ale lui Barthes abia dacă mai pot fi înţelese. O inexplicabilă eroare o reprezintă cartea despre China maoistă, vizitată de Barthes în plină Revoluţie culturală, cu atât mai surprinzătoare, cu cât autorul nu părea până atunci la curent cu politica, nu semnase protestul contra torturii în timpul războiului din Algeria şi nici nu se arătase interesat de revolta studenţească din mai 1968. Rămâne stilul absolut strălucitor şi inimitabil al multora din cărţile şi eseurile sale, frumuseţea unor formule, din care câteva au făcut carieră chiar şi după ce structuralismul şi semiotica au căzut în desuetudine..


Declaraţii

Atentatele din Franţa din 7 ianuarie au fost comentate, ca şi la noi, de numeroşi intelectuali, specialişti, politologi, istorici, sociologi, filosofi. Michel Onfray, autor al unei cărţi foarte discutate despre Freud, despre care am mai scris în această pagină, afirmă: „Despre religie în general şi islam în special, această presă (satirică – n.n.) spune cu voce tare, cu umor, ironie sau cinism, ceea ce mulţi gândesc în sinea lor. Satira permite afirmarea unor lucruri pe care gândirea politică corectă a epocii noastre le tace. Citind presa satirică râdem cu atât mai mare bucurie cu cât în restul publicaţiilor creştinul poate fi crucificat, dar niciodată imamul sau rabinul. La „Charlie Hebdo”, sutana, kipa şi burka sunt deopotrivă luate în derâdere – sau poate ar trebui să spunem erau?” Iată-l pe Salman Rushdie, urmărit ani buni de o fatwa a liderilor religioşi iranieni pentru caracterul presupus blasfemator al romanului „Versete satanice” (când am publicat în 1990 un fragment în România literară, am primit o scrisoare de protest de la Ambasada Iranului): „Religia e o formă medievală de iraţional, care, când e asociată cu armele, devine o ameninţare reală pentru libertăţile noastre. Totalitarismul religios a dat naştere unei evoluţii fatale în chiar inima islamului, ale cărei tragice consecinţe la constatăm astăzi la Paris. Sunt un susţinător al lui „Charlie Hebdo”, cum ar trebui să fim cu toţii, cu scopul de a apăra arta satirei, care a fost totdeauna pentru libertate şi contra tiraniei. A respecta religia a devenit azi a se teme de religie. Trebuie să avem dreptul de a critica religia aşa cum criticăm orice idee, trebuie să avem dreptul de a ne bate joc de religie, ca şi de idei, da, să fim lipsiţi de respect fără să ne temem.” În fine, André Glucksmann: „Teroriştii islamişti nu s-au înşelat în privinţa ţintei. «Charlie Hebdo» moşteneşte spiritul lui Voltaire, al acelei Franţe ireverenţioase şi libere pe care o iubim. Ucigându-i pe Charb, Wolinski, Cabu, Tignous şi pe ceilalţi, spiritul lui Voltaire este acela pe care l-au ucis de fapt. «Striviţi-l pe imfam!», răspundea filosoful fanatismelor.”.


De la imaginaţia facilă, la lumea facilă

Originalul gânditor francez Gilles Lipovetski a pus în circulaţie conceptul de légèreté: în româneşte, facilitate. Iată ce susţine filosoful: „Din punct de vedere antropologic, la légèreté este o necesitate psihologică proprie naturii umane. Ea şi-a avut mereu locul în societate, dar era limitată în trecut la momentele de divertisment, care ofereau o decompresiune. Se referea de asemenea la moravuri (uşoare ), la artă (uşurinţa stilului) sau la figuri mitologico-poetice (Icar,covorul zburător, îngerii). Nu mai e cazul în prezent. Noi am făcut pasul de la légèreté -imaginaţie la légèreté - lume, pe urmele universului nostru dematerializat şi nomad. De aici înainte, provocarea majoră este aceea de a conecta, miniaturiza, virtualiza. Triumfă cultul micimii. Sporturile care presupun alunecarea sunt în plină dezvoltare. Desenul minimalist şi arhitectura formelor în epură sau fluide înfloresc. Arta descoperă kitschul infantil, ludicul, cineticul şi evanescentul. Capitalismul consumatorist difuzează un ideal de viaţă facil, un fun morality. Umanitatea îşi aşteaptă salvarea de la nanomateriale şi de la energiile subatomice”.


Angelina Jolie şi bârfa hollywoodiană

În vârstă de 39 de ani, Angelina Jolie este una din cele mai cunoscute şi bogate actriţe americane. Bârfa hollywoodiană pretinde că adevăratul ei talent este în marketing. „Copil răsfăţat şi nu prea talentat”, gândesc în sinea lor mulţi. Mai ales după premiera „melodramei groteşti” Invincibilul. A făcut din căsătoria cu Brad Pitt o afacere de 5 milioane de dolari numai din negocierea exclusivităţii fotografiilor de la nuntă. E drept că soţii au donat suma unei asociaţii caritative, ceea ce pune un bemol criticilor. Se ştia, de altfel, că Jolie &Brad sunt mari filantropi, ceea ce i-a adus actriţei o decoraţie a reginei Angliei şi titlul de Ambasadoare onorifică ONU. Jurnaliştii de la „Le Point”, de unde am luat informaţiile de mai sus, cred că Jolie va intra în politică..

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara