Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
Meridiane de ---

Biblioteca mea, biografia mea

„Le Figaro littéraire” din 25 septembrie consacră două pagini ideii de bibliotecă. E recenzată, între altele, cartea germanului Walter Mehring, „Biblioteca pierdută”, care e povestea bibliotecii confiscate de nazişti a tatălui său. Walter, creatorul mişcării DADA în Austria, a reuşit să aştearnă pe hârtie, ca într-un roman, cărţile care l-au nutrit spiritual în adolescenţă. Tatăl său a căzut pradă unui atac de cord când îi citea fiului său cu voce tare pasaje din Kant. Astăzi sunt morţi şi fiul, şi tatăl, iar biblioteca le supravieţuieşte în cartea fiului. „Biblioteca este autobiografia mea”, afirmă în interviul acordat revistei eseistul Alberto Manguel. 30.000 de cărţi se află în rafturile ei. Autorul distinge biblioteca publică, rezultat al unui acord între cititorii prezumtivi, de biblioteca particulară, rod al creierului fiecăruia dintre noi. Manguel spune într-o carte a lui, al cărei titlu îi va fi fost sugerat de Borges, „Biblioteca, noaptea”, istoria unui pasionat de cărţi, care, după ce şi-a donat toate cărţile unei biblioteci publice, a înnebunit. Daniel Ménager descrie bibliotecile unor scriitori, nu pe cele reale, ci pe cele pe care şi le-ar fi putut imagina. Şi noi avem istoriile noastre cu biblioteci. Despre biblioteca Stolnicului Constantin Cantacuzino din prima parte a secolului XVIII s-a scris o carte. România literară a publicat la începutul anilor 1990 un articol al Ilenei Vrancea despre biblioteca lui Lovinescu, confiscată de comunişti, pe care a descoperit- o într-un depozit de la subsolul fostei librării „G. Coşbuc” de pe Lipscani. O parte din cărţile donate de Maiorescu şi Odobescu, aflate în sala dinspre Piaţa Revoluţiei a B.C.U., au ars în decembrie 1989, când militarii au tras cu tunul în clădire, convinşi fiind de ofiţerul care le-a dat ordinul, un maior devenit general şi şef al Departamentului cultural al Ministerului Armatei, că în interior se află terorişti.


Baudelaire, antimodern

Profesor la Collège de France, Antoine Compagnon, autor al unor emisiuni radiofonice devenite cărţi, O vară cu Montaigne şi O vară cu Proust, a publicat recent un eseu despre Baudelaire. Toată lumea ştia că autorul Florilor răului este unul dintre primii care a folosit termenul modern în sensul actual şi unul dintre primii poeţi moderni. Părerea lui Compagnon este oarecum diferită: „Inventator al modernităţii, Baudelaire opune o rezistenţă sălbatică lumii moderne. În acest sens, el este un antimodern prin excelenţă, adică, un om lucid, pasionat de epoca lui, dar conştient că orice progres antrenează o pierdere.” Contradicţie pe care o regăsim şi în alte atitudini adoptate de poet: le pozează fotografilor fără ezitare, dar urăşte fotografia pentru mondenitatea ei; publică bucuros în presa de mare tiraj, dar îi deploră catehismul progresist. Scrie Compagnon: „Astăzi acest antimodern ar face selfies, chiar dacă fotografia rezumă tot ce îl scandalizează în lumea modernă: narcisismul, mercantilismul, pornografia.”

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara