Numărul curent: 12

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Meridiane:
Meridiane de ---

Fără cărţi neterminate

Din colaborarea dintre Editura Penguin şi o agenţie braziliană de publicitate, a ieşit o campanie de încurajare a lecturii ordonate, să-i zicem. În cadrul Tweet for a Read, căci aşa se numeşte campania, a fost creat un semn de carte inteligent, care îi atenţionează prin Twitter pe cititorii ocupaţi, care încep cărţi şi nu le termină. Pe bază de sensori de lumină, micul semn de carte înregistrează cât a rămas închis un volum de care cineva sa apucat, la un moment dat. Aşteaptă o săptămână, după care începe să trimită mesaje de reamintire. Experimentul a început cu trei semne de carte inteligente, încă necomercializate, care preiau „vocile” lui Saramago, Nietzsche şi a muzicianului Vinícius de Moraes. Iată, de pildă, ce i-ar spune Nietzsche unui cititor neglijent: „Dumnezeu a murit. Nu lăsa să moară şi opera mea înainte să o citeşti”. Cam tras de păr, însă orice iniţiativă de încurajare a lecturii e de lăudat. Cu cât mai cool, cu atât mai bine.


Ecuaţia talentului

Tot din zona high-tech-ului exploatat literar e iniţiativa editurii franceze Short Edition, care dezvoltă un algoritm în stare să evalueze, în doar câteva secunde, potenţialul unui volum propus spre publicare. E, practic, vorba de a antrena inteligenţa artificială a unui calculator pe baza cărţilor deja publicate, în aşa fel încât maşina să „priceapă” ce e de calitate şi ce nu. După ce a învăţat, poate trece la evaluarea unei cărţi noi, din care să depisteze greşelile de ortografie şi de exprimare, să judece calitatea lexicului, gradul de elaborare al frazelor, chiar şi stilul autorului. Complicatul algoritm nu va înlocui, însă, ochiul versat al editorilor, ci doar îi va scuti de asaltul veleitarilor, care vor fi eliminaţi printr-un simplu screening.


Călătorind cu cărţile

„Le Nouvel Observateur” face o listă de nouă proze de călătorie care te pot consola dacă nu pleci în vacanţă. Linia aeriană care te duce spre destinaţii costisitoare, fără să cheltui mai nimic, se numeşte (sic!) Air Bouquins. Escalele cele mai spectaculoase sunt Brazilia, în compania lui Blaise Cendrars, Statele Unite, deodată cu Wolfgang Büscher, chiar şi Antartica, dacă ai curajul să i te alături lui Barry Lopez. Ceva mai aproape, în Irlanda, merge Tim Robinson. Paolo Rumiz călătoreşte de-a lungul fluviului Pô, prin tot nordul Italiei, iar Patrick Leigh Fermor se duce din Anglia până la Athos. Gerard Durrel, fratele lui Laurence, descrie paradisul din Corfu, pe care l-a cunoscut în copilărie. În fine, André Fraigneau şi Matthew Goodman îşi pun ambi- ţia cu călătoriile în jurul lumii. Să tot alegi, mai ceva ca pe siteurile agenţiilor de turism.


Arta în ajutorul poliţiei

Amy Herman, fostă avocată, specialistă în istoria artei, a avut ideea organizării la Metropolitan Museum din New York a unor cursuri de dezvoltare a spiritului de observaţie pornind de la tablouri. Poliţiştii new yorkezi s-au numărat printre cei dintâi invitaţi. Au fost rugaţi să nu dea atenţie numelui pictorilor şi nici caracterului artistic al pânzelor, ci să remarce diferite aspecte vizibile, aşa-zicând, cu ochiul liber. A fost lăsat fiecare să spună ce vede, ideea fiind că nu doar fiecare vede altceva, dar trebuie şi s-o spună în cuvintele lui. Detaliile contând enorm în rezolvarea crimelor, de exemplu, Amy Herman i-a condus pe poliţişti către remarcarea unor astfel de detalii pe care, fără îndemnul ei, aceştia le-ar fi trecut cu vederea. Bunăoară, toţi au observat că personajele care apăreau în două diapozitive prezentate succesiv sunt Lincoln şi Washington şi cum arată fiecare, dar nici unul că Washington e o pictură, iar Lincoln, o fotografie, şi încă în alb-negru. După folosirea romanelor în învăţământul financiar francez, iată o altă mână de ajutor dată de artă practicii.


Impostorul

Scriitorul german Walter Kirn a publicat de curînd o carte ce seamănă mai curînd cu un reportaj decît cu o ficţiune literară. E vorba de viaţa lui Christian Gerhartsreiter, născut în 21 februarie 1961 în satul bavarez Bergen, de unde a emigrat la vîrsta de 17 ani în SUA. Acolo tînărul impostor şi-a schimbat nu mai puţin de şase nume, pentru a se hotărî pînă la urma pentru cel de Clark Rockefeller, identitate cu care va închiria o casă în oraşul californian San Marino. Aici, în 1985, Rockefeller îl va omorî pe John Sohus, fiul adoptiv al gazdei, bănuielile autorităţilor fiind că de aceeaşi soartă a avut partea soţia acestuia, al cărei cadavru nu a fost găsit niciodată. Făptaşul cu identităţi multiple a fost descoperit abia după 27 de ani, în 2012, fiind condamnat de curtea de juraţi la închisoare pînă în 2035. Cartea lui Walter Kirn, intitulată, Blut will reden. Eine wahre Geschichte von Mord und Maskerade (Sîngele depune mărturie. O istorie adevărată despre crimă şi impostură), apărută la Editura C.H. Beck în 2014, descrie biografia impostorului de la locul de obîrşie pînă la intrarea în detenţie. Se pare că vara publicul german gustă asemenea proze inspirate din realitate.


Recunoştinţa poporului

Teribilul Savonarola (1452-1498) este unul dintre primii manipulatori moderni ai conştiinţei populare care a constatat pe pielea lui recunoştinţa celor care au beneficiat de predicile lui. Călugărul florentin, primul, se pare, care a deprins cititul sotto voce, fără să mişte buzele, în chilia de la San Marco, rostindu-şi în schimb predicile în Piaţa Signoriei cu voce tare, şi-a creat o gardă de tineri, un fel de brigăzi roşii maoiste sau de miliţii populare sovietice, pe care îi îndemna, cu mare succes, să terorizeze populaţia Florenţei, aruncând în foc opere plastice considerate obscene, între care, se pare, şi câteva pânze de Botticelli, sau opere literare de aceeaşi factură. Când a fost spânzurat şi incinerat, aceiaşi copii organizaţi pe brigăzi i-au înfipt în picioare suliţe ascuţite, asemănătoare cu ale soldaţilor romani aflaţi sub crucea pe care îşi dădea duhul Iisus.


Vae victis!

După o Cupă Mondială de fotbal, în care Coreea de Nord a pierdut toate meciurile la scoruri mari, s-a vorbit de expedierea antrenorului şi a jucătorilor, la înapoierea în ţară, în lagăre de muncă. Un guvern african a desfiinţat federaţia de specialitate după o înfrângere similară a echipei de fotbal. O carte recentă descrie tratamentul aplicat de Hitler unor glorii ale sportului german care n-au câştigat locul întâi în competiţii internaţionale. Luz Long a pierdut titlul olimpic în faţa idolului său Jesse Owens chiar sub ochii dictatorului, la Berlin. A fost expediat pe frontul sicilian, unde a murit, nu înainte de a-i fi adresat o ultimă scrisoare prietenului său de peste Ocean. Şi recordmanul mondial la 800 metri plat, Rudolf Harbing, a pierit pe front, când n-a mai câştigat competiţiile impuse de autorităţi. Baronul von Cramm, marele tenisman al anilor 1930, a scăpat ca prin minune de pe frontul rusesc, unde a fost trimis ca urmare a pierderii meciului din finala Cupei Davis în faţa americanului Donald Budge. Cel mai cunoscut caz este al boxerului Max Schmeling. Învins de Joe Louis în 1938, îşi pierde ambele picioare în Creta, unde Hitler decisese să-l trimită într-un regiment de paraşutişti.


Fată tânără cu perlă

Muzeul Mauritshuis de la Haga expune, după doi ani de lucrări, cel mai frumos tablou al lui Vermeer, Fată tânără cu perlă, considerat de mulţi la fel de valoros ca „Gioconda” lui Da Vinci. Istoria tabloului pictat în 1665 este ea însăşi excepţională. O romancieră de peste Ocean i-a consacrat un roman vândut în cinci milioane de exemplare, iar un cineast britanic, un film, cu Scarlett Johansson în rolul tulbură- toarei fete purtând cercelul de perlă. „L’Express” din 16-22 iulie publică opiniile a cinci specialişti cu privire la minunatul tablou al unui pictor readus la modă de impresionişti şi de Proust acum un secol, după o „hibernare” de alte două secole şi jumătate.