Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
Meridiane de ---

Ministrul francez al Învăţământului şi limbile clasice

Am mai semnalat dezbaterea din presa franceză pe tema reformei colegiului. Doamna ministru al Învăţământului i-a numit pseudo-intelectuali pe oponenţii reformei. Adevărată intelectuală, doamna ministru a fost susţinută de alţi doi adevăraţi intelectuali, primul-ministru şi preşedintele, şi criticată de toată suflarea de falşi intelectuali. „L’Obs” de la începutul lui iunie a cerut părerea câtorva dintre cei din urmă. Nodul dezbaterii îl constituie predarea limbilor clasice, latina şi greaca, în şcoală, devenite materii facultative. „Micii Benveniste (numele unui cunoscut lingvist francez – n.n.) ai reformei ştiu tot fără să fi învăţat nimic”, scrie Marc Fumaroli, critic literar şi profesor la Collège de France. Ei ar da dovadă de un „fanatism egalitarist” şi de „un pedantism egalitar legitimat în Franţa de sociologia lui Bourdieu”. Acuzaţia de „elitism” adusă şcolii bazate pe umanioare de către doamna ministru e combătută de istoricul Elisabeth Antébi cu un argument neaşteptat. Se întreabă ironic fondatoarea Festivalului european de latină şi greacă: „Elitiste, cele douăzeci de siriene exilate la Beirut, care joacă Antigona lui Sofocle, ca să-şi înalţe propria tragedie la nivelul destinului? Elitiste, femeile keniene care fac greva sexului ca să-şi oprească bărbaţii de la războaie, douăzeci şi şase de secole după surorile lor grecoaice din Lysistrata, comedia lui Aristofan?” Câteva exemple uimitoare de interes pentru greaca veche oferă Brigitte Franceschetti, profesoară de greacă la un liceu. Ea spune că miturile greceşti continuă să-i pasioneze pe copiii de azi şi să le îmbogăţească cunoştinţele. Un elev rebel, dispreţuit de toţi colegii, pe numele lui André, 7 ani, a descoperit că prenumele lui înseamnă în greacă bărbat şi a devenit brusc interesat de limbă. Myriam, aflată într-o clasă de elevi în dificultate, a asociat mitos cu logos, şi i-a spus profesoarei: „În fond, tu eşti mitologă”. „Şi eu, deşi nesigură de existenţa cuvântului cu pricina, am fost năpădită de o emoţie şi de o bucurie profundă”, a mărturisit profesoara. Un alt profesor, Robert Delord, observă că lectura textelor antice îi face pe elevi să „descopere arhetipurile mitice şi narative indispensabile înţelegerii lumii vechi şi deopotrivă celei moderne”, astfel încât „şcoala să le ofere modelele eroice ale începuturilor Republicii romane, odată cu Cocles, Scevola, Clelia, Regulus, care poartă în ei idealurile de curaj, angajament, altruism, patriotism, onoare şi respect al cuvântului dat”.


Ciorovăieli academice

Nu de Academia română e vorba, ci de cea franceză. Ciorovăieli n-ar fi un cuvânt potrivit pentru a noastră, în care domneşte un calm ideologic deplin şi, am zice, cât se poate de firesc, întrerupt rareori de declaraţiile ilariante şi infamante ale unui membru titularizat pe post de tulburător al liniştii intelectuale din venerabila instituţie. (A se vedea pagina trei a numărului de azi al României literare). Să venim la subiect. Primirea scriitorului haitian Dany Lafarrière nu pune probleme, dar survine după aceea furtunoasă de anul trecut a lui Alain Finkielkraut, evreu originar din Caraibe şi autor paradoxal al unei cărţi care a provocat o aprinsă dezbatere despre identitatea franceză. Academia de pe malul stâng al Senei e cunoscută ca fiind dominată de personalităţi de dreapta, ceea ce nu explică votul strâns (16 din 28) de care Finkielkraut a avut parte şi nici scandalul din presă. De vină e Finkielkraut însuşi, care n-a ratat ocazia de a se răfui nominal pe un post de televiziune cu opt dintre academicienii care şi-au însoţit votul negativ de o cruce, însemnând ostilitate făţişă, înscrisă pe buletin. Pe Danièle Sallenave a făcut-o antisemită. În dansul gentileţilor, au intrat şi alţii, pro sau contra Finkielkraut, de exemplu Jean d’Ormesson, care, acuzat de Dominique Fernandez că îşi face publice preferinţele, i-a amintit colegului său că şi în cazul Margueritei Yourcenar, una din primele femei academician, a procedat la fel, adăugând maliţios că sunt zvonuri care pretind că Fernandez n-ar iubi femeile. Şi-a cerut scuze în două scrisori. Simple ciorovăieli, cum se vede. Care datează chiar din secolul XVII, de la înfiinţarea Academiei franceze, uneori în forme politice violente, şi se continuă până în secolul XIX. În zilele noastre, academicienii sunt în mare măsură preocupaţi de „apărarea şi ilustrarea” limbii franceze, ceea ce face ca apelurile la a-şi spune cuvântul, care li se adresează din partea societăţii civile sau a institu- ţiilor politice, să privească probleme de vocabular. Cea mai recentă solicitare a fost prilejuită de marea bătălie în jurul căsătoriei gay: li s-a cerut, nu fără umor implicit, academicienilor, cunoscuţi ca ostili în general propunerii legislative a socialiştilor, să definească cuvântul căsătorie. N-au dat curs solicită rii, dar unul dintre academicieni a sugerat glumeţ următoarea definiţ ie de dicţionar: „Uniune între un bărbat şi o femeie (înv.)”. Cuvânt învechit, aşadar!


În apărarea jurnalismului critic

Nu ocazia apariţiei noului său roman (tradus rapid şi în româneşte), Umberto Eco explică cititorilor săi, într-un interviu din „Le Monde” , de ce şi-a ales ca temă viaţa intelectuală italiană, mai precis, presa scrisă şi televiziunea. El şi-a dat seama, ca noi toţi, că presa scrisă pierde teren în faţa televiziunii şi a siteurilor internet. O posibilă remediere a acestei situaţii ar consta, după opinia lui Eco, în creşterea exigenţelor presei scrise faţă de subiectele tratate şi faţă de modul lor de abordare. Mai exact, ar fi necesar ca ziarele să nu mai ofere cititorilor „aceeaşi supă” reîncălzită, ci să procedeze diferenţiat şi critic. Nu numai „critica literară e moartă în cotidiane”, dar spiritul critic însuşi, afirmă Eco. Ar fi bine dacă jurnalele ar consacra pagini criticii site-urilor internet, lipsite, în general, de discernământ. Ele sunt datoare să-şi „construiască cititorul”, nu să se plieze după gusturile lui presupuse de sondajele de opinie. Eugène Sue a dat ascultare cititorilor ziarului în care îşi publica în foileton Misterele Parisului, Balzac a mers după capul lui. Nu mai e cazul să spunem cine a câştigat. Presa caută prea mult exclusivităţile şi senzaţionalul. De dispărut, ziarele pe hârtie nu vor dispărea: dar nu vor mai juca rolul de până azi. Cu condiţia, evident, ca redactorii să descopere ce au de făcut. Eco dixit.


OCDE: clasamentul Pisa

Şcolile generale şi liceele din Asia ocupă primele şapte locuri din lume în viziunea OCDE. În frunte, şcoli din Shanghai şi Singapore. În privinţa universităţilor, ierarhia considerată cea mai fidelă este aceea propusă de Universitatea Jiao Tong din Shanghai. Deşi universităţile americane vin în faţă într-un număr considerabil, statisticele OCDE arată că India şi China dau împreună 50% din diplomaţii universitari, în vreme ce SUA se află pe locul trei cu 8%. Franţa are doar 1%. Nu vrem să ştim de ce procent beneficiază ţara noastră. Noroc că nu apare în datele OCDE. Oricât de discutabile ar fi criteriile, eficacitatea şi calitatea învăţământului european lasă mult de dorit. Prea frecventele reforme (vezi România!) sau erorile unora din ele conduc la această rămânere în urmă a părţii noastre de lume, incapabilă să se adapteze unor condiţii sociale şi economice cu totul noi.


Curiozităţi veneţiene

La vernisajul expoziţiei rusoaicei Irina Nakova, mai mulţi artişti ucraineni, îmbrăcaţi militar, au invadat sala. Protest paşnic contra ocupării Crimeii. În pavilionul islandez, aflat în vechea biserică Santa Maria della Misericordia, un artist elveţian a instalat o moschee, sub pretext că în toată Veneţia nu există niciuna. Imense falusuri de ghips în pavilionul englez şi sculpturi reprezentând picioare şi fese de femei aplecate peste toalete sau întinse pe un congelator, ţigări înfipte în anusuri sau în sex. Şi altele aşijderea. Unde eşti Grid Modorcea să protestezi?

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara