Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
Meridiane de ---

Rimbaud: scrisori şi documente

Un pasionat de moştenirea lui Rimbaud a cules în 10.000 de pagini, împărţite pe şapte volume groase, din care a apărut primul, sute de scrisori, documente şi fotografii legate de marele poet, cele mai multe datând după moartea lui, majoritatea inedite sau rarisime. Primul volum cuprinde anii 1912-1920. Cele care urmează vor împinge interesul arătat de posteritate autorului „Iluminărilor” până în 1935, 44 de ani după moartea acestuia pe un pat de spital din Marsilia. Multe provin de la scriitori din generaţia lui Paul Claudel, legatar testamentar al lui Rimbaud, cu care nu se întâlnise însă niciodată. Cea care îl alesese era bigota soră a poetului maudit, aceea care a pretins, fără ca cineva s-o creadă, că Rimbaud s-a convertit la catolicism în ajunul morţii, ceea ce lui Claudel, catolic fervent, nu putea însă să-i displacă. Documentele clarifică, între altele, şi legenda arderii de către Rimbaud a ediţiei originale din Un anotimp în infern din 1873, unica antumă. În jurul lui 1900, când unul din rarele exemplare existente pe piaţă costa o avere, un belgian a descoperit în imprimeria din Bruxelles, care scosese singura ediţie, un stoc de 400 de exemplare, ceea ce a prăbuşit preţul la…12.000 de euro exemplarul. Legenda fiind legendă şi arderea, fictivă, şi azi există librari care susţin că volumaşul costă mult mai mult. Altă legendă se confirmă, în schimb, şi anume aceea a lui Rimbaud, negustor şi om de afaceri abil, care a reuşit să convingă posteritatea că şi-a distrus cu mâna lui cartea cea mai cunoscută, sporind vânzările şi crescând preţul.


Un roman inedit de Pearl Buck

Numele romancierei americane Pearl Buck (1892-1973) nu mai spune nimic cititorului contemporan, şi nu doar de la noi, deşi autoarea a primit Premiul Nobel în 1938. Câteva romane i-au fost traduse şi în româneşte, din care Bucurie putea fi încă văzut în bibliotecile personale de după al doilea război. Scriitoarea n-a avut urmaşi direcţi, dar a adoptat şapte copii. Unul dintre ei a descoperit, unde credeţi?, într-un depozit din Texas, manuscrisul unui roman nepublicat şi necunoscut al scriitoarei. Intitulat Enigma veşnică, romanul a apărut în toamna trecută în SUA şi a fost deja tradus în franceză, urmând a fi tipărit de Editura „L’Archipel”, care a cumpărat drepturile de autor pentru10.000 de euro. Nimica toată. Se pare că nici fiul adoptiv, nici editorul nu contează pe cine ştie ce vânzări.


Muzica şi noile tehnologii

Nu doar literatura, dar muzica suferă asaltul noilor tehnologii. Autor divers, de la hip-hop la jazz, Laurent Garnier este cel care a contribuit cel mai mult la introducerea în Franţa a muzicii tehno. Într-un interviu acordat hebdomadarului „L’Express” de la începutul lui aprilie, el explică bulversarea pe care noile tehnologii au produs-o în industria muzicală. Ştafeta e preluată de foarte tineri muzicieni şi DJ. Cel care este considerat de către puştii de 10 ani cel mai mare DJ din lume este, în acest moment, Martin Garrix, un puşti el însuşi de 17 ani, pe care îl însoţesc la concerte părinţii. Uşurinţa cu care astăzi poţi imprima un disc şi metoda asemănătoare jocului de puzzle de a crea muzică exclud practic posibilitatea oricărei selecţii, în afara celei căreia îi acordă atenţie tinerii consumatori şi anume a celor 10 DJ consideraţi instanţa supremă în materie. Aceştia se numără în prezent printre cei mai bogaţi oameni de pe planeta muzicii. Selecţia lor exclude valoarea, fiind aleatorie, dar obligând casele de discuri să se plieze pe gusturile lor. Când un puşti de 17 ani deţine o asemenea putere, e limpede că muzica numită cândva uşoară nu mai prezintă decât un interes legat de modă şi devine, cum spune Garnier, un produs perisabil.


Romancierul şi eroul său

Într-un interviu din „Le Nouvel Observateur”, Michael Connelly, cunoscutul autor american de romane poliţiste, povesteşte cum a debutat pasiunea lui pentru popularul gen literar, când l-a descoperit pe Raymond Chandler, la 20 de ani. Detectivul Marlowe a devenit modelul poliţistului Hieronymus Bosch. L-a făcut pe Bosch protagonist în numeroase romane. La un moment dat, Bosch îmbătrânind şi el ca tot omul, romancierul s-a gândit să renunţe la el. „Am scris atunci despre alte personaje. Bosch insista însă să revină. M-am gândit că un cal bătrân, ignorant în privinţa tehnologiilor ştiinţifice, poate fi totuşi interesant. Cred că Bosch e mulţumit că l-am pus să se ocupe de cazurile nerezolvate. Nu mai pare să vrea să iasă la pensie.” Bună idee! S-ar zice că tot intuiţia face farmecul unui detectiv, căruia „poliţia ştiinţifică” îi dă, desigur, o mână de ajutor, dar al cărui talent nu-l poate înlocui. Declaraţiile lui Connelly survin pe fondul unei dezbateri referitoare la pretenţiile marilor editori americani de a „birocratiza” romanul poliţist, în sensul de a-i obliga pe autori, dacă ţin să fie publicaţi, să scrie conform reţetelor propuse de ei. Reţeta comportă un tip de subiect, atâtea grame de acţiune, atâta eros drept condiment şi un număr de pagini dinainte fixat. S-a terminat cu libertatea de mişcare a lui Sherlock Holmes, Poirot, Maigret, Marlowe şi toţi ceilalţi eroi răsfăţaţi de autorii lor. Editorii nu mai vor să aibă treabă, ei, cu mofturile romancierilor. Treaba lor e să flateze gustul publicului mai larg decât gaură neagră din literatura astronomică.


Cum arăta Cervantes

Se ştie că Cervantes a fost îngropat în ziua de 23 aprilie 1616 în biserica Mănăstirii Surorilor Trinitare din Madrid. Dar locul exact nu e cunoscut. Istoricul Fernando Prado, sprijinit de primăria Madridului, interesată de promovarea turismului după modelul englezilor, care exploatează la maximum Strtford-upon-Avon, locul unde e îngropat Shakespeare, mort tot pe 23 aprilie 1616, şi-a propus să identifice mormântul şi să exhumeze scheletul marelui scriitor spaniol. Între altele, pentru a spori informaţia privitoare la om şi a-i reconstitui chipul, cu mijloacele de care ştiinţa actuală dispune. Oricât ar părea de curios, noi nu ştim cum arăta Cervantes. Nici de ce boli a suferit. Nici de ce nu-şi putea folosi una din mâini. O aparatură sofisticată caută sub podeaua bisericii construite peste aceea existentă pe vremea autorului lui Don Quijote nişe, goluri, care i-ar putea adăposti osemintele. Dacă operaţia va avea succes, osemintele vor fi reîngropate. Dorinţa lui Cervantes a fost să nu aibă piatră pe mormânt.


Un film sulfuros

Nu e prima şi probabil nici ultima oară când arta degajă un miros de sulf. Dar filmul americanului Abel Ferrara, care reia povestea scandalului avându-l drept protagonist pe politicianul francez Dominique Strauss-Kahn, fost director al Băncii Mondiale şi prezumtiv candidat la preşedinţia Franţei, acuzat de violul unei cameriste în hotelul Sofitel din New York, s-ar părea că bate toate recordurile. Mai ales, dat fiind castingul: Depardieu în rolul lui DSK şi Jacqueline Bisset în rolul soţiei acestuia, Anne Sinclair. Rolul feminin a fost refuzat de mai multe actriţe, între care Isabel Adjani, Jodie Foster, Kristin Scott Thomas, scandalizate de scenariu. Depardieu, nu numai că nu s-a dezis, dar a sfârşit prin a finanţa în cea mai mare măsură filmul prin relaţii personale, când producătorul s-a văzut refuzat de toţi sponsorii. Filmul a ieşit, contrar uzanţelor, pe net, şi va fi pe ecrane în acest început de mai. E plin de scene la limita pornograficului. Cum şi DSK şi Anne Sinclair au anunţat că vor cere interzicerea difuzării peliculei, reţeta e de pe acum asigurată.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara