Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
Meridiane de ---

Invazie marxistă

Când am citit prima oară titlul cu litere de o şchioapă din „Le Monde des livres” – „Invasion marxienne” – , am avut o clipă impresia că e vorba de o invazie… marţiană. Nu, era vorba de câteva, ţineţi-vă bine!, zeci de titluri consacrate lui Karl Marx şi rodnicelor sale învăţături. Redescoperirea părintelui comunismului nu e chiar fără legătură cu neaşteptatul succes pre (deocamdată) electoral al radicalilor roşii ai lui Jean-Luc Mélanchon şi cu promisiunile făcute unor tineri prostuţi că numai comunismul e capabil să le cadorisească o lume mai bună. Comentatorii evenimentelor, de dreapta sau de stânga, atrag, ce e drept, atenţia că marţienii, pardon, marxizanţii autori ai cărţilor sunt pe deplin convinşi că Marx cel adevărat şi inspirator nu e utopistul dogmatic de odinioară. Doar că, fiind vorba să ne spună ce e, autorii şi comentatorii se dovedesc deopotrivă în pană de idei. Toată discuţia constă în a raporta unele la altele diferitele interpretări date doctrinei marxiste de către marxiştii din toate timpurile şi din toate ţările, de la Lenin (da, retipărit şi el cu „Statul şi Revoluţia”!) şi Gramsci la Thomson şi Léonard, ultimii trei, critici, vezi bine, ai stalinismului, scos vinovat a fi făcut din nobilul profet al împământenirii idealului comunist un predicator criminal al fericirii din gulag. Vinovat, adică, de tot răul. O raportare mult mai convingătoare ar fi fost aceea la realităţile comuniste de ieri şi de azi. S-ar fi văzut că însăşi critica marxistă a capitalului e vinovată, nicidecum deformarea ei de către Stalin, Mao şi compania. În fond, aceştia şi alţii, precum bătrânul fost lider al Cubei şi tânărul nou lider al Coreii de Nord, n-au făcut decât să aplice doctrina lui Marx. Contribuţia lor a fost exclusiv de natură practică. Economia centralizată şi planificată, răspunzătoare în principal de prăbuşirea sistemului comunist, partidul unic, clasa muncitoare, clasă conducătoare, lupta de clasă care a condus la închisoarea politică şi la gulag, acestea şi altele sunt înscrise cu litere însângerate în marxismul clasic. Ceea ce Marx a crezut că poate fi pus în locul capitalismului s-a dovedit, urmare a tragicei experienţe istorice a numeroase popoare, un rău mult mai mare decât răul pe care îl combătea. Nici un teoretician, oricât de fanatic, nu poate susţine contrariul. Îi lipsesc cu desăvârşire probele: nicăieri şi niciodată, comunismul n-a avut drept rezultat altceva decât sărăcia şi o lipsă de omenie care a pus în pericol însăşi specia noastră în umanitatea ei esenţială. De aceea am văzut în titlul articolului din cotidianul francez o invazie a marţienilor.


Universitatea

N-au fost nicicând mai actuale decât astăzi consideraţiile scriitorului şi sinologului francez Simon Leys despre universitate, ca formă de învăţământ, rostite în 2005, cu ocazia decernării titlului de doctor honoris causa al Universităţii catolice de la Louvain. Publicarea recentă a unui ordin al ministrului român al Educaţiei referitor la examenul de licenţă (plin, din păcate, de dezacorduri gramaticale şi abuzând de anacolut, ca figură a lipsei de stil, ca să nu mai vorbim de faptul că apare cu două luni înainte de încheierea anului universitar) reactualizează, la rândul lui, aceeaşi veche preocupare pentru rostul şi virtuţile şcolii superioare în formarea omului de cultură, care şi-a găsit în Leys un observator atent, deşi aflat în afara main stream-ului de idei. Patru lucruri sunt indispensabile, după părerea lui Leys, pentru buna funcţionare a unei universităţi: o comunitate de savanţi, o bibliotecă, selecţionarea prin concurs a studenţ ilor şi resurse materiale. Universitatea este un turn de fildeş, adaugă gânditorul francez, reprezentând o elită, căreia normele democraţiei politice nu i se aplică. Îl citează pe Flaubert care mărturisea că a încercat toată viaţa să trăiască într-un astfel de turn pe care „o maree de rahat îl izbeşte necontenit ca să-l doboare”. Scrie Leys: „În afara domeniului care îi este propriu, democraţia este sinonimă cu moartea: căci adevărul nu este democratic, nici inteligenţa, nici frumosul, nici iubirea – şi nici graţia divină”. Primejdia cea mai mare care pândeşte universitatea este utilitarismul. Universitatea nu e o şcoală profesională, ea nu produce tehnicieni, ci oameni de cultură, conform devizei lui Erasmus: homo fit, non nascitur. Nu te naşti om, devii om. Universitatea nu trebuie să fie o fabrică de diplome, pe modelul fabricilor de cârnaţi, încheie Leys: „Universitatea este locul în care omului i se dă şansa de a deveni ceea ce este cu adevărat”.


Din nou, limbile

Sociologul francez de stânga, în vogă în anii nebuni 1960-1970, Bourdieu, susţinea ca toţi neomarxiştii că burghezia a confiscat cultura, aşadar că tot ce e cultural e suspect politic. Romanciera Danièle Sallenave, membră a Academiei Franceze, a acordat hebdomadarului „Le Point” din 28 martie un interviu foarte critic la adresa de două ori răposatului sociolog (încercări de reanimare se fac nu doar în Franţa, dar şi în România). Cu aceeaşi ocazie, înlocuitoarea lui Maurice Druon în fotoliul academic se adaugă corului protestatarilor contra dispariţiei limbilor clasice din şcoală (la ei, ca şi la noi), cor iniţiat de Erik Orsenna şi de Jean d’Ormesson. Deşi consideră că ortografia are a doua importanţă în raport cu gramatica şi cu logica exprimării, romanciera condamnă dispreţul curent faţă de scrierea corectă ca pe un simptom al unei boli grave care este chiar dispreţul faţă de limba maternă şi faţă de istoria ei. În fine, e de părere că franceza trebuie promovată mai temeinic în ţări francofone ca România, Maroc şi altele. O dezbatere utilă şi la noi, după aceea organizată toamna trecută de Uniunea Latină la Alba-Iulia.


Un lingvist francez despre engleză

Claude Hagège este un lingvist cunoscut, şi nu numai în Franţa, care cunoaşte regulile câtorva sute de idiomuri şi stăpâneşte zece limbi. Poliglot, pledează pentru menţinerea în comunicare a câtor mai multe limbi şi, fireşte, contra folosirii exclusive a englezei în comunitatea politică şi ştiinţifică internaţională. După părerea lui, franceza, în mare scădere de cotă, nu e mai dificilă, cum se pretinde, decât rusa, araba sau chiar engleza. Bogăţia Europei constă în diversitatea limbilor ei. Îi dă dreptate lui Eco: „limba Europei este traducerea”. La întrebarea niţeluş stupidă a redactorului revistei „L’Express” de la începutul lui aprilie care îi ia un interviu – „nu găsiţi că e practic ca toţi să ştim aceeaşi limbă, când călătorim în lume?” – lingvistul dă un răspuns iritat, dar de bunsimţ: „Vă înşelaţi. Întreaga istorie ne-o arată: idiomurile statelor dominante au condus dintotdeauna la dispariţia idiomurilor din statele dominate. Greaca a înghiţit frigiana. Latina a ucis ibera şi galica. În momentul de faţă, în lume, dispar 25 de limbi în fiecare an. Înţelegeţi bine un lucru: eu nu lupt contra englezei; eu mă bat pentru diversitate. Un proverb armean îmi rezumă bine gândirea: câte limbi cunoşti, de atâtea ori eşti om”.


Cel dintâi ecologist

Publicarea în Franţa a primului din cele 15 volume proiectate a cuprinde integralitatea jurnalului intim al lui David Henry Thoreau (1817-1862) n-are nici o legătură cu programele diverselor formaţiuni ecologiste aflate în campanie electorală. Candidata principală a ecologiştilor francezi, doamna Eva Joly, deşi originară din împădurita Norvegie, nu pare să fi auzit de americanul care a trăit mare parte din viaţă într-o cabană izolată din pădure, înălţând în opera lui un imn „sublimelor revelaţii ale Naturii” (cu majusculă, desigur!). Considerat părintele ecologiei, Thoreau este şi cel care a creat expresia, prin excelenţă politică, nesupunere civică, aflată astăzi pe multe buze. De altfel, a ales ca mediu de trai pădurea, în fond, natura, exact în ziua de 4 iulie 1845, când se aniversa Declaraţia de Independenţă a Statelor Unite ale Americii. Nu se putea simbol mai potrivit. 

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara