Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
Meridiane de ---

Pledoarie pentru cetăţenie

Pe 2 iunie, Zadie Smith publică, în „New York Review of Books”, o convingătoare şi superbă pledoarie pentru acele clădiri care nu aduc venituri nici statului, nici investitorilor, dar care produc un incomensurabil bine public – pe numele lor tot mai uitat, bibliotecile şi librăriile. Ocazia o reprezintă închiderea iminentă a unei librării dintr-un cartier londonez ce funcţiona în parteneriat public-privat, pe care administraţia doreşte s-o ofere unui dezvoltator. În jurul librăriei, locuitorii zonei au format un lanţ uman spre a protesta împotriva închiderii ei. Zadie Smith e conştientă că atât ea, cât şi formatorii lanţului uman duc o luptă pierdută cu logica financiară tot mai relevantă în ultimii ani. Şi totuşi: „Din punct de vedere politic, tot ce mai poate face un adept al socio-liberalismului este să-şi amintească de faptul că fatalismul este încă un tip de capcană şi că există mai multe feluri de-a fi naiv”. O reflecţie de altfel deloc naivă asupra rolului statului astăzi („Dacă pierderile companiilor private tot sunt transferate la nivelul unor comunităţ i care şi-aşa se zbat să supravieţuiască, am putea măcar să ne plecăm urechea când oamenii ne spun ce loc ocupă între nevoile lor lucruri precum spaţiul public, accesul la cultură şi conservarea mediului înconjură tor”) şi asupra calităţii de cetăţean, care pare să desemneze, din ce în ce mai mult, simpla calitate de membru al unei comunităţi tot mai atomizate.


Gutenberg versus Apple

În ciuda previziunilor, afacerea cu e-book-uri (cărţi în format electronic) e dezamăgitoare pentru investitori. Potrivit hebdomadarului „Die Zeit”, specialiştii estimează că pînă în 2015 volumul de vînzări al cărţilor digitale în libăriile germane nu va depăşi 3,5% din totalul încasărilor. Pur şi simplu cererea pieţei e mică, chiar dacă în 2011 s-au vîndut 4,7 milioane de exemplare, de două ori mai mult decît anul anterior, numai că cifra reprezintă 0,5% din suma de 9,6 miliarde de euro cîte au circulat în branşa cărţilor. E bine sau e rău? E bine în măsura în care lectura rămîne o obişnuinţă chiar şi pentru cititorii care au renunţat la rafturile unei biblioteci propriuzise. E rău, întrucît mesajul e mediul, vorba lui McLuhan, mintea umană percepînd în alt fel litera tipărită faţă de cea oglindită pe ecranul cu pixeli. Lectura e ceremonie spirituală, aşadar act eminamente intim, la fel ca iubirea sau visarea, şi din acest motiv ambianţa cititului e hotărîtoare pentru efectul lui asupra spiritului. Cînd contextul dispare odată cu suprimarea suportului tradiţional, ceva se schimbă ireversibil. E ca şi cum, în locul unei mîncări delicioase, ţi se dă o pilulă chimică conţinînd aceleaşi nutrimente. Lipseşte însă gustul, savoarea şi reveria. Într-un cuvînt lipseşte spiritul, şi rămîne litera.


Pluralul european

Scriitorul german Hans Magnus Enzensberger, în interviul acordat lui Ulrich Wickert în ziarul „Die Welt” (4 iunie 2012), se arată a fi un optimist ferm în materie de cultură europeană, chiar dacă, politic vorbind, autorul nu priveşte cu ochi buni spre Bruxelles. Enzensberger îşi mărturiseşte nu doar aderenţa la modelul Gutenberg (tipul de cultură avînd ca principal vector cuvîntul tipărit), dar pe deasupra se îndoieşte că epoca internetului va putea să clatine hegemonia logosului. Cel mult poate pune sub semnul îndoielii noţiunea de proprietate intelectuală, aşa cum se întîmplă azi în urma cazurilor de compilaţie electronică. În rest, viitorul literaturii e sigur. E drept, poeţii nu mai au cititori, romancierii se pomenesc tot mai des în aceeaşi situaţie, dar declinul unui gen literar nu trebuie privit ca o apocalipsă a întregii galaxii verbale. Fără lexic, spiritul unui om oscilează pe o scală a obtuzităţii care merge de la uşurinţa agramată a reţelelor de socializare pînă la grosolănia acută de pe stadioanele moderne. Scriitorul recomandă ca fiecare cetăţean al Europei să ştie trei limbi, dar nu precizează care anume, cum nu ne spune nici nivelul de profunzime pe care l-ar cere un asemenea standard. Dacă Europa înseamnă diversitate, atunci ea trebuie să se oglindească în limbile pe care le stăpînim. „Europa ist ein Plural und kein Singular”, spune Enzensberger. („Europa e un plural, nu un singular”) Dezideratul e luminos, doar politicienii nu vor să audă de el.


Profeţii negre

Din rîndul apariţiilor insolite care ţin capul de afiş al ştirilor culturale în Germania, Günter Grass şi-a găsit în persoana lui Thilo Sarrazin un concurent puternic. Senator în Bundestag şi economist specializat în finanţe, Sarrazin s-a remarcat în urmă cu doi ani, odată cu publicarea volumului Deutschland schafft sich ab (Germania se destramă), în rîndurile căruia afirma că Germania nu mai poate duce povara financiară a întregii Europe, motiv pentru care, în lipsa unor decizii politice tăioase, Republica Federală se poate rupe. În urmă cu două săptămîni, Sarrazin a revenit cu o nouă carte, Deutschland braucht den Euro nicht (Germania nu are nevoie de euro), pe care a lansat- o cu multă tevatură mediatică la Hotelul Adlon din Berlin. Fost membru al Consiliului de Conducere a Băncii Federale, Sarrazin nu se sfieşte să prezică căderea rapidă a monedei unice, susţinînd că băncile germane trebuie să-şi ia măsuri pentru a preîntîmpina un fenomen care, indiferent de ce cred analiştii despre el, e inevitabil. Cartea nu a ajuns încă în librării, dar criticile nu au întîrziat să apară. Majoritatea politicienilor consideră ideile lui Sarrazin drept „lamentabile” şi „periculoase“, chiar dacă nu sînt puţini cei care îi împărtăşesc temerile. Unul dintre ei e chiar preşedintele Germaniei, Joachim Gauck, care i-a luat apărarea lui Sarrazin cu prilejul scandalului iscat de prima carte, cînd a apreciat observaţiile autorului drept un „act de curaj“. E drept, pe atunci Gauck nu era preşedintele Germaniei, iar Sarrazin nu era chiar atît de sceptic în privinţa monedei europene. Rumoarea stîrnită în jurul cărţii îi va aduce bani mulţi lui Sarrazin, pe care autorul, împotriva conştiinţei lui, va trebui să-i primească în euro, cel puţin pînă la împlinirea profeţiilor din carte.


O veste bună

În timp ce în Anglia se desfiin- ţează biblioteci, iar în România se construieşte o catedrală în valoare de câteva sute de milioane de euro, veştile bune vin de unde aproape că nu te aştepţi: în Azerbaidjan se pune la cale construc- ţia unui muzeu al literaturii. Statul a alocat deja 5 milioane de dolari în acest scop, iar construcţia urmează să fie găzduită de oraşul Gazah, locul de origine a numeroase personalităţi culturale de rang naţional. Presa nu dezvăluie prea multe detalii despre acest proiect ambiţios şi în aparent contratimp cu vremurile austere pe care le traversează întreaga lume, dar corespondenţii României în Azerbaidjan ne vor ţine fără îndoială la curent cu mersul lucrurilor.


„Pentru Europa“

La polul opus lui Sarrazin, site-ul Eurozine publică un lung şi bine articulat eseu semnat de scriitorul slovac Martin M. Simecka pe tema „divorţului de catifea” dintre Cehia şi Slovacia în contextul crizei Uniunii Europene. „Finalul vesel al poveştii dezintegrării Cehoslovaciei, care ar putea folosi euroscepticilor drept manual pentru destrămarea paşnică a Uniunii Europene, este pur iluzorie. Oamenii tind să uite că singurul motiv pentru care aceste două naţiuni s-au despărţit atât de liniştit este faptul că aveau în comun dorinţa de-a se reuni în cadrul Uniunii Europene. Nici nu îndrăznesc să mă gândesc cum ar fi evoluat relaţiile dintre cehi şi slovaci dacă ar fi trebuit să treacă testul jocurilor geopolitice lipsite de scrupule în afara plasei de siguranţă a UE”, notează scriitorul spre finalul textului, amintind şi figura tutelară a lui Vaclav Havel care, din fericire, încă ocupă un loc semnificativ în economia simbolică a celor două naţiuni. Dezintegrarea europeană nu e un experiment şi nici o curiozitate de copii ţâfnoşi, care aruncă vina de la unul la altul, ci o chestiune ale cărei efecte ar fi mai neplăcute decât ne place să ne imaginăm din sânul acestei comunităţi, fie ea şi fragilă, numită „Europa”, mai spune Simecka, pledând şi el, în felul lui, pentru ideea de comunitate ca şi Zadie Smith, şi pentru Europa, spre deosebire de neamţul eurosceptic.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara