Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
Meridiane de ---

Jumătăţi de cuvinte

S-a remarcat mai demult tendinţa vorbitorilor de franceză (şi, în mai mică măsură, de română şi de alte limbi) de a scurta cuvintele. Jacques Attali o socoteşte o adevărată boală, plină de consecinţ e asupra culturii limbii. Părerea lui este că tendinţa îşi are originea în limbajele de comunicare şi publicitate. De fapt, primul limbaj care a recurs la abrevieri a fost cel şcolar. Tendinţa s-a întins şi în vorbirea care se pretinde îngrijită, literară. Reluată în romane, ea s-a răspândit accelerat în deceniul din urmă, ameninţând accesul în dicţionare. Explicaţia pe care o oferă Attali este următoarea: „(Tendinţa) ascunde voinţa de a-i face pe interlocutori să creadă într-o competenţă sau experienţă particulară, pe care abrevierea o face să pară caracteristică pentru un mediu restrâns.” În definitiv, populară la origine, abrevierea tinde să sugereze apartenenţa la o elită. E un paradox foarte interesant. Boala cu pricina nu pare să aibă, până una, alta, leac. Amputarea nu e, pur şi simplu, lingvistică. E şi culturală, semn de degradare şi de declin. Nu se petrece prima oară în zilele noastre. Latina clasică a avut o soartă similară la sfârşitul Antichităţii. Numeroase cuvinte din limbile de origine latină provin din abrevieri din latina vulgară.


Cum arată o uzină nord-coreeană

În cadrul Întâlnirilor Fotografiei de la Arles, Franţa, Alice Wielinga a prezentat o fotografie şi o pictură realist-socialistă care reprezentau o uzină de îngrăşă- minte chimice din cel de al doilea oraş ca importanţă din Coreea de Nord, Hamhung. În pictură, vedem numeroşi muncitori grupaţi în jurul unei maşini care nu pare a fi activă, privind atenţi la un individ care vorbeşte la telefon, un trimis al partidului, desigur, informându-ş i probabil superiorii despre hărnicia muncitorilor. Alţi doi „civili”, urmăresc şi ei cu atenţie raportul activistului. În fotografie, aceeaşi hală industrială pare părăsită: nici picior de om al muncii. E drept, nici de activist. Alice Wielinga a fost în Coreea de Nord în 2013 şi a putut vizita uzina, care arăta mai degrabă ca în fotografie decât în pictură. Cele 700.000 de tone de îngrăşăminte pe care uzina le-ar produce anual nu par a ieşi din mână omenească. Poate din gura activiştilor din pictură.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara