Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
Meridiane de ---

Profeţie neagră

Aripa seniorilor din Uniunea Creştin Democrată (CDU), partidul cancelarului Angela Merkel, publică lunar un magazin culturalpolitic, intitulat „Souverän” („Suveran”) al cărui număr din septembrie 2015 a stîrnit reacţii patetice din partea adversarilor. Cauza stă în tenta neagră, de profeţie sumbră, pe care conţinutul multor articole o pune sub ochii cititorilor. Un articol se numeşte – nici mai mult, nici mai puţin – Sistemul e în pragul colapsului. Sistemul la care se referă articolul e chiar sistemul social din Germania, intrat în criză din cauza presiunii fugarilor din Orient. Alte două texte vorbesc despre sfîrşitul previzibil al creştinismului în landurile federale, şi pentru ca desaga să fie plină, un alt articol ne atrage atenţia că în cîţiva ani banii peşin vor ieşi complet din uz. Cu alte cuvinte, orice cumpărătură va urma să se facă numai cu cardul bancar. Chiar dacă magazinul e destinat cu precădere simpatizanţilor CDU, ochii taberei opuse îşi arată vigilenţa, dovadă articolul semnat de Friederike Haupt în „Frankfurter Allgemeine Zeitung”, al cărui ton persiflant ia peste picior exagerările prăpăstioase cu care magazinul „Souverän” tulbură spiritele autohtone. Friederike Haupt clasifică revista Dreptei creştine drept o facilă reclamă electorală într-un an cînd cota de simpatie a Angelei Merkel în rîndul nemţilor s-a prăbuşit la 30%, tocmai din cauza indulgenţei pe care cancelarul a arătat-o faţă de fenomenul emigraţiei. Ca de obicei, adevărul e undeva la mijloc.


Cea mai mare galerie de artă din lume

Nu este un muzeu, ci un metrou. Metroul din Stockholm, cu o lungime de 112 km, este cea mai mare galerie de artă a lumii. Potrivit The Guardian, pasagerii care se urcă în centrul oraşului, la staţia T-Centralen, pot admira, până capătul liniei, tendinţele artistice din ultimii cincizeci de ani. Ideea nu este nouă, apărând la sfârşitul secolului XIX, ca modalitate de a face arta accesibilă tuturor, însă a căpătat concreteţe în anii ’50, când ideologia politică social-democrată a vremii a coborât arta nu doar în stradă, ci de-a dreptul în subteran. Astfel, arta a devenit parte din oraş, bucurând şi privirile celor care locuiesc în suburbii. Dacă ne gândim la cum arată staţiile noastre de metrou, şi nu doar cele de la marginea oraşului, nu putem decât să-i invidiem pe suedezi.


Epidemia Knausgård

Un nume făcînd valuri în Germania este cel al scriitorului norvegian Karl Ove Knausgård, care a publicat de curînd al cincilea volum (Visuri) din ciclul romanesc Min Kamp. Că ciclul este cu precădere autobiografic ţine de aplecarea autorului de a-şi pune viaţa în tipar literar, atîta doar că criticii îi reproşează lui Knausgård o neglijenţă stilistică de-a dreptul supărătoare, al cărei efect nu e doar lipsa tropilor, dar chiar şi a elementarei griji pentru o expresie cizelată. Detaliu estetic care, judecat după ecoul favorabil din rîndul publicului, nu pare să-i stînjenească pe cititori. Negreşit, Knausgård e un anticalofil căruia preocuparea pentru stil nu-i tulbură nopţile, protagonistul romanului, al cărui nume este Karl Ove, fiind un alter ego în care cititorul poate bănui trăsăturile lui Knausgård. Ove e un artist avînd obsesia scrisului autentic, exigenţă în numele căreia îşi trăieşte viaţa compulsiv, trecînd de la perioade de transă creatoare la episoade de dipsomanie acută, cînd alcoolul îl preschimbă într-un monstru capabil de cele mai abjecte gesturi. Trezirea din crizele de dipsomanie e însoţită de invariabile reproşuri, de sub otrava cărora Ove nu poate scăpa decît într-un singur fel: scriind pînă la pierdere de sine. Editorul german a avut mult de furcă cu titlul ciclului romanesc, varianta curentă de traducere a lui Min Kamp (Lupta mea) fiind Mein Kampf, vocabulă caterisită din uzul public. În consecinţă, editorul a preferat să publice fiecare volum cu titlu propriu, omiţînd numele generic al ciclului. Volumul întîi Moartea, volumul al doilea Iubirea, volumul al treilea Jocul, volumul al patrulea Viaţa şi volumul al cincilea Visul. Al şaselea şi ultimul volum va apărea în anii următori.


La încheierea Tîrgului

Cui a vizitat Tîrgul de Carte de la Frankfurt, încheiat în urmă cu două săptămîni, i s-a întipărit stăruitor impresia că literatura a fost înlocuită de ideologie. Motivul stă în numele celor care au deţinut capul de afiş: Salman Rushdie şi Navid Kermani, doi scriitori musulmani cărora Occidentul le acordă o atenţie pe care opera lor nu o merită. Rushdie a fost prezent la Conferinţa de presă de la începutul Tîrgului, unde a vorbit despre libertatea de expresie în lumea contemporană. Multe clişee politicoase din partea unui scriitor pe care agenţii de securitate l-au împiedicat să coboare printre standurile editurilor, unde protecţia lui Rushdie ar fi fost greu de asigurat. Cît despre proaspătul laureat al Premiului pentru Pace al Librarilor din Germania, Navid Kermani, al cărui discurs a fost o elegie despre soarta vitregă a refugiaţilor sirieni, nu putem spune decît că ştie să exploateze slăbiciunea nemţilor, cărora frica de a nu fi taxaţi drept rasişti îi preschimbă în amfitrioni docili înghi- ţind orice exces oriental. Al treilea nume aflat pe buzele tuturor a fost Svetlana Aleksievici, laureata Nobelului pentru Literatură, a cărui absenţă (scriitoarea a preferat Berlinul, unde se află editura la care îşi publică în germană cărţile) a stîrnit bîrfele criticii de specialitate, care nu au cruţat-o deloc: cum să dai un premiu de literatură unei autoare de reportaje despre putere, credinţă şi suferinţă? Oricum, cei trei autori pomeniţi şi-au căpătat notorietatea din motive precumpănitor extraliterare, încă un argument ce întăreşte impresia de la început: la Frankfurt, literatura a fost eclipsată de ideologie.


Fleacurile lui Picasso

Le Nouvel Observateur ne semnalează că la Muzeul Naţional Picasso din Paris, curioşii pot vedea, pe lângă opere, şi arhiva personală a artistului. Făcută din mici obiecte ale unui om care păstra totul, de la fotografii la bilete de metrou sau de cinema. Dar, într-un carneţel de adrese aparent fără valoare dăm peste coordonatele lui Aragon şi Apollinaire, sau în corespondenţa păstrată cu acribie, peste bileţele de la admiratoare din toată lumea, care scriau pe plic doar monsieur Picasso, France. ?i, comentează autoarea articolului, Claire Fleury, întocmai ca scrisorile pentru Moş Crăciun, corespondenţa îi parvenea negreşit. Dar Picasso nu era doar un colecţionar de nimicuri. Strângea, cu şi mai multă meticulozitate, articolele care apăreau despre el în presa din toată lumea, în toate limbile. De asemenea, strângea articole despre partidele comuniste din lume, cu toate că luase, treptat, distanţă de ideologia pentru care a militat. Biografia completă a unui artist complet se regăseşte, aşadar, în cele 200.000 de obiecte şi documente personale pe care, laolaltă cu opera, muzeul le arată publicului.


Cea mai înaltă catedrală din Europa

După ce i se vor adăuga şase turle, a căror construcţie a început, Sagrada Familia, opera neterminată a lui Gaudi, câştigă detaşat bătălia cu domul din Ulm, cea mai înaltă catedrală din Europa, la ora actuală. The Independent îl citează pe arhitectul şef al şantierului de la Sagrada Familia, Jordi Fauli, care speră să termine complicata construcţie a turlelor în 2026, la centenarul morţii lui Gaudi. Întregul proiect, care durează deja de 133 de ani, ar urma să se încheie prin 2030-2032, deşi o dată exactă e dificil de estimat. Cele şase turnuri le vor fi închinate lui Iisus Cristos, Fecioarei Maria şi celor patru evanghelişti. Prin construcţia lor, catedrala, care atrage anual peste 3 milioane de turişti, va ajunge la 172.5 metri înălţime.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara