Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
Meridiane de ---

Realitatea bate ficţiunea

Printre nominalizările din acest an la Premiul Tîrgului de Carte de la Leipzig se numără romanul horror Der goldener Handschuh (Mănuşa de aur) al scriitorului Heinz Strunk. Numele volumului nu e fictiv, ci luat din realitatea citadină a Hamburgului, una dintre cîrciumile metropolei purtînd acelaşi nume. Numai că, în roman, bodega nu e un banal local destinat distracţiei, ci un veritabil lăcaş al prăbuşirilor morale, clienţii întrecîndu-se în consumul de alcool, droguri şi prostituţie. Pînă aici nimic nou, atîtea cărţi fiind inspirate de lumea barurilor deocheate. Detaliul insolit e că personajul principal se numeşte Fritz Honka, al cărui nume nu e rodul imaginaţiei autorului. Honka a fost un criminal în serie în anii ‘70, de mîna lui murind în Hamburg patru femei cu vîrste între 30 şi 60 de ani. Motivaţia: deraiere psihică cu delir erotic. Judecat după înfăţişare, criminalul trecea neobservat. Cu o înălţime de 1,68 m, era pirpiriu pînă la emaciere, doar fizionomia avînd trăsăturile crispate ale unui om ros de demoni interiori. Honka a fost descoperit întîmplător, din cauza unui incendiu accidental ce i-a cuprins locuinţa, pompierii găsind la faţa locului părţi de corp uman. Arestat, Konka şi-a recunoscut repede crimele, condamnarea fiind o formalitate juridică. Declarat iresponsabil în urma expertizei psihiatrice, a fost internat într-un ospiciu de boli nervoase.
Scriitorul Heinz Strunk nu s-a sfiit să facă din biografia criminalului firul principal al naraţiunii din Mănuşa de aur, restul fiind o chestiune de rutină epică, condimentată cu un simţ al ironiei de care autorul face abuz. Criticii îl consideră pe Strunk un romancier versat ce face exces de umor negru, glumele cu care îşi presară paginile fiind amuzante, dar lipsite de poantă. Ele atrag prin nonconformism, dar irită prin lipsa întorsăturii inteligente, fără de care bancurile au alura seacă a spelcelor cu vîrful tocit. Şi totuşi, romanul a intrat în lista scurtă de nominalizări pentru tîrgul de la Leipzig. Heinz Strunk nu e un anonim, publicînd în 2004 un bestseller: Fleisch ist mein Gemüse (Carnea e leguma mea). Probabil că titlul, o înţepătură clară la adresa vegetarienilor, a sporit mult numărul de exemplare vîndute.


Afacerea Jivago

Aşa se numeşte volumul pe care scriitorii americani Petra Cuvée şi Peter Finn l-au publicat în 2014, fără prea mari ecouri în SUA. De un interes mai mare se pare că se va bucura în ţările europene, de exemplu în Germania, unde varianta apărută recent a încălzit breasla criticilor de întîmpinare. Cartea e o analiză a reacţiilor pe care decernarea Premiului Nobel în 1958 unui poet rus le-a stîrnit de o parte şi de alta a Cortinei de Fier. Poetul se numea Boris Pasternak şi nu scrisese decît un roman, numai că în paginile lui era vorba de Primul Război Mondial, de Revoluţia Bolşevică şi de Războiul Civil în care avea să degenereze. Manuscriul romanului Doctor Jivago a fost trecut clandestin peste graniţa URSS de către editorul Sergio Angelo, varianta italiană apă- rînd în 1957, pentru ca foarte repede să apară ediţiile în limbile engleză, franceză şi germană. Dată fiind atmosfera vremii, romanul a fost citit cu precădere în cheie ideologică, americanii folosindu-l ca pe o armă anti-rusă (încălcarea drepturilor omului), în vreme ce ruşii l-au resimţit ca pe o trădare. Supus atacurilor în presa rusă, cu formule ce azi ne sună atît de familiar şi totuşi atît de ridicol („Pasternak a pîngărit ţara a cărei pîine o mănîncă, a batjocorit poporul din munca căruia trăieşte”), poetul a refuzat Premiul Nobel şi a murit neîmpăcat într-o suburbie a Moscovei în 1960. Cei doi autori au cercetat presa epocii din Rusia şi America, obţinînd un tablou verosimil al războilui mediatic pe care l-a declanşat Doctor Jivago. În Rusia, romanul nu a fost publicat decît în 1988.


Oraşul planetar

Născută la Haga în 1949, Saskia Sassen a copilărit în Argentina şi a studiat sociologia în Franţa. Dar acasă cu adevărat se simte în SUA, unde publică cu relativ succes cărţi despre globalizare. Notorietatea şi-a căpătat-o cu volumul Global City, o cercetare temeinică a metropolelor care, depăşind stadiul de mari oraşe, devin veritabile centre ale unor organisme internaţionale (bănci, concerne, agenturi de publicitate, firme de consultanţă etc). Din cauza acestor influenţe crescînde, metropolele în cauză (New York, Tokio, Frankfurt etc) se preschimbă în capitale planetare, un soi de focare a căror putere se extinde asupra întregii lumi. Şi astfel, de la „satul-planetar” se trece la „oraşul-planetar”. Probabil că următoarea treaptă va fi „mahalauaplanetară”. Cea mai recentă carte publicată de Saskia Sassen în SUA se numeşte Expulsions. Brutality and Complexity în the Global Economy (Expulzări. Brutalitate şi Complexitate în economia globală). La o privire mai atentă „expulzări” e un termen prea general pentru a surprinde fenomenele la care se referă autoarea. Este vorba de secătuirea resurselor, de inegalităţile crescînde, dar mai ales de migrările masive de populaţie, provocate de sărăcie, injustiţie şi război. Consecinţele la scară mare sînt devastatoare, urmarea fiind un cortegiu întreg de dislocări, evacuări, dezrădăcinări şi deplasări. Toţi aceşti termeni sunt surprinşi de termenul generic de „expulzări”. Polisemantic şi ambiguu, termenul are oricum o conotaţie sumbră, la fel ca tonul general al cărţii semnate de Saskia Sassen.


Sigilii din timpul Primului Templu, descoperite la Ierusalim

Arheologii israelieni continuă să facă la Ierusalim, în cadrul programului Cetatea lui David, descoperiri de excepţională importanţă istorică.
Săptămâna trecută – relatează cotidianul „Yedioth Ahronoth” în ediţia sa de luni, 7 martie –, în partea de nord a Oraşului Vechi (în zona care constituie nucleul Ierusalimului din epoca Primului Templu) au fost descoperite două sigilii personale, vechi de aproximativ 2500 de ani. Ambele poartă numele celor care le-au deţinut, iar onomastica lor are legătură directă cu onomastica veterotestamentară.
Unul dintre cele două sigilii are o particulară raritate istorică, întrucât aparţine unei femei, Elihana bat Gael. Potrivit cercetătorilor de la Autoritatea Arheologică Israeliană, asemenea sigilii personale feminine sunt cu totul excepţionale, întrucât femeia avea, în iudaismul Primului Templu, o condiţie inferioară şi era socialmente dependentă de soţ. În cazul de faţă, Eliha (varianta feminină a numelui Eli, atestat în Vechiul Testament) nu numai că dispunea de suficientă independenţă personală cât să îşi administreze singură bunurile – de unde necesitatea sigiliului –, ci folosea ca nume de referinţă pe cel al tatălui, nu al soţului, aşa cum cerea cutuma. Arheologii dr. Dorin Ben-Ami, Yana Tchekhanovets şi Salome Cohen, care conduc excavaţiile la situl Cetatea lui David, presupun că este vorba de descendenta unei familii bogate, cu suprafaţă socială, care se revendica de la această familie pentru avantajele pe care acest statut i le conferea.
Cel de-al doilea sigiliu găsit poartă şi el numele deţinătorului, scris cu aceleaşi caractere ebraice vechi (de dinainte de scrierea „pătratică”). El i-a aparţinut unui anume Sa’aryahu ben Shabenyahu, al cărui nume este atestat în Cartea lui Iov şi înseamnă „Dumnezeu, cel care S-a arătat în furtună”.
După 9 ani de excavaţii la acest sit, arată cotidianul din Tel Aviv, cantitatea de obiecte arheologice relevante este impresionantă şi atestă importanţa Ierusalimului regal în viaţa evreilor din epoca Primului Templu.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara