Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
Meridiane de ---

Preţul boemei În rîndul scriitoriilor elveţieni, Ludwig Hohl (1904- 1980) e un nume prea puţin cunoscut, în ciuda preţuirii de care s-a bucurat din partea colegilor de breaslă. Max Frisch, Elias Canetti sau Adolf Muschg i-au lăudat opera, iar Friedrich Dürrenmatt a lansat chiar o butadă: „Alţi scriitori îşi au metresele lor, în schimb eu îl am pe Hohl”. Lăsăm cititorii să priceapă singuri la ce anume se referă Dürrenmatt. Cartea lui de căpătîi, intitulată Însemnări şi apărută în 1967, e un amestec de apoftegme filosofice, interpretări onirice şi versuri sibilinice. Ludwig Hohl s-a născut într-o famile protestantă din Netstal, cantonul Glarus, şi a urmat cîteva şcoli în cantonul Thurgau, fără să-şi dea însă bacalaureatul. Cît despre studii superioare, nici vorbă. Emancipat pînă la a-şi face din frondă un principiu, şi-a dus viaţa dintr-un expedient în altul, ţinînd cu dinţii la libertatea de scriitor pe cont propriu. Treptat, destinul i-a alunecat în boemă, lui Hohl ducîndu-i-se buhul de noctambul, băutor şi, culmea, alpinist, deşi în cazul lui cuvîntul „căţărător” e mai nimerit. Se spune că dormea în beciuri şi-şi scria versurile pe articole de lenjerie intimă. Ca întotdeauna cînd biografia o ia înaintea operei, după moarte numele i-a intrat în umbră, supravieţuind mai mult prin superlativele pe care Frisch sau Canetti le-au rostit despre el.


Un monstru al erudiţiei

S-au împlinit 300 de ani de la moartea lui Gottfried Wilhelm Leibniz, despre care se zvonea că, de cum se trezea dimineaţa, avea deja în minte atîtea idei că nu-i ajungea toată ziua ca să le pună pe hîrtie. Oricîtă exagerare am bănui în aceste cuvinte, dintr-un dram de adevăr trebuie să se fi inpirat ele, dovadă polivalenţa unui spirit care s-a remarcat printr-o curiozitate nesăţioasă. Cu toate că avea formaţie juridică, Leibniz s-a risipit într-o puzderie de pasiuni intelectuale: filosof, consilier politic, matematician (precursor al calculului diferenţial şi integral), terapeut în stare a scrie reţete medicale, tehnician făcînd schiţe de submarin, planuri de iluminare a străzilor, scheme pentru pompele de apă sau mecanisme pentru mori eoline.

Născut la Leipzig într-o familie protestantă, Leibniz a studiat în mai multe Universităţi (Jena, Nürnberg, Leipzig), dar erudiţia şi-a căpătat-o printr-o uriaşă muncă de autodidact. Dorinţa lui acerbă a fost să-şi pună spiritul în slujba îndrumării capetelor politice, oferindu-le sfaturi, analize şi prognoze. Cît a stat la Curtea de la Hanovra a purtat o corespondenţă enormă cu aproape o mie de persoane, lăsînd posterităţii peste 20 000 de epistole. Teodiceea, lucrarea în care caută să-l dezvinovăţească pe Dumnezeu de apariţia răului în lume, s-a născut din dialogurile pe care le-a purtat cu Sophie Charlotte, fiica prinţului de Hanovra. Charlotte avea ulterior să devină prima regină a Prusiei. Una din ideile celebre ale lui Leibniz, aceea că Dumnezeu nu ar fi putut face o lume mai bună decît a noastră, pe care o găsim deformată sub forma clişeului „cele mai bune din lumile posibile”, a fost persiflată de Voltaire în romanul Candide. Dar chiar luată în rîs, ideea lui Leibniz a supravieţuit peste generaţii, asemenea unui şlagăr romantic pe care omenirea simte nevoia să-l fredoneze în clipele de entuziasm. A murit pe 14 noiembrie 1716, arhiva lui conţinînd peste 100 000 de pagini de manuscris. Nici măcar jumătate din ele nu au fost publicate, principalul impediment fiind că majoritatea notiţelor sînt în stadiu de ciornă, fără a putea fi adunate sub o temă sau sub un titlu. Comemorarea celor 300 de ani a fost marcată de cartea lui Eike Christian Hirsch, Vestitul domn Leibniz – o biografie, apărută de curînd la Editura C. H. Beck din München.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara