Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
Meridiane de ---

Un virtuoz al lemnului

La Augustinermuseum din Freiburg vizitatorii pot admira în aceste zile expoziţia unui geniu al Renaşterii, Hans Baldung, născut la Schwäbisch Gmünd, în 1484. În acea epocă oraşul era un burg liber din Sfîntul Imperiu Roman de Naţiune Germană, a cărui administraţie nu era supusă nici unui prinţ din regiune. Însufleţit de timpuriu de ambiţia de a deveni un artist aparte, Hans Baldung a plecat la Nürnberg cu intenţia expresă de a intra ucenic în atelierul lui Albrecht Dürer, sub mîna căruia s-a format între 1503 şi 1507, imitîndu-i la început stilul, pentru ca treptat să-şi plăsmuiască o manieră proprie de a desena. La Nürnberg, Baldung şi-a căpătat porecla de „Grien”, de la „der Grüne” (verdele), ca semn de recunoaştere a preferinţei pe care şi-a mărturisit-o mereu pentru această culoare, de unde şi numele cu care avea să rămînă în memoria posterităţii: Hans Baldung Grien. Artistul e considerat un maestru al gravurii în lemn, în expoziţie fiind etalate peste 60 de gravuri a căror tematică e precumpănitor creştină, precum răstignirea, mater dolorosa sau coborîrea de pe cruce. Dar capodopera prin care Baldung Grien şi-a căpătat celebritatea este altarul din lemn aflat în Domul din Freiburg, pe care l-a migălit între 1512 şi 1516, cioplindu-l, vopsindu-l şi cizelîndu-l pînă la un grad de virtuozitate ce aşază opera în rînd cu altarul lui Grünewald din Isenheim sau cu altarul făcut de Tilman Riemenschneider în Biserica „Sfîntul Jacob” din Rothenburg ob der Tauber. Baldung Grien a murit la Strassbourg în 1545, bucurîndu-se pînă în ultima clipă de o stimă unanimă.


Omul monofonic

De curînd norvegianul Karl Ove Knausgard, care şi-a căpătat notorietatea prin ciclul romanesc Min Kamp (Lupta mea), ale cărui volume au fost traduse şi în limba romînă, a publicat o antologie de eseuri, scrise între 1996 şi 2013, cu titlul America sufletului. Cele 18 eseuri din volum ating o puzderie de subiecte cu rezonanţă culturală, de la romanul Misterii de Knut Hamsun pînă la masacrul de la Utoya, purtînd semnătura lui Breivik. Dar tema centrală e lumea digitalizării globale, în care fiinţa umană începe să-şi piardă tot mai mult libertatea. Referindu-se la contemporani, Knausgard vorbeşte de idioţii cosmosului, iar cînd face portretul insului dependent de internet, scriitorul foloseşte sintagma de omul monofonic (fiinţa ruptă de realitate, claustrată în casă, stînd toată ziua cu ochii lipiţi de ecran). Din cauza digitalizării, lumea în care trăim îşi pierde sensul de loc primitor pentru omenire spre a se transforma într-un contra-loc sau un ne-loc, cum spune Knausgard. Aşteptăm ca volumul să apară în limba română.


Eretic, dar binefăcător

Pe 3 noiembrie, la Castelul Bellevue din Berlin, reşedinţa preşedintelui Germaniei, Joachim Gauck a găzduit „Seara Martin Luther”, prilejuită de cei 500 de ani cîţi s-au împlinit de la începutul Reformei. La jubileu a fost prezentă întreagă cremă a protipendadei din lumea protestantă, începînd cu episcopul Hueber şi terminînd cu Katrin Goering Eckhardt, membră în Sinodul Bisericii Lutherane din Germania. În cuvîntul de deschidere, Gauck a subliniat că seara nu trebuie privită ca un indiciu al amestecării sferei bisericeşti cu cea a statului, declaraţie obligatorie dacă ne amintim că Joachim Gauck, el însuşi pastor protestant în fosta RDG, a deţinut din 2012 funcţia de preşedinte federal. Întărind nuanţele, Gauck s-a declarat un urmaş al spiritului lui Luther, fără de ale cărui teze de la Wittenberg landurile germane nu şi-ar fi căpătat suvernitatea faţă de scaunul papal de la Roma. Întrunirea a îmbrăcat forma unei serate literarmuzicale, aşadar un moment îndeosebi cultural, dedicat memoriei celui care, din eretic cum fusese înfierat în epoca lui, a devenit un vizionar care, sub forma dogmei creştine, a dat un nou accent conştiinţei de sine a germanilor.


Înzestrări polivalente

Pe 6 noiembrie, primăria oraşului Braunschweig a decernat premiul „Wilhelm Raabe” scriitorului Heinz Strunk, născut la Hamburg în 1962. Pe numele adevărat Mathias Halfpape, Strunk e un artist polivalent, în fiinţa lui dîndu-şi întîlnire mai multe ego-uri: muzician, actor, mentor al trupei umoristice „Partidul” şi, bineînţeles, scriitor. E drept, un scriitor cu nerv coroziv, iubitor de parodii, pentru care zeflemeaua ţine deseori loc de fir epic. Strunk a debutat în 2004 cu un roman autobiografic, intitulat Carnea e leguma mea, o diatribă vădită la adresa vegetarienilor, pentru ca volumul să fie ecranizat în 2008, rolul principal în peliculă fiind deţinut chiar de... autor. Au urmat alte şapte cărţi, ultima fiind Mănuşile de aur, un roman inspirat din cazul real al unui ucigaş în serie, Fritz Honka, care, în anii 1970, a omorît mai multe femei din Hamburg, pe care le acroşa într-un local al cărui nume e chiar cel din titlul cărţii. De această dată, Strunk a lăsat la o parte umorul şi a scris o proză de-a dreptul thriller, în buna tradiţie a lui Edgar Allan Poe sau Stephen King. Numele premiului provine de la scriitorul Wilhelm Raabe (1831-1910), autor de nuvele, povestiri şi schiţe, care a trăit în ultimii zece ani de viaţă în Braunschweig. La fel ca Strunk, Raabe a fost polivalent, iubind desenul în cărbune şi pictura în ulei. Tablourile sale înfăţişînd peisaje din epocă se bucură de atenţia cunoscătorilor din branşă.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara