Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Arte:
Mecenat artistic în secolul XXI: Fraţii Lauder de Edward Sava

Există o serioasă tradiţie a mecenatului artistic în Statele Unite. Mari sau mici, muzeele americane îşi datorează existenţa acelor care, adevăraţi cunoscători sau doar bine sfătuiţi, au alcătuit colecţii de toate dimensiunile, de la modest la fabulos, pe care le-au lăsat moştenire, încurajaţi de un sistem favorabil de taxare, publicului... Numele unor Havemeyer, Frick, Rockefeller, Mellon, Lehman, Morgan au intrat în legendă. Astăzi, într-o lume mai puţin generoasă, cei care pot fi înscrişi în aceeaşi categorie sunt mult mai puţini. Printre ei, fraţii Leonard şi Ronald Lauder.

Moştenitori ai imperiului de cosmetice întemeiat de mama lor Estée, amândoi au fost din tinereţe colecţionari pasionaţi, cu interese complementare. Atenţia le-a fost mereu atrasă de lucrări de excepţie. Aşa cum declara Ronald atunci când a oferit acum câţiva ani publicului new yorkez prilejul unui contact cu o parte a eclecticei sale colecţii, criteriul principal de selecţie pentru el este dacă o anume creaţie te face să exclami, în cuvintele sale, „Oh my God” sau nu…

Colecţia lui Ronald Lauder include astăzi sute de obiecte, de la armuri la desene impresioniste şi la artă contemporană. Dacă acestea vor intra sau nu într-un muzeu este încă neclar. Dar numele său va rămâne categoric ataşat de „Neue Galerie” instituţia dedicată artei austriece şi germane de la începutul secolului al XX-lea pe care a întemeiat-o şi înzestrat-o împreună cu prietenul său Serge Sabarsky. În doar câţiva ani, „Neue Galerie”, amplasată într-o vilă, foarte aproape de Metropolitan, la intersecţia dintre Fifth Avenue şi strada a 86-a, a devenit unul dintre cele mai iubite muzee new-yorkeze. Publicul revine mereu să revadă colecţia permanentă – picturi şi desene de Klimt şi Schiele, mobilier şi orfevrărie produse de atelierele Wiener Werkstätte, exemple remarcabile ale expresionismului german, ale curentului „Neue Sachlickeit/ Noua Obiectivitate”, creaţii ale membrilor şcolii Bauhaus – dar şi cu totul remarcabile expoziţii temporare… În iarna trecută, muzeul a găzduit o manifestare dedicată chipurilor şi siluetelor desenate sau pictate de Egon Schiele, privite în contextul mai larg al istoriei portretului austriac de la început secolului al XX-lea. Expoziţia a pus în evidenţă nu atât virtuozitatea artistului cât capacitatea acestuia de a transcende realitatea obiectivă pentru a scoate la iveală – în tradiţia unor Rembrandt sau Goya – tensionate şi chinuite „imagini ale sufletului”.

Acum – „ Gustav Klimt şi Adele Bloch-Bauer: Femeia îmbrăcată în aur” – este o manifestare centrată în jurul unui portret din 1907 devenit celebru nu atât pentru indubitabilele sale calităţi artistice sau pentru că reprezintă o imagine etalon a societăţii vieneze de dinainte de Primul Război Mondial, ci pentru istoria sa mai târzie. Confiscat de nazişti, expus după aceea pentru multă vreme în Galeria vieneză Belvedere, retrocedat moştenitorilor lui Ferdinand Bloch-Bauer prin decizie judecătorească şi achiziţionat în 1996 de Ronald Lauder pentru fabuloasa sumă de 135 de milioane de dolari, portretul a fost donat muzeului new-yorkez unde este expus acum în marele salon de la primul etaj.

Puţini şi-ar fi închipuit că, indiferent de uriaşele sume cheltuite, cineva poate alcătui în ziua de azi, într-un interval relativ scurt, o colecţie de asemenea adâncime şi calitate ca aceea de artă cubistă, începută de Leonard Lauder în 1976 cu două lucrări de Léger şi oferită în dar Muzeului Metropolitan în 2013.

După decenii în care cei ce au condus destinele instituţiei au avut o atitudine ambiguă în ceea ce priveşte cubismul în particular şi colecţionarea artei secolului al XX-lea în general, Metropolitan- ul a devenit brusc un „competitor” demn de luat în seamă al fabuloasei colecţii alcătuite de-a lungul anilor de Muzeul de Artă Modernă. Ansamblul celor 81 de picturi, desene şi sculpturi expuse pentru câteva luni într-o expoziţie specială s-a limitat la opera unui grup de patru artişti – Picasso(34), Braque(17), Juan Gris(15) şi Léger(15) – consideraţi drept caractere principale ale istoriei mişcării cubiste încă de la începuturile acesteia, de când toţi patru au fost reprezentaţi de influentul negustor german Daniel-Henry Kahnweiler. Câteva dintre tablourile din manifestarea actuală au fost de altfel expuse în prima expoziţie de artă cubistă organizată de Kahnweiler în galeria sa pariziană de pe Rue Vignon.

Nu sunt singurele lucrări cu o provenienţă remarcabilă din colecţia Lauder. Magnatul a achiziţionat masiv de la moştenitorii lui Douglas Cooper, prieten apropiat al lui Picasso şi unul dintre cei mai importanţi cunoscători şi promotori ai cubismului. Alte piese au fost la un moment dat în posesia lui Gertrude Stein sau a colecţionarului elveţian Raoul La Roche.

Ceea ce Lauder a oferit Metropolitanului este departe de a reprezenta doar o înşiruire de trofee. „Nu am colecţionat doar tablouri disparate, ci am asamblat o istorie a cubismului” – declara el într-un interviu inclus în catalogul manifestării... Cel ce petrece suficient timp în cele 5-6 săli ale expoziţiei obţine datele necesare pentru a înţelege originile mişcării, particularităţile ei, diferenţele dintre cei patru artişti reprezentaţi, rolul cubismului ca sursă de inspiraţie pentru întreaga artă a secolului al XX-lea… Devine clar de ce renunţarea la iluzia tridimensionalităţii, folosirea unor multiple puncte de perspectivă reprezintă poate cea mai importantă cezură în istoria artei occidentale de la Renaştere încoace... Devine clar de ce arta cubistă nu este uşor de admirat şi presupune un efort intelectual care nu se limitează la simpla recunoaştere a unor obiecte menţionate în titlul unui tablou în aglomerarea de contorsionate forme geometrice…

„Cubism – Colecţia Leonard Lauder” începe cu trei peisaje de Braque, pictate între 1907 şi 1909: Terasa hotelului Mistral, Copaci la L’Estaque, Castelul La Roche Guyon. În decurs de doar trei ani, un gen tradiţional în pictura occidentală suferă o asemenea transformare încât vechea întrebare – în ce măsură o operă de artă „seamănă cu”, „reproduce” realitatea înconjurătoare – nu mai are niciun temei. Artistul a devenit stăpânul absolut al universului de semnificaţii asociat artei sale.

După o serie de Picasso-uri protocubiste – „Nud în picioare” – datând din perioada „Domnişoarelor din Avignon”, istoria mişcării în versiunea Lauder se focalizează asupra colaborării dintre Picasso şi Braque din perioada 1909-1911 când cei doi sunt nedespărţiţi. O secţiune a expoziţiei intitulate „O lecţie în diferenţe” reafirmă dificultatea de a observa variaţii între creaţiile lor din perioada cubismului analitic. Compoziţiile voit neinteligibile, de un gri monoton, cu planuri care se termină brusc sau nicăieri, îndepărtând orice senzualitate a actului de a picta sunt cu adevărat interşanjabile. Încercări de a sistematiza diferenţele – Picasso pornind din centrul tabloului, Braque utilizând tonuri mai deschise – sunt practic zadarnice, atât de mare este confuzia cu care este confruntat privitorul.

În 1912, când cubismul se afla la marginea abstractului, Braque introduce ceea ce el a numit „certitudini” – litere, semne, fragmente de ziar – în tablourile sale, „inventând” arta colajului, o altă cale deschisă de cubism în evoluţia artei secolului al XX-lea care duce la Jasper Johns, Rauschenberg, pop…. Această „retragere spre cunoscut” continuă în anii Primului Război Mondial. Cubismul sintetic reintroduce culoarea, ritmul, confeti pictate în stil pointilist, forme biomorfice cu conotaţii sexuale… Gris şi Léger sunt mai puţin gata de experimente decât întemeietorii mişcării. Aplică cu talent şi succes o „metodologie” care transformă fiinţe şi obiecte în forme geometrice, într-o operă care devine treptat lipsită de surprize.

Spre deosebire de alţi colecţionari care au stipulat în actele lor de donaţie tot felul de măsuri restrictive – de exemplu, lucrările, bune sau rele, trebuie să fie grupate sau ele nu pot fi niciodată împrumutate – Leonard Lauder a lăsat cu generozitate curatorii Metropolitan-ului să amplaseze piesele pe care le-a donat în contextul general al galeriilor muzeului aşa cum consideră ei de cuviinţă. Din întâmplare sau nu, accesul la actuala expoziţie se face, semn premonitoriu, prin galeriile de artă africană, una dintre influenţele majore, alături de opera lui Cézanne, asupra începuturilor cubismului… Se spune că noul spaţiu al Metropolitanului, care va fi inaugurat peste câteva luni în fosta clădire a Muzeului Whitney de pe Madison Avenue, va fi special dedicat unor asemenea dialoguri în spaţiu şi timp între diferite culturi şi civilizaţii.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara