Nu-i necesar să speri pentru a întreprinde ceva, nici să reuşeşti pentru a persevera.

("Il n'est pas necéssaire d'éspčrer pour entreprendre, ni de roussir pour perseverer.")

Wilhelm de Orania, zis Taciturnul.

*
- We few, we very few, We bande of brothers, - Noi cei puţini, noi foarte puţinii, noi bande de fraţi - La Westminster, Londra, aviatorilor R.A.F.

*
- Mediocrii propovăduiesc şi ei adevărul, dar el nu aparţine celor mediocri...

(Autor uitat.)

*
- Demnitatea, consolare înfrânărilor... (Singura lor "avere".)

*
- Am întâlnit inamicul, şi el eram noi... - We have met the ennemy, and it is us... - Din perioada războiului din Vietnam, zicere autoflagelatoare.

*
Fiindcă suntem inestimabili, nimeni nu dă pe noi nimic.

*
O fată, medicinistă, 23-24 de ani, care se ascunde de familie pentru că scrie şi care se retrage la Hangu, în casa bunicii, şi se scaldă singură în lacul de acumulare. Vrea să devină celebră.

*
"4 septembrie 1981, relatarea lui Ov. S. Crohmălniceanu despre un autor adormind brusc, cu mici sforăituri, în timp ce citeşte din propria-i operă.

*
Onoarea la oameni, dragul meu, are întotdeauna o latură ridicolă. (Aşa că să fim atenţi...)

*
Este divin să stai drept în picioare. (Karin)

*
Leitmotiv: Cerul de august spuzit de stele privit de pe o uliţă de la 2 Mai plină de paiele arse de la o cotiugă la care era înhămat un măgar, căruia copiii în joacă i-au dat foc la paie, şi măgarul, ars în întregime, cu răgete înfiorătoare...

*
Era prin 1952. înalta doamnă a vrut să vadă mănăstirea la care nu erau lăsate să intre femeile; el, care o însoţea, era tânăr ofiţer, purta uniformă de locotenent şi împuşcase doi dulăi care păzeau mănăstirea, din cei opt, ori zece, câţi erau, dar lui i se făcuse milă şi nu îi împuşcase pe toţi.

Pe o piatră era scris că nu avea acces nici o femeie, iar înalta doamnă - îi zic acum -, care era o femeie... şi mă întreb astăzi dacă era cu adevărat femeie, fiind ştiut cât de superstiţioase sunt femeile, în astfel de cazuri, indiferent de cultura lor; vreau să spun că o femeie, orice ar fi, când află de o asemenea interdicţie, o respectă, din instinct, toate femeile sunt mistice; or, de fapt, nu ştiu că sunt - nasc, cunosc misterul existenţei, deduc, deci, că ea, dacă a ţinut să calce totuşi legea aceea, nu prea fusese femeie, şi asta-i cum e mai rău, să nu vrei să fii ceea ce eşti de fapt, cu adevărat, şi irevocabil...

Cum s-au retras călugării, s-a aflat după aceea, în lăcaşul lor din vârful muntelui; cum au zăvorât totul şi cum au lăsat să crească 17 câini, legaţi, sălbăticiţi, din care aveau să rămâie opt ori zece numai, câţi erau când îi văzuse el, în momentul când, atacat, împuşcase doi din ei, numai doi, de mila ce i se făcuse... înalta doamnă n-a ţipat, cum ţipă muierile, n-a zis nimic, şedea spate în spate cu ea, trăgea şi dânsa, dar nu nimerise nici unul... Atunci mi-am dat seama că totuşi era femeie, fiindcă una care ţine arma în mână, din trei focuri, cu unul nimereşte...



(Fragment de roman)