Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
Martin Vopenka: „România a fost importantă pe drumul inspiraţiei mele“ de ---

Scriitorul ceh Martin Vopěnka, în vârstă de 49 de ani, a fost, anul acesta, unul dintre capetele de afiş ale Festivalului Scriitorilor de la Praga, dar şi un invitat de marcă al Târgului de Carte Bookfest din Bucureşti. Vizita scriitorului în România este de fapt o revenire: câteva dintre cărţile sale se petrec într-o Românie rurală pe care autorul a cunoscut-o cu aproape trei decenii în urmă, în călătorii pe cont propriu. Este şi cazul celui de-al doilea roman al său tradus în limba română, Călătorie cu fiul meu, apărut de curând la Editura Niculescu, în traducerea Hellianei Ianculescu, care ne-a intermediat cu amabilitate interviul ce urmează.

Sunteţi cunoscut ca autor de cărţi de călătorie, deşi ficţionale. Care credeţi că mai este adresabilitatea unor cărţi de călătorie astăzi, într-o lume tot mai globalizată şi mai mobilă?
Am scris jurnale de călătorie, dar nu în sensul propriu al cuvântului, ci ele reprezintă dezvoltări ale unor idei filosofice. Dar jurnalul de călătorie în sens clasic e un gen dispărut.

Dar totuşi cartea aceasta, ca şi altele ale dv., din câte înţeleg din presă, se centrează în jurul unor călătorii. Ce sens are călătoria, fie şi ca temă literară, în ele?
Modelul acestei cărţi şi al călătoriei evocate în această carte a fost cartea lui Comenius, Labirintul lumii. Comenius este un mare gânditor din secolul XVII, pedagog şi filosof, iar cartea sa descrie, în prima parte, drumul prin propriul eu şi zădărnicia tuturor căutărilor. În partea a doua, el găseşte pacea pe calea credinţei. În cartea mea, eroul principal, după ce pierde totul, îşi găseşte echilibrul în dragostea faţă de propriul copil.

Ce relevanţă are în carte sau pentru ideologia dv. ca autor, dacă există o ideologie în spatele literaturii dv., faptul că această călătorie se desfăşoară în Europa de Est, un spaţiu familiar, şi nu într-un spaţiu exotic?
Drumul celor doi, tată şi fiu, se desfăşoară treptat; dacă s-ar fi urcat într-un avion şi ar fi plecat într-o ţară îndepărtată, călătoria lor n-ar fi fost atât de plină de sens. Ei se duc mai întâi în Austria, peste graniţă, apoi, din aproape în aproape, ajung în România. Cred că în civilizaţia occidentală omul nu se simte atât de liber, pentru că acolo totul funcţionează perfect. Pe când în Est e mai mult loc pentru libertatea interioară. Care nu corespunde neapărat cu cea exterioară.

Am observat că protagonistul e critic la adresa trecutului comunist, dar e şi sceptic faţă de prezentul consumist.
Eroul reflectă într-o mare măsură propria mea atitudine faţă de comunism – am fost şi am rămas un mare oponent al acestuia –, care ne-a distrus memoria, rădăcinile, tradiţiile. Am ieşit din comunism mult prea târziu, iar acum, în această „libertate”, apar noi şi noi obstacole. Trebuie spus că la început poziţia personajului este pozitivă, el este un om împlinit şi n-are nicio reticenţă faţă de prezent. Dar am scris o carte, Sfârşitul legii, în care-mi descriu viziunea foarte sceptică asupra lumii şi în care evoc distrugerea adevăratelor valori umane şi arăt că din oameni încep să iasă unele instincte sălbatice. Este o lectură deloc optimistă – n-o recomand femeilor însărcinate.

Cum se face că România revine ca decor în câteva dintre romanele dv.?
România a fost importantă pe drumul inspiraţiei mele. A fost prima ţară complet diferită de a mea în care am putut să călătoresc. Am ajuns acum, în weekend, în nişte locuri pe care leam văzut ultima dată cu 29 de ani în urmă şi pot să remarc că diferenţele s-au păstrat. Dar şi eu sunt un om diferit.

În ce sens este Cehia o ţară complet diferită de România? Avem un trecut comun...
Pe vremea aceea, cu 29 de ani în urmă, România era o ţară săracă, complet uitată, în care, cel puţin în mediul rural, nu întâlneai niciun fel de manifestări de civilizaţie. Nu exista infrastructură, aproape că nu se găsea de mâncare, dar satele în care se trăia o viaţă autentică au constituit pentru mine un motiv de inspiraţie. Acum percep că România e o ţară care se dezvoltă, o ţară fericită în comparaţie cu aceeaşi ţară de acum 29 de ani, dar problema este că civilizaţia şi lumea modernă au nu numai aspecte pozitive, ci şi aspecte negative. Doresc României să evite căile greşite pe care noi, cehii, am apucat-o, şi să nu dezrădăcineze tradiţiile existente.

Care anume sunt acele „căi greşite”?
Ar trebui să se scrie, de pildă, nişte studii urbanistice cu privire la construcţiile care ar trebui să apară la sate. Ca să nu se deterioreze aspectul superb al arhitecturii rurale şi să nu se intre în contradicţie cu peisajul montan. Pentru că păstrarea acestui peisaj autentic montan va fi lucrul pe care oamenii îl vor căuta cel mai mult. Poate că acum oamenii se bucură că într-un anume loc găsesc un hotel mare şi modern, dar în curând se vor bucura mai mult de peisajul autentic. Mi s-a reconfirmat impresia că oamenii din mediul rural sunt foarte ospitalieri – este experienţa pe care am avut-o şi în urmă cu 29 de ani.

Şi încă o întrebare pe tema literaturii de călătorie – folosesc în continuare această sintagmă pentru că ea este cea consacrată, deşi am înţeles că în cărţile dv. călătoria este un pretext: cum putem evita privirea colonialistă când descriem alte ţări, mai ales unele care sunt considerate inferioare sub raport al dezvoltării faţă de propria noastră ţară?
În urmă cu 29 de ani, când am fost prima dată în România, eram un student sărac, aveam cu totul altă postură decât acum; acum sunt scriitor, conduc o editură, am 4 copii. Nu pot să fiu sigur că mă uit la lumea de atunci cu privirea de acum. Aprecierea unor situaţii trebuie făcută, oricum, cu multă grijă. În cartea mea A cincea dimensiune, localizată în Argentina, nu apar localnici, acţiunea se petrece în munţi, departe de orice comunitate umană. În cărţile mele nu fac o apreciere obiectivă a situaţiei din diferite ţări, ci evoc nişte trăiri subiective. Lumea arată astăzi mult mai interesant pe hartă decât în realitate.

Găsiţi că protagonistul acestui roman are o privire – subiectivă, desigur – de tip colonial faţă de ţările pe care le parcurge?
La început, da. Până când descoperă oameni care-l ajută dezinteresat. Trebuie să ajungă într-o situaţie dificilă – să cerşească prin gări – pentru a scăpa de această privire colonialistă, cum îi spuneţi. Cred că un om ajuns într-o anumită ţară cu inima deschisă poate câştiga mai mult decât cineva care vine să consume turistic un peisaj. Impresia mea e că cehii au senzaţia că le sunt superiori românilor pentru că sunt poziţionaţi mai la Vest şi de fiecare dată încerc să demolez acest stereotip.

Dacă nu mă înşel, scrieţi şi articole de opinie în presa cehă.
Da, scriu despre situaţia culturală şi politică. Cel mai recent articol se ocupă de modul în care e distrusă democraţia în Grecia, despre felul în care, prin alegeri libere, se poate ajunge la distrugerea democraţiei. Am mai scris despre o grevă a medicilor din Cehia şi despre faptul că medicii au o anumită aroganţă, fiind conştienţi că viaţa oamenilor depinde de ei. În articole abordez aspecte sociale. Scriu asemenea articole o dată la câteva săptămâni.

Vă revendicaţi de la o anumită ideologie, de stânga sau de dreapta?
După ce-am depăşit comunismul, trebuie să fim în continuare de dreapta, pentru că oamenii au uitat că oamenii trebuie să fie responsabili pentru propria viaţă. Dar din această politică de dreapta nu trebuie să se piardă sentimentul de compasiune. Nu sunt adeptul acelui principiu de dreapta foarte dur, survival of the fittest. Consider că bunăstarea materială e un fenomen tranzitoriu, într-atât încât mă uimeşte când eu ajung într-o asemenea situaţie, aşa că nu mă uit de sus la cei care, din cauza unor împrejurări, n-au reuşit să ajungă la succcesul financiar. La noi, ideologiile de stânga încearcă să-i convingă pe oameni să-şi pună speranţele în stat şi să creadă că au dreptul la bunăstare; or, eu unul mă îndoiesc că există un asemenea drept.

Care a fost cea mai tradusă dintre cărţile dv. şi care a fost reacţia publicului străin?
Deocamdată cărţile mele ajung destul de greu în alte ţări. Acum scriu o trilogie pentru copii care se pare că va fi tradusă în mai multe limbi. Primul volum al trilogiei se numeşte Oraşul care doarme, al doilea – Justiţia care doarme şi al treilea, Secretele care dorm. Primul volum a apărut deja în Cehia şi în Slovacia şi este foarte apreciat de tinerii cititori, care-mi trimit frecvent scrisori. Se pare că e o carte captivantă pentru copii, iar pentru părinţi este horror.

Sunteţi nu doar scriitor, ci şi editor.
Într-adevăr, personalitatea mea se împarte în două: sunt atât scriitor, cât şi om de afaceri, editor, care-şi întreţine familia din publicarea unor titluri comerciale. Ca să nu intru în conflict cu scriitorii pe care-i editez, public scrieri non-ficţionale. Şi nu-mi public cărţile proprii.

Şi o întrebare finală pentru dv. în postura de cititor: pentru că la noi Kundera şi Hrabal sunt cei mai cunoscuţi scriitori cehi, de care dintre aceştia doi vă consideraţi mai apropiat? Aveţi o carte preferată a fiecăruia dintre ei?
Îmi e mai apropiat Kundera, pentru că el, ca şi mine, are un caracter mai internaţional, mai cosmopolit; şi despre mine un critic polonez spunea că nu sunt un scriitor tipic ceh. Cartea mea preferată semnată de Kundera este Insuportabila uşurătate a fiinţei. Pentru mine, Hrabal vorbeşte prea mult.

În final, aş vrea s-o rog pe traducătoarea acestui roman, Helliana Ianculescu, dacă are să vă adreseze vreo întrebare. – Da, întrebarea mea ar fi dacă din punct de vedere stilistic îşi lucrează mult frazele sau le transcrie spontan.
Depinde de genul cărţii. În general, scriu mai întâi de mână, şi apoi, când transcriu pe calculator, reformulez, cizelez, şlefuiesc. La unele cărţi am simţit nevoia să lucrez pe fiecare cuvânt, altele au ieşit mai uşor. Ocazional scriu şi poezie; consider poezia forma superioară a genurilor literare. Dar după părerea mea nu se poate scrie poezie tot timpul, trebuie să aştepţi momentul acela special de inspiraţie.

Ana Chiriţoiu,
Helliana Ianculescu

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara