Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Arte:
Martha Bibescu şi restaurarea Mogoşoaiei de Liana Tugearu

Palatul Mogoşoaia s-a transformat în ultimii ani într-un spaţiu muzeal deosebit de viu şi îmbietor prin tot ce ne propune, un spaţiu revitalizat atât prin expunerea lui permanentă de la etaj, cât şi prin numeroasele expoziţii temporale de la parter, din foişor şi din cuhnie. Modul neconvenţional în care colecţia de piese donate de Liana şi Dan Nasta îmbracă interioarele etajului dă acestuia un aer intim şi în acelaşi timp distins, deci cât se poate de adecvat unui palat princiar, iar tematica îndrăzneaţă, şi anume Tradiţia aulică. Muzeu imaginar al sintezei româneşti, are întru totul acoperire în concreteţea obiectelor de artă, alese şi expuse cu mult gust.
           
Dar împrospătarea întregii atmosfere produsă în ultimii doi ani, sub îndrumarea atentă a Doinei Mândru, noua directoare a complexului denumit Palatele Brâncoveneşti de la porţile Bucureştiului, respectiv Mogoşoaia şi Potlogi, te întâmpină chiar de la primii paşi făcuţi pe lunga alee străjuită de pomi, care duce la intrarea în incinta propriu-zisă şi te însoţeşte şi când te plimbi prin grădinile din jurul palatului şi de lângă lac, reamenajate şi ele, sau urmăreşti activitatea febrilă de refacere a serelor de flori.
          
Intrând apoi în interiorul palatului şi parcurgând una dintre cele trei expoziţii de la parter, şi anume cea care ilustrează dăruirea, priceperea şi efortul neîntrerupt, de peste treizeci de ani, făcut de principesa Martha Bibescu pentru a reface întregul domeniu de la Mogoşoaia, ai sentimentul reconfortant că un fir nevăzut leagă momentul de atunci cu cel prezent, chiar dacă acesta din urmă este infinit mai modest ca posibilităţi.
          
Zidurile Palatului de la Mogoşoaia stau mărturie pentru trei sute de ani de istorie românească. Începând de prin 1680, biv-vel-postelnicul Constantin Brâncoveanu cumpăra mai multe trupuri de moşie de prin partea locului şi, după obiceiul timpului, ridica mai întâi aici o biserică, pe care o termină în 1688, cu numai o lună înainte de a fi fost ales Domn. Apoi, în 1702, înalţă şi un palat, pentru cel de al doilea fiu al său, Ştefan. Dar după moartea tragică a Domnului şi a fiilor săi, în 15 august 1714, palatul este devastat, jefuit şi transformat în han.
          
Pentru o sută şi ceva de ani totul cade în paragină, până când o serie de boieri şi domnitori din familia Bibescu încep, după 1830 şi până la începutul veacului următor, să facă unele reparaţii la biserică şi la palat. Dar lucrări de restaurare cu adevărat ample şi competent dirijate se vor desfăşura abia după anul 1912, când principele George Valentin Bibescu va cumpăra de la o mătuşă o parte din moşie şi Curtea Domnească, iar soţia sa, Martha Bibescu, născută Lahovary, va face din repunerea în valoare a acestui "colţ întreg de ţară", cum spune G.M. Cantacuzino, unul dintre principalele scopuri ale vieţii sale.
          
Urmărind fazele acestei restaurări, aşa cum sunt ele ilustrate în expoziţia de la Mogoşoaia, se poate observa, cu uşurinţă, gradul înalt de responsabilitate pe care şi l-a asumat principesa, dar şi gustul ei fără cusur, în tot acest demers de reînviere - în spiritul curentului istoricist al epocii sale a atmosferei epocii Brâncoveanu. De altfel ea declara explicit că "Fiecare dintre noi duce viaţa altcuiva care neputând să şi-o ducă pe a sa, ne deleagă, murind, sarcini şi plăceri care nu sunt ale noastre...".
          
Lucrările de restaurare din întreaga incintă a Curţii Domneşti au fost coordonate, între 1912 şi 1945, de arhitectul şi sculptorul italian Domenico Rupolo şi de arhitectul, pictorul şi eseistul George Matei Cantacuzino, cu o grijă deosebită ca nici un detaliu să nu distoneze cu ansamblul. Din acest motiv, o schimbare esenţială s-a petrecut la Vila d^Elchingen ( ulterior Casa de creaţie de la Mogoşoaia), construită în 1870, pentru Hélène Ney d^Elchingen, soţia lui Nicolae Bibescu şi nepoata mareşalului Ney. Vila, concepută în stil franţuzesc, cu mansardă, a primit o dublă colonadă, la parter şi etaj, apropiată ca spirit cu arhitectura palatului, care şi ea avea o serie de elemente arhitectonice deschise, pe ambele faţade. Pentru orice componentă care trebuia modificată sau înlocuită, pentru că se deteriorase, sursele constante de inspiraţie au fost arhitectura veche românească şi cea veneţiană, înrudită şi ea de la început cu arhitectura palatului, spre exemplu prin loggia lui dinspre lac. Astfel dubla galerie cu coloane de la Vila d^Elchingen a fost făcută după modelul mănăstirii Comana, iar scara care duce la cerdacul din curte, după scările de la Mănăstirea Hurez. Tot astfel, pridvorul şi turla cu luminator a cuhniei au fost reconstruite având ca model pe cele de la Mănăstirea Antim. Alte componente ale unor clădiri vechi au fost înglobate ansamblului brâncovenesc, precum grupul statuar cu zeiţa Minerva, pus deasupra porţii de trecere spre livadă şi spre drumul spre Târgovişte, grup statuar ce fusese recuperat, ca şi unele coloane, în 1931, din casa astăzi demolată a banului Dumitrache Ghica, de pe Calea Victoriei, sau o coloană de la vechiul palat brâncovenesc din Bucureşti, care a devenit centrul grădinii de trandafiri.
          
Pe de altă parte însă, modelul dublei colonade de la Vila d^Elchingen se regăseşte la Pescheria ( Noua Piaţă de peşte) din Veneţia, creaţia aceluiaşi arhitect Rupolo, iar uşile loggiei sunt inspirate de vechi modele de la portalul din San Marco, grilajul de fier forjat fiind lucrat în atelierele lui Umberto Belloto, sub îndrumarea lui Domenico Rupolo. Stofele şi mătăsurile pentru interioare erau alese de Martha Bibescu tot din ateliere veneţiene. Era perioada ei de glorie cum ne arată textele expoziţiei: "Se îmbrăca la Doucet, Giovanni Boldini îi picta portretele, Hachette îi publica romanele".
          
Aceeaşi grijă a existat însă, chiar de la prima fază de construcţie a Curţii Domneşti, şi pentru grădini. Brâncoveanu şi Doamna aveau grădini separate, de influenţă italiană. Mai târziu Nicolae Bibescu a adus grădinari francezi şi a comandat în Franţa, după 1864, serele în care se cultivau flori exotice, sere care, aşa cum am arătat, sunt acum în refacere. Aceeaşi preocupare pentru grădini a avut-o şi Martha Bibescu: grădini italiene în jurul palatului şi parc englezesc liber compus, în care grupurile de conifere contrastau cu sălciile sau verticalitatea plopilor cu umbrelele largi ale castanilor. Vederea dinspre palat către lac i-a preocupat atât de mult pe proprietari, încât după 1921 au răscumpărat terenurile riverane de dincolo de lac, care fuseseră expropriate, pentru a crea un ansamblu peisagistic armonios şi, în aceeaşi idee, în 1945, acea parte a lacului a intrat în zona de protecţie a monumentului. Astăzi, însă, vai, începând de prin 1993, malul opus s-a umplut de vile, construite se pare ilegal, care nu mai ţin cont de nici o zonă de protecţie a monumentului. Dar de ce se mai ţine astăzi seama?
          
Poate cea mai impresionantă mărturie a bunului gust al Marthei Bibescu rămâne însă un proiect nerealizat, despre care aflăm dintr-o scrisoare pe care i-a adresat-o sculptorului Ioan Lucian Murnu: un monument închinat celor patru fii ai lui Brâncoveanu şi celor şapte surori ale acestora. Modernitatea concepţiei artistice a principesei reiese din faptul că nu ar fi dorit un grup statuar, ci elemente de apă şi de piatră cu valoare simbolică, şi anume două bazine în două poieni, unul în care luciul apei să fie străjuit de patru lei de tradiţie elenistică trecută prin filtrul bizantin, pe soclul cărora să fie trecut prenumele Constantin, Ştefan, Radu şi Matei, iar celălalt să aibă şapte fântâni ca şapte cupe, apa care va ţâşni din ele întruchipând lacrimile celor şapte domniţe.
          
Tematica acestei expoziţii, textele ca şi imaginile, unele expuse pentru prima oară, sunt rezultatul unui amplu studiu asupra restaurării Mogoşoaiei făcut de arhitect Alexandra Chiliman, iar punerea lor în pagină, elegantă şi ingenioasă a fost realizată de designer-ul Ioan Cuciurcă. Discursul expoziţional se desfăşoară nu numai pe pereţi, ci şi pe panouri plutitoare, aeriene, prinse de o ştangă, care traversează în diagonală încăperile, undeva sus, ceea ce ne aduce foarte aproape imaginile şi în acelaşi timp măreşte spaţiul expoziţionar al camerelor mici de la parter.
          
Parcurgând textele extrase din scrierile lui G. M. Cantacuzino, ne împărtăşim nu numai din faptele principesei Martha Bibescu, a familiei sale şi a unei întregi clase boiereşti, ci desluşim şi mentalitatea care a dus la aceste înfăptuiri: "...Mogoşoaia cu parcul şi palatul şi tot domeniul şi-a regăsit viaţa şi tot înţelesul datorită gândului stăruitor al principesei Martha Bibescu de a face din 250 de ani de trecut românesc o mărturie vie şi prezentă a frumuseţii". Din perspectiva oamenilor bogaţi de astăzi o atare mentalitate te poate face să crezi că totul s-a petrecut nu numai în alt timp, dar şi într-un alt spaţiu, ce pare unul de poveste A fost odată ca niciodată, în România...

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara