Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Centenar:
Marea unire - marile momente de Redacția

1918 este un an jalonat de mai multe momente care conduc spre deznodământul istoric pe care îl pune în joc ziua de 1 Decembrie 1918. Mai jos, o succintă antologie a câtorva dintre ele, toate de mare importanţă şi cu efecte publice, politice majore. În 8 ianuarie 1918, preşedintele SUA, Wodrow Wilson, ţine un discurs în şedinţa comună a Congresului American în care enunţă cele 14 puncte faimoase. Unul dintre acestea, cel privitor la autodeterminarea naţionalităţilor, va avea impact decisiv asupra extinderii României. În prima jumătate a lunii martie, în localitatea Bălţi din Basarabia este adoptată, în cadrul unei Adunări generale a acestui district, o moţiune care proclamă „Unirea Basarabiei cu Regatul României sub al cărei regim constituţional şi sub ocrotirea legilor ei (...) vede siguranţa existenţei noastre naţionale şi a propăşirii economice“. 86 de voturi favorabile, 3 împotrivă, 36 de abţineri şi 13 absenţi – acesta este inventarul votului din Sfatul Ţării de la Chişinău din 27 martie / 9 aprilie, data la care se votează Unirea Basarabiei cu România. În 9 /22 aprilie, la Bucureşti, Ferdinand I, rege al României, semnează decretul regal de ratificare a Hotărîrii de Unire a Basarabiei cu România; documentul este contrasemnat de Alexandru Marghiloman, preşedintele Consiliului de Miniştri.

La jumătatea lui aprilie, la Paris este înfiinţat, sub preşedinţia lui Traian Vuia şi, ulterior, a dr. Ion Cantacuzino, „Comitetului naţional al românilor din Transilvania şi Bucovina“; organizaţia milita pentru ca Transilvania să îşi dobîndească independenţa şi pentru unirea acesteia cu România. Pe final de iunie, în acelaşi an, la Washinghton ia naştere, sub coordonatea lui Vasile Stoica, „Liga naţională română“, o organizaţie al cărei scop este acela de a susţine cauza românească; peste aproximativ două luni, aceasta se topeşte în Comitetul naţional român. În 24 august / 6 septembrie, la Paris, este creat Consiliul Naţional Român Provizoriu, cel care, în 20 septembrie / 3 octombrie devine Consiliul Naţional al Unităţii Române. În formula de conducere a acestui consiliu sunt incluşi Take Ionescu, Vasile Lucaciu, Octavian Goga, dr. Constantin Angelescu şi Ioan Th. Florescu. Consiliul are, rapid, parte de o recunoaştere, în ordine cronologică, franceză, americană, britanică şi italiană în calitatea sa de exponent al intereselor poporului român.

La început de toamnă, în 28 septembrie / 12 octombrie, în cadrul Comitetului Executiv al Partidului Naţional Român din Transilvania care se ţine la Oradea, este adoptată (cu susţinere unanimă) o declaraţie cu privire la hotărîrea naţiunii române din Transilvania de a se aşeza „printre naţiunile libere“. E consitituit un „comitet de acţiune“ pentru a pune în practică ideile enunţate în moţiune; în fruntea sa este Vasile Goldiş, cel care este, de altfel, şi autorul declaraţiei. În 5/18 octombrie, în Parlamentul de la Budapesta, dr. Alexandru Vaida-Voevod citeşte declaraţia de independenţă a Transilvaniei. Pe final de octombrie, deputaţi români bucovineni din Parlamentul vienez, foştii deputaţi din Dieta Bucovinei, primarii români din localităţile Ţării de Sus a Moldovei, dar şi alţi reprezentanţi ai acestei provincii constituie, la Cernăuţi, Adunarea Constituantă, al cărei Consiliu Naţional este condus de Iancu Flondor, Dionisie Bejan, Doru Popovici şi Sextil Puşcariu. În aceleaşi zile, se face publică „Proclamarea Către Naţiunea Română“ – prin care se comunică faptul că a fost constituit Comitetul Naţional Român Central, ca unic for de conducere al românilor transilvăneni, precum şi ideile acestuia de acţiune.

La început de noiembrie, Comitetul Naţional Român Central înfiinţează gărzi naţionale şi gărzi civile pe întreg teritoriul locuit de români în Transilvania şi Ungaria; scopul acestui demers: „păstrarea liniştii şi averii fiecăruia“. La jumătate de noiembrie, acelaşi Comitet lansează un Manifest către popoarele lumii – în document este menţionată în mod expres dorinţa românilor transilvăneni de a se uni cu România. În 7/20 noiembrie, Marele Sfat Naţional din Transilvania enunţă, într-un manifest, ideea convocării pentru data de 18 noiembrie / 1 decembrie a Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia.

În 15/28 octombrie, Congresul Bucovinei decide, cu vot unanim, „Unirea necondiţionată şi pentru vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colaciu şi Nistru, cu Regatul României“.

La 1 Decembrie, în Sala Casinei Militare din Alba Iulia, se ţine Marea Adunare Naţională. Vasile Goldiş ţine o cuvîntare solemnă, la finalul căreia este făcut public un proiect de rezoluţie care începe în acest fel: „Adunarea Naţională a tuturor românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba Iulia în ziua de 1 Decembrie 1918, decretează unirea acelor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dînşii cu România“. Rezoluţia este adoptată cu ovaţii prelungite. Pentru conducerea Transilvaniei este ales – ca legislativ – Marele Sfat Naţional, cel care, la rândul său, va numi un guvern provizoriu, Consiliul Dirigent. Acesta din urmă se constituie chiar a doua zi, în 2 decembrie, şi este format din 15 membri, cu Iuliu Maniu în calitate de preşedinte pentru administrarea Transilvaniei. Atît Marele Sfat Naţional, cît şi Consiliul Dirigent vor avea sediul la Sibiu. Pe 11 / 24 decembrie, Regele Ferdinand emite Decretul-lege de Unire a Transilvaniei cu vechea Românie. În 18/31 decembrie este emis Decretul-lege privind Unirea Bucovinei cu România. Iar în 29 decembrie 1918 / 11 ianuarie 1919, Decretul-lege prin care se stabileşte că „locuitorii României, majori, fără deosebire de religie, se vor bucura de toate drepturile cetăţeneşti şi vor putea să le exercite dacă vor face dovadă că sunt născuţi în ţară şi sunt sau n-au fost supuşi unui stat străin“. În 29 iunie 1919 (la Versailles), 10 septembrie 1919 (la Saint Germain en Laye) şi în 10 decembrie a aceluiaşi an sunt semnate mai multe tratate care aşază şi mai bine România în interiorul noii paradigme unioniste.

La 29 decembrie 1919, în Parlamentul României sunt votate legile de ratificare a unirii Transilvaniei, Crişanei, Maramureşului, Banatului, Bucovinei şi Basarabiei cu România. În anul următor, în fine, la Trianon, în iunie, este încheiat Tratatul de Pace între Puterile Aliate şi Asociate şi Ungaria; una dintre urmările majore ale acestui Tratat este recunoaşterea în plan internaţional a Unirii Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România. (Red.)

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara