Înapoi la pagina curenta

Centenar:
Marea unire de Redacția

mari citate

Iuliu Maniu (din discursul de la Marea Adunare de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918)
1. „Istoria ne-a învăţat că nu trebuie să aşteptăm nimic de la împăraţii străini şi de la fiii altor neamuri, ci de la propriile noastre puteri. Adevărul ce ne călăuzeşte acum e că singura noastră forţă care ne poate ţinea în viitor, e aceea provenită din unirea tuturor românilor, îndeosebi noi, românii din Ardeal şi Ungaria suntem în drept să cerem această unire fiindcă aci la noi este leagănul românismului… Cine poate să conteste fiinţei noastre naţionale dreptul de a-si croi singură soarta, de a se conduce ea însăşi şi de a-şi constitui un singur trup când sufletul îi este unul singur şi întreg?”

Iuliu Hossu (citind un fragment din Rezoluţia Adunării Naţionale de la Alba Iulia, 1 Decembrie 1918)
2. „Adunarea Naţională a tuturor Românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba Iulia în ziua de 18 Noiembrie/1 Decembrie 1918, decretează unirea acelor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România. Adunarea Naţională proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al naţiunii române la întreg Banatul cuprins între râurile Mureş, Tisa şi Dunăre.”

Vasile Goldiş
3. „Naţiunile trebuiesc liberate. Între aceste naţiuni se află şi naţiunea română din Ungaria, Banat şi Transilvania. Dreptul naţiunii române de a fi liberă îl recunoaşte lumea întreagă, îl recunosc acum şi duşmanii noştri de veacuri... Libertatea acestei naţiuni înseamnă unirea cu Ţara-Românească... (...) După drept şi dreptate Românii din Ungaria şi Transilvania dimpreună cu toate teritoriile locuite de dânşii trebuie să fie uniţi cu Regatul Român.
(…)Unirea tuturor românilor întrun singur stat este cea mai firească pretenţie de civilizaţie.”

Regele Ferdinand I
4. „Cu adâncă emoţie şi inima plină de bucurie am primit ştirea despre importantul act ce s-a săvârşit la Chişinău. Sentimentul naţional ce se deşteaptă atât de puternic în timpurile din urmă în inimile moldovenilor de dincolo de Prut a primit, prin votul înălţător al Sfatului Ţării, o solemnă afirmare. Un vis frumos s-a înfăptuit. Din suflet mulţumesc bunului Dumnezeu că Mi-a dat în zile de restrişte, ca o dulce mângâiere, să văd după o sută de ani pe fraţii basarabeni revenind iarăşi la Patria mumă. Aduc prinosul Meu de călduroase mulţumiri Domniilor Voastre şi Sfatului Ţării ale cărui patriotice sforţări au fost încoronate de succes.”

Nicolae Iorga (discurs în Parlamentul Român în 1917)
5. „Este astăzi în România o singură chestiune, toate celelalte sunt numai ajutătoare pentru dânsa: chestiunea liberării teritoriului naţional, chestiunea revanşei noastre biruitoare [...]. Singura chestiune care trebuie imediat rezolvată, prin braţele unite ale noastre şi ale fraţilor de peste hotare, e a dreptului românimii de a se impune ca stăpâni în orice colţ al pământului pe care l-a locuit”.

Nicolae Titulescu (1915, discurs despre „Inima României”)
6. „România nu-şi poate prelungi neutralitatea peste limitele trebuinţelor sale şi mai ales peste limitele demnităţii sale... Ardealul nu e numai inima României politice, priviţi harta: Ardealul e inima României Geografice!... Nu, nu va pieri românismul pe urma acestui război: vor pieri numai aceia care nu s-au arătat vrednici de dânsul!
România nu poate fi întreagă fără Ardeal… Ardealul e leagănul care i-a ocrotit copilăria, e şcoala care i-a făurit neamul, e farmecul care i-a susţinut viaţa…”

Patriarhul Miron Cristea (discurs ţinut cu câteva zile înainte de 1 Decembrie 1918)
7. „Idealul fiecărui popor ce locuieşte pe un teritoriu compact trebuie să fie unitatea sa naţională şi politică. Am fi nişte ignoranţi, vrednici de dispreţul şi râsul lumii, dacă în situaţia de azi am avea alte dorinţe. Numai din unirea tuturor românilor de pretutindeni vor putea răzbi astfel de producte şi manifestaţiuni ale geniului nostru naţional, care prin însuşirile lor specifice româneşti să contribuie la progresul omenimei (…) Oricât de tare ar fi zidul Carpaţilor, care până acum ne-a despărţit de fraţii noştri – totuşi azi şi aici – în atmosfera tradiţiunilor lui Mihai Viteazul – nu pot decât să exprim împreună cu scriitorul Rădulescu Niger: «Hotarele de astăzi sunt margini trecătoare,/ de care timpul râde;/ Căci el pătrunde-n taina ursitei viitoare,/ când ele s-ar deschide». Ceasul deschiderii a sosit!” numere mari

1. După alipirea teritoriilor româneşti care s-a realizat în mai multe etape în 1918, populaţia României s-a dublat. Înaintea momentelor unirii, populaţia ţării număra 7,2 milioane de locuitori; după 1 Decembrie 1918, aceasta era de 14, 6 milioane de locuitori. În 1930 (atunci când a fost realizat cel de-al patrulea recensământ din cele 12 organizate până acum), populaţia României ajunsese chiar la numărul de 18 milioane de locuitori.

2. Cele mai locuite oraşe ale României de după Marea Unire erau Bucureşti (peste jumătate de milion de locuitori) şi, în această ordine, Chişinău, Cernăuţi, Iaşi, Cluj, Galaţi şi Timişoara (cu populaţii cuprinse între 110.000 şi 91.000 de locuitori).

3. După unificarea din 1918, procentul etnicilor români din întregul populaţiei era de aproximativ 71%. În mediul rural, românii erau în proporţie de 75%, în vreme ce în mediul urban erau aproximativ 58%. În Oltenia, românii erau 97,5%, iar în Muntenia, peste 93%. În Moldova , românii erau aproximativ 90%, iar evreii – 6,5% (în mediul urban, aceştia erau în proporţie de 23%). În Dobrogea (Cadrilaterul inclus): 44% români, 22% bulgari, 18% turci. În Basarabia: 56% români, 12% ruşi, 11% ucraineni, 7% evrei ( peste 26% în mediul urban). În Bucovina: 44% români, 27% ucraineni, 11% evrei (în urban, peste 30%), 9% germani. În Transilvania: 57% români, 40% maghiari, 13% germani (dar, în urban, numere sensibil diferite: 35% români, 31% germani, 23% maghiari). În Crişana-Maramureş: 60% români, 23% maghiari, 5% germani (în urban: maghiari 44%, români 33%, germani 3%). În numai câteva decenii, aceste proporţii vor cunoaşte modificări semnificative.

4. Imediat după 1918, suprafaţa României s-a dublat prin comparaţie cu cea de dinaintea acestui moment. Pentru aproximativ două decenii, suprafaţa totală a României a fost de 295.641 de kilometri pătraţi. Începând cu 1940, suprafaţa României se micşorează, ca urmare a unor semnificative evenimente istorice; în prezent, aceasta numără 238.397 de kilometri pătraţi. De asemenea, imediat ca urmare a unificărilor din 1918, suprafaţa de păduri, căile ferate şi păşunile s-au mărit semnificativ: de 2,5 ori faţă de ceea ce exista anterior.

5. Peste 100.000 de oameni din toate regiunile Transilvaniei au fost participanţi direcţi la momentul 1 Decembrie 1989. „Cât cuprindea ochiul numai om şi om în continuă mişcare, producând un vuiet de parcă ar fi fost talazurile mării în vreme de furtună”, menţionează o relatare directă de la acest eveniment istoric. Momentul solemn s-a consumat într-o sală a ofiţerilor din Alba Iulia. Acolo au fost prezenţi 680 de delegaţi din cele 130 de circumscripţii electorale ale Transilvaniei, Banatului, Crişanei, Maramureşului şi Satmarului şi, alături de aceştia, aproximativ încă pe atâţia reprezentanţi ai episcopiilor româneşti, societăţilor culturale, institutelor de învăţământ superior şi ai şcolilor medii, reuniunilor învăţătoreşti, reuniunilor de meseriaşi şi femei, delegaţi ai Partidului Social Democrat Român, gărzilor naţionale şi ai societăţilor studenţeşti. Cu toţii: 1.228 de delegaţi.

6. Doar 5 fotografii există de la Marea Adunare Naţională din 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia. Acestea au fost făcute de Samoilă Mârza – trei dintre acestea sunt cadre generale cu mulţimile venite să asiste la marele moment unificator, iar două reprezintă instantanee cu tribunele oficiale la care a fost citit actul unirii. În 1919, aceste fotografii au fost publicate întrun album intitulat „Marea adunare de la Alba Iulia în chipuri”. Samoilă Mârza nu a avut însă acces în Sala Unirii pentru a fotografia şi acolo, neavând credenţial (permis de intrare pentru acel loc). De altfel, din Sala Unirii nu există nici un instantaneu de la 1 Decembrie 1918. Samoilă Mârza a făcut întâmplător cele cinci fotografii; nu el fusese desemnat să imortalizeze în imagini momentul unificării românilor din 1918. Arthur Bach, angajatul oficial să fotografieze în 1 Decembrie 1918, nu s-a prezentat la slujba pentru care fusese contactat.

7. 1990 este primul an în care data de 1 Decembrie este sărbătorită ca Zi Naţională a României. Decizia a fost luată în acelaşi an, la final de iulie, în Parlamentul României. 1 Decembrie este, cronologic, cea de-a treia Zi Naţională a României; precedentele două au fost 10 Mai (1866- 1947) şi 23 August (1948-1989). (Red.)