Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Manualul unic sau alternativ? de Ion Buzaşi

Didactica românească a redobândit după 1989 un avantaj al instrucțiunii școlare: manualele alternative. Sunt de neînțeles propunerile venite chiar de la conducerea Ministerului Educației Naționale de revenire la manualul unic. Fac parte dintre acei absolvenți de liceu (generația ’60), care am cunoscut „binefacerile manualului unic”, manualul de istoria literaturii române. Păstrez și acum câteva din acestea; era alcătuit de un colectiv de autori, critici și istorici literari, care interpretau literatura română după recomandările ideologice ale Partidului. Într-un fel, acest manual era pandantul literar al manualului de Istorie, de tristă memorie al lui Mihail Roller, profund falsificator al istoriei naționale. Revenirea la manualele alternative, după o jumătate de secol, a fost întâmpinată, oricât ar părea de curios, cu rezerve chiar din partea învățătorilor și profesorilor. Explicația este simplă și ține de psihologia obișnuinței și a învățării. Publicasem prin 1992 o antologie Învățătorii în literatura română, cuprinzând cele mai frumoase pagini închinate acestor slujitori ai învățământului, în intenția mea o completare, sau un auxiliar al manualului Literatura pentru copii care se preda în liceele pedagogice – cu o „temă” care lipsea din aceste manuale și pe care am considerat-o și o consider importantă pentru înțelegerea și îndrăgirea acestei profesiuni. După prezentarea antologiei, unul din colegi a spus destul de ritos că el consideră că trebuie să se revină la manualul unic – pentru că și profesorilor și elevilor le-ar fi, chipurile, mai ușor. Evident, că în discuțiile care au urmat, s-a argumentat rațiunea pedagogică a manualelor alternative – care țin cont de profilul liceelor, de înzestrarea intelectuală diferită a învățăceilor. Programa, da, trebuie să fie unică, dar conținutul poate fi tratat diferit, de către autorii manualelor, care trebuie să fie și buni pedagogi, să cunoască psihologia vârstei și preceptele psihologiei învățării. Autorii manualelor să fie profesori de liceu (profesori secundari) sau profesori universitari? Uitându-mă peste câteva manuale de literatura română din perioada interbelică, văd că autorii sunt și profesori de liceu (sunt clasice în perioada respectivă manualele lui Gh. Nedioglu), dar și profesori universitari (Mihail Dragomirescu, de pildă), care-și asociau în alcătuirea manualelor profesori secundari sau inspectori școlari. Unele manuale de limba și literatura română aveau autori sau coautori scriitori celebri: cărțile de citire și de metodica limbii române („Povățuitoriu către citire“) alcătuite de Creangă și recenzate elogios de Mihai Eminescu, cărțile de citire scrise de G. Coșbuc și Vlahuță, cartea de citire de la Editura „Cartea Românească”, apărută în 1911 și retipărită în mai multe ediții și în care primul dintr-un grup de autori este M. Sadoveanu „Literat, Membru al Academiei Române”. Autorii manualelor, după ce acestea erau aprobate de o Comisie de specialitate, trimiteau câte un exemplar unor profesori cunoscuți, prin activitatea lor didactică și prin prestigiul catedratic cu specificarea „spre consultare”. Profesorul, cunoscându-și bine clasa, alegea manualul pe care-l considera potrivit și accesibil. Cei care au lucrat în învățământ și au utilizat manualele alternative pot argumenta rațiunile pedagogice ale acestora, precum și ale auxiliarelor didactice, de aprofundare a unor capitole sau teme din manuale, sau de formare a unor deprinderi și aptitudini, în cazul limbii române, prin utile exerciții „de cultivare a limbii”.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara