Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Arte:
Magnifici şi artificii de Angelo Mitchievici

Cei şapte magnifici (The Magnificient Seven, 2016)
Regia: Antoine Fuqua; Scenariul: Shinobu Hashimoto, Richard Wenk, Nic Pizzollatto, Hideo Oguni, Akira Kurosawa; Cu: Vincent D’Onofrio, Haley Bennett, Ethan Hawke, Denzel Washington, Chris Pratt, Byunghun Lee; Genul filmului: Acţiune, Western; Durata: 132 minute; Premiera în România: 23.09.2016; Produs de: Metro-Goldwyn-Mayer (MGM); Distribuit în România de: Forum Film România.

Cine nu-şi mai aminteşte de Cei şapte samurai, filmul lui Akira Kurosawa? În orice caz, Antoine Fuqua îşi aminteşte foarte bine, pornind de la forţa cu care filmul lui Kurosawa a încărcat o poveste atunci când exploatează imaginarul eroic al Wild West-ului. Acest imaginar s-a dovedit extrem de productiv, transgresând frontierele şi reverberând în forme noi precum westernurile spaghetti ale lui Sergio Corbucci şi Sergio Leone, unele cu un real fior existenţialist. Însă Fuqua nu este interesat să facă filosofie, nici de cowboy meditativi precum Jessie James sau taciturnii reflexivi ai lui Corbucci. Filmul pune un mare punct metafizicii de orice fel şi dacă există o forţă suplimentară angajării morale şi mortale într-o întreprindere curajoasă ea se ascunde uneori în peisaj şi în şarja de cavalerie a unei mîini de oameni împotriva unei mitraliere. Story-ul este trasat în câteva linii simple, un mic orăşel este terorizat de către un magnat care doreşte să dispună de pământurile localnicilor pentru a le exploata după plac. Argumentul forţei impune temporar unor oameni lipsiţi de apărare, argument pe care-l performează mica armată care stă la dispoziţia acestui individ. Iniţiativa de a răzbuna moartea soţului, de a apăra oraşul şi de a salva acest mijloc de existenţă, pământul îi revine unei femei curajoase al cărui soţ a fost asasinat de către micul dictator ostentativ. Văduva îl convoacă pe Chisolm (Denzel Washington), un ofiţer în slujba statului, cu o sumă de bani pe care a reuşit să o strângă cu efort, pentru a face dreptate. Chisolm o numeşte corect răzbunare, însă cuvântul pronunţat de femeie are rostul lui, dreptatea înseamnă ordine etatică, este coagulantul care oferă contur ferm statului federal. Chisolm îi reuneşte pe rând pe toţi ceilalţi „magnifici” formând o adevărată mannerbünde, un redutabil commando de pistolari şi războinici. Un om de culoare, un indian comanş, un japonez, un mexican şi câţiva albi îl alcătuiesc, în mic o reprezentare a melting-potului din care ia naştere America. Cei şapte magnifici – printre cei care-i impersonează se afă vedetele – Vincent D’Onofrio, Haley Bennett, Ethan Hawke, Denzel Washington, Chris Pratt, Byung-hun Lee – fac să defileze prin faţa publicului ideea coagulării acestor forţe, a acelor solidarităţi care conferă forţa statului federal. În grabă, pentru câţiva dintre ei, Fuqua schiţează o poveste, devoalează vulnerabilităţi, colorează emoţional aerul inexpugnabil de desperados al unora dintre ei. Însă biografiile lor sunt expediate pasager şi abia într-o scenă finală aflăm că acţiunea întreprinsă de Chislom este şi ea o vendeta. Sunt un mare admirator al economiei de cuvinte a pistolarilor taciturni ai lui Sergio Leone, care taie aerul cu privirea aruncată pe sub borurile pălăriei. Fuqua a învăţat lecţia predecesorilor când ne oferă în nişte gros plan-uri stilizate priviri întunecate sau de un albastru oţelit. Numai că aceste gros plan-uri au ceva de şedinţă fotografică cu bărbaţi macho pentru care filmul a fost oprit în loc cu un say cheese! Fuqua s-a concetrat pe aspectele tehnice, dinamica înfruntării îi iese ca la carte, totul curge, camera se mută dintr-un loc al bătăliei în altul fără a crea impresia de fragmentare, ci dimpotrivă de curgere necontenită a atacului. Regizorul încearcă să acopere tot câmpul vizual, fiecare colţ unde cineva luptă, iar pistoliada sa este spectaculoasă şi impecabil condusă. Lăsând la o parte acest aspect, şi duelurile sunt ca la carte, bărbaţi uşor crăcănaţi tamponând febril cu buricul degetelor tocul colturilor, priviri concentrate şi nemiloase etc. Şi totuşi lipseşte ceva, o forţă care anima filmul emblematic al lui Kurosawa, fiorul tragic pe care-l degajau o parte dintre personajele lui, tristeţea lor, profilul contemplativ al solitarului, interiorizarea hieratic-nebuloasă care răzbate dinspre personajele lui Corbucci sau Sergio Leone. Personajele lui Fuqua sunt corecte, realizate în detaliu, veridice, însă cu aerul unor vedete care se află în centrul spotului luminos gata să-şi facă numărul. Simţi când intră în scenă pentru show. Personajele celor doi regizori amintiţi mai sus sunt deja acolo când aparatul de filmat le descoperă şi le simţi prezenţa şi când camera nu-i mai prinde în vizor. Filmul lui Fuqua este un Wild West Show, magnific şi tot atât de vibrant ca un spectacol de căluşei. Aceasta cu toate că regizorul nu face economie la morţi, iar atacul împotriva oraşului devine un război în toată regula, mutatis mutandis unul pe care-l regizează şi Spielberg în Saving Private Ryan. Aflat în urmărirea spectaculosului, – la ce bun altfel şapte magnifici cu tot atâtea numere de circ? –, Fuqua a pierdut din vedere acea abisalitate care face personajele capodoperei lui Kurosawa, dar şi al atâtor altor filme, să rămână în amintire, să capteze magnetic imaginaţia, să suspende în irezolvabil şi indicibil orice interogaţie. Cei şapte magnifici rămâne un remake ratat, pe care-l vizionezi cu plăcere şi pe care-l uiţi fără regret.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara